ECONOMIE

Cristian Negrea: O zicală militară: cel mai mare dușman al tău este succesul de ieri. În cazul lui Putin, succesul din Crimeea. ZIUA 12

A douăsprezecea zi de război. În acest stadiu al războiului, ca urmare a întrebărilor și solicitărilor, ar trebui să fac o paranteză cu niște considerații de natură strategică și tactică pentru o mai bună înțelegere a situației actuale și a evoluțiilor de până acum în războiul din Ucraina.

În primul rând, nu putem spune că planul inițial rusesc a fost prost, dimpotrivă, a fost bun, dar pentru anumite condiții, pe care comandamentul rus le-a evaluat greșit. Am spus din primele zile ale conflictului că prima fază a operațiunilor terestre ar fi trebuit să se încheie după cucerirea unor orașe cheie: Mariupol, Harkov și Kiev. Abia după aceea te puteai gândi la faza a doua, respectiv dezvoltarea ofensivei spre vest, către Odessa, în paralel cu avansarea pe două axe, de la nord la sud și de la sud la nord, pe malul stâng al Niprului, cu ocuparea punctelor de trecere peste Nipru și edificarea unor capete de pod pe malul opus, pentru a facilita dezvoltarea unor ofensive ulterioare. Ocuparea celor trei orașe ar fi constituit pilonii unor manevre ofensive în partea estică a Ucrainei, pe mai multe direcții, izolând forțele ucrainene în mai multe insule din care să nu poată ieși, ducând la capitularea lor în timp. Dar manevra fără să fie sprijinită pe un pilon întărit, un punct strategic, este aruncată în vânt, nu poate fi susținută și este vulnerabilă contraatacurilor, nu pe vârfurile de avans, mai puternice, ci pe aripile vulnerabile, unde un contraatac poate rupe și izola vârful manevrei de aripă.

Vedem spre exemplu dificultățile cu care se confruntă trupele rusești care, în urma rezistențelor din Harkov, Cernihiv, Sumy, ca să își îndeplinească misiunea ulterioară (devansată prea repede) de a izola Kievul dinspre est, a lăsat aceste orașe și a pornit mai departe, alergând după două obiective, dar fără să dispună de suficiente forțe pentru a le îndeplini. În primul rând, au trebuit să lase forțe de asediu și blocare, care nu mai pot fi folosite în acțiunile de avans, practic și-au divizat forțele, încălcând grav unul din principiile războiului, cel al economiei forțelor. Acest principiu a fost încălcat grav de către ruși încă din primele zile de război, când s-a văzut clar că au subestimat inamicul, rezistența lui. Au continuat acțiunile deși încă nu dobândiseră nici pe departe superioritatea aeriană, ceea ce a dus la pierderi disproporționat de mari. Un alt principiu încălcat, cel al acțiunii și reacțiunii, dar lăsăm partea clasică.

Revenind, planul rușilor a fost bun, dar în condițiile unei rezistențe simbolice către moderate, nu cu ceea ce s-au confruntat încă din primele zile. Subestimarea adversarului și supraestimarea capacităților proprii. Dacă îți cunoști adversarul și te cunoști pe tine, nu vei fi înfrânt în nicio bătălie, dacă nu îți cunoști adversarul, dar te cunoști pe tine, pentru fiecare victorie obținută vei avea o înfrângere, dacă nu îți cunoști adversarul și nu te cunoști pe tine, vei fi înfrânt în fiecare bătălie (Sun Tzu, acum 2500 de ani). Sună familiar, nu?

În schimb, ucrainenii le-au cunoscut pe amândouă, nu că s-au născut învățați, ci pentru că a avut cine să îi învețe. Aici mă refer că a avut cine să le ofere informații, știm cu toții cine. SUA și NATO au avertizat de săptămâni că Rusia îi va ataca, au avertizat public, în speranța că acest fapt îl va opri pe Putin, dar nu au avut cu cine. Să ne amintim, SUA a avertizat public la 1 august 1990 că ofensiva Irakului asupra Kuwaitului este inevitabilă. Saddam Hussein a atacat a doua zi, 2 august 1990.

Revin. Planul rus era bun în condițiile în care rezistența era scăzută, cel mult moderată, iar o parte din armată ar fi schimbat părțile sau ar fi capitulat, ca și în Crimeea. Putin, după atâția ani de putere absolută, a început să creadă propria propagandă. Nu e ceva nou, la fel a făcut și Ceaușescu.

O zicală militară: cel mai mare dușman al tău este succesul de ieri. În cazul lui Putin, succesul din Crimeea.

Mai departe, după primele zile, când era clar că strategia rusă are mari defecte, ne-am fi așteptat să fie revizuită în mod pozitiv pentru ei. Nu s-a întâmplat așa, ba dimpotrivă, greșelile s-au înmulțit. Este semn că liderii ruși, politici și militari, au refuzat evidența și s-au pripit și mai mult. Putem compara cu ww1, când un atac asupra tranșeelor inamice era respins, comandanții ordonau noi și noi atacuri costisitoare, ducând la pierderi imense printre forțele proprii.

Poate că și-au amintit de Sun Tzu, care spunea că oricând forța secundară poate deveni forța principală și invers, într-o infinitate de combinații. Da, dar în anumite condiții.

Confruntați cu împotmolirea operațiunilor împotriva acestor puncte cheie, orașele Kiev, Harkov și Mariupol, s-au gândit să deschidă un front secundar, care să distragă atenția ucrainenilor. Așa că au devansat faza a doua (am expus asta în comentariile mele zilnice) și au pornit dinspre Crimeea spre vest, către Odessa, o direcție total divergentă față de celelalte. Dar, din nou principiul economiei forțelor le-a jucat o festă, în sensul că și-au disipat și mai mult trupele, îndepărtând și mai mult perspectiva căderii celor trei orașe care trebuia realizată din prima fază, așa că atacul asupra acestora a stagnat și mai mult, vedem că Mariupolul încă rezistă.

Prin miopie strategică, rușii au lăsat avantajele din mână, mai degrabă le-au cedat ucrainenilor, care acum au mai multe atuuri. Ucrainenii sunt într-o poziție centrală, pot manevra pe linii interioare, mutând la nevoie efective dintr-o parte în alta, în schimb rușilor le este peste putință să facă asta în timp scurt, deoarece au distanțe mult mai mari de parcurs în condiții dificile. Singura lor soluție este să aducă trupe suplimentare proaspete, poate de aceea au început să mute din Siberia. Sunt sigur că încearcă să-i facă pe belaruși să intervină, dar aceștia încă ezită să se arunce în malaxor. Așteaptă o victorie de etapă a rușilor care să le ofere unele garanții că nu sunt pe partea celui care pierde. Transnistrenii nu pot interveni decât în momentul în care rușii sunt în fața Odessei, altfel ar fi iar o mișcare pripită care poate fi dejucată de ucraineni (manevra pe linii interioare, îi angajează și distrug mai întâi pe transnistreni cât încă frontul lor rezistă la Mikolaev, pe Bug).

Rușii nu pot da înapoi pe nici una dintre direcții, ar fi un semn de slăbiciune ce poate echivala cu o înfrângere. Mai au o singură soluție, să stopeze și să se consolideze pe unele direcții ca să se concentreze pe una, maxim două, și să atace decisiv. Dar și asta cere timp, o astfel de regrupare, cum am zis, se poate face în timp, iar ucrainenii ar putea da un contraatac puternic pe o direcție slăbită prin luarea de efective de acolo și să obțină o victorie tactică și de moral cu consecințe majore.

Câteva considerații tactice. Am mari îndoieli că rușii își pot muta trupele pe zone largi, mai ales acum, în condițiile climatice actuale. Am spus mai devreme, primăvara în Ucraina a venit ceva mai devreme și terenul s-a dezghețat, plus de câteva zile sunt ploi și lapoviță care transformă terenul într-o mocirlă (la fel ca și în 1941-1942 sau în 1943-1944). Au o vorbă pentru asta, Rasputița. Singurele drumuri de acces sunt cele asfaltate sau pietruite, plus autostrăzile. Iar convoaiele rusești nu se pot deplasa numai pe șosele, ar însemna un cârnat lung ca și megacoloana ai de 65 de kilometri de la nord de Kiev. O bucată de șosea minată sau distrusă poate opri coloana pe timp nedefinit, închipuiți-vă cum trece un camion de 20 de tone printr-un noroi de 20-25 de cm. Mai mult, capul coloanei poate fi angajat și ținut de forțe reduse ucrainene timp îndelungat, din moment ce nu poate degaja pe flancuri de teama de a nu rămâne împotmolit, iar aviația cu rol de susținere are alte probleme (ucrainenii au primit inclusiv rachete portabile a.a. Singer). O coloană mare are nevoie de drumuri laterale pentru a asigura flancurile, are nevoie de drumuri de rocadă și de multe altele. Ce faci dacă toate acestea sunt transformate într-o mare de noroi, singura cale rămânând drumul asfaltat? De aceea Putin a atacat în februarie și trebuia să termine treaba până acum, sau să consulte prognozele vremii.

Încă un aspect care subțiază efectivele rusești angajate în luptă, pe lângă moralul scăzut, autosabotajul și fofilarea (am vorbit de ele în postările precedente). Chiar efectivele combatante pe care pot pune bază se subțiază din linia întâi. Fiindcă este nevoie de trupe suplimentare care să asigure teritoriile și orașele cucerite, mult mai mari decât se preconiza în cazul unui marș triumfal victorios dintr-un capăt în altul al Ucrainei. Vedem că în orașele cucerite mii de oameni protestează împotriva ocupanților, purtând drapelele ucrainene. Asta înseamnă o grijă suplimentară pentru ruși, trebuie să lase garnizoane mai numeroase de teama unor revolte sau mișcări de gherilă urbană, iar cei din garnizoanele orașelor cucerite nu vor participa pe front. De aici, o disipare și mai mare a forțelor rusești.

Încă un aspect pentru azi. Generalul Andrei Sukhovetsky, comandant al unei unități speciale Spetnaz, a fost ucis de un lunetist ucrainean în timpul luptelor de la aeroportul Gostomel, la nord de Kiev, pe când conducea și impulsiona atacul trupelor speciale Spetnaz. Atacul a fost respins.

Aceste două propoziții spun mult mai multe despre situația din armata rusă, și nu aspecte prea favorabile. Să le lămurim. Un general nu are ce căuta pe câmpul de luptă, în prima linie, decât în cazuri mai mult decât excepționale (nu mă refer la generalii noștri de carton) sau în filmele de la Hollywood. Este logic și normal, armata nu l-a făcut general ca să se fâțâie în prima linie ca și un comandant de pluton sau de companie. Ce a avut de demonstrat a demonstrat pe când era comandant de pluton sau de companie, iar pentru asta a fost avansat, țara lui a investit mult în el, cunoaște și ia decizii strategice la nivel înalt, și tocmai din această cauză, nu trebuie capturat de inamici niciodată. Sau ucis, ca un simplu infanterist, deoarece asta ar însemna și o lovitură mare pentru moralul trupelor proprii, ca în cazul de față. Atunci ce căuta acolo, să coordoneze atacul și să-l însuflețească din prima linie, ca un locotenent sau căpitan? Un general? Chiar era nevoie ca un general să facă asta? Să le ridice moralul, tocmai la trupele Spetnaz? Elita elitelor din armata rusă? Dacă la trupele Spetnaz sunt probleme de moral, vă puteți închipui care este situația în restul armatei rusești.

Comentează

Back to top button