OPINII

Îl admirăm pe Zelenski, dar ne așteptăm să ne apere tot el de Ivan

Văzând eroismul armatei ucrainene în fața buldozerului sovietic (este important să înțelegem faptul că armata de invazie este una pur sovietică, aveau și steaguri cu secera și ciocanul), nu ai cum să nu te întrebi ce va face armata română sau politicienii români în cazul în care ne trezim cu „davai ceas” pe străzi?

Fără a mă erija într-un expert militar, părerist de Facebook cu blog în dotare sau „columnist” de ocazie, nu este foarte greu să deducem că prea bine nu ne-ar fi. Este destul să ne folosim logica pentru a vedea că suntem în ceasul al 13-lea și încă dormim un somn dulce.

Capul plecat sabia nu-l taie.

Nu urăsc nimic mai mult pe lumea asta decât această expresie de slugărnicie dâmbovițeană vomitată de atâtea ori de reprezentanți de seamă ai acestui popor, într-un fel sau altul. Istoric vorbind, această concepție a dominat istoria tuturor celor trei popoare care au alcătuit poporul român: ardeleni, vlahi, moldoveni. În tânărul Regat al României, ocupat de trupele germane, generalul Berthelot a fost cel care a insistat pe lângă Brătianu să declare din nou război Germaniei pentru a garanta locul României la masa negocierilor. Veneau trupele aliate, iar Berthelot și-a dat seama că este unica șansă a Regatului României să obțină ceva la negocierile de pace. Conform istoricilor, Brătianu s-a codit, dar Berthelot l-a convins. Fără Berthelot, România nu ar fi existat (nici măcar) în granițele actuale.

Dar luați teritoriile, de ce îndreptați armele spre noi, oameni suntem, cum să ne certăm?

Cel mai rușinos moment al României și al politicienilor români este pierderea Ardealului de Nord și al Basarabiei fără niciun glonț tras. Citind cartea „Sociologia proastei guvernări în România interbelică” a sociologului Bogdan Bucur, carte ce cuprinde inclusiv fotocopii ale documentelor semnate ale vremii, nu ai cum să nu fi cuprins de furie. Avem de toate în perioada interbelică – corupție, cleptocrație instituțională, trădare, alegeri măsluite. Totul culminând cu cedarea teritoriilor României Mari fără niciun glonț. Capul plecat sabia nu l-a tăiat, iată!

Corupția a făcut praf armatele române.

Nu o dată ci de cel puțin două ori: în primul război mondial și în al doilea război mondial. De fiecare dată armata română a fost surprinsă slab pregătită. Deși în ambele cazuri România a fost statul agresor ce a intrat pe teritoriul altor țări. Că apoi au apărut eroii și comandanții iscusiți ce și-au salvat oamenii, asta este altceva. Istoric, în ambele conflagrații mondiale Armata Română a intrat nepregătită. Rezultatul a fost tragic: un număr uriaș de victime, raportat la populația țării.

Cum stăm la ora actuală?

Păi în țara vecină României are loc un război. Când scriu acest articol, există deja amenințări voalate la adresa României. O fi România membră NATO, dar până să vină armatele NATO, armata română este NATO. Uităm acest lucru extrem de important! Este greu de înțeles de ce România, care a dedicat 2% din PIB apărării Patriei, iese la înaintare cu o dotare extrem de slabă bazată pe tehnică de luptă veche de zeci de ani. Un MIG 21 pilotat probabil și de bunicii unor cititori se prăbușește, iar elicopterul trimis să investigheze se prăbușește și el cu tot cu echipajul de salvare. Această tehnică de luptă ar trebui să apere un eventual front Estic al Alianței.

Îl admirăm pe Zelensky, dar ne așteptăm să ne apere tot el de Ivan.

Stăm zilnic și urmărim știrile din Ucraina, pe toate canalele oficiale și neoficiale – știri TV, știri online, Facebook, LinkedIn, Telegram, Viber – și ne bucurăm ca proștii când vedem tehnică de luptă rusească făcută harcea parcea, când vedem curajul populației din orașele ocupate ce iese în stradă în ciuda gloanțelor trase de soldații ruși. Plângem când vedem tragedia umană din acest război nedrept, cu sate și orașe rase de pe suprafața pământului. Ne-am mobilizat extraordinar să ajutăm refugiații din țara vecină, semn că am înțeles foarte bine prin ce trec. Însă așteptăm ca ucrainenii să ducă greul acestui război. Curg părerile pe Facebook ale curajoșilor ce se jură că nu vor lupta în caz de deranj, că vor fugi, că de ce provocăm Rusia, curajoși ce tremură la primul mesaj mai dur al agresorilor. Genul ăla de oameni care se dau jos din mașină în trafic să se ia la harță cu vreo conducătoare auto, și care când te dai jos la ei încep să schelălăie că ei voiau doar să îți reproșeze verbal, nimic fizic.

Și totuși, suntem la fel de nepregătiți ca în ultimele două conflicte mondiale.

Când jihadiștii au montat bombe artizanale pe marginea drumurilor în Irak și Afganistan, TAB-urile românești s-au transformat instant în conserve. Americanii au creat vehicule speciale rezistente la astfel de atacuri, ai noștri și-au trimis în continuare soldații la moarte în conservele alea sinistre. Așa cum sunt trimiși piloții români în MIG-urile alea obosite sau în elicoptere PUMA reșapate. Avem o armată plină de generali de carton, în care singura rază de speranță pare a fi experiența batalioanelor române ce au făcut stagii în teatre de război.

Politicienii de astăzi și-ar pune poza cu Putin pe birou, dacă și-ar menține privilegiile.

Dacă este să căutăm un Zelensky printre politicienii români, nu vom găsi. Asta ne este clar tuturora. La fel cum ne este clar că actuala clică politică ne-ar trăda în doi timpi și trei mișcări dacă s-ar trezi cu „davai palton” pe străzi. Ah, nu credeți? În Primul Război Mondial, când Bucureștiul a fost ocupat de trupele germane, politicienii care au rămas ce credeți că au făcut? Întrebați-vă ce au pățit după ce Bucureștiul a fost eliberat.

Imnul României este „Deșteaptă-te, Române!”. Îl cântăm, îi știm versurile, dar suntem prea analfabeți funcțional pentru a le înțelege. Astăzi stăm sub amenințarea unui război, poate scăpăm. Dar mâine? Suntem pregătiți pentru mâine?

tudorblog.ro

Comentează

Back to top button