POLITICĂ

Ministrul britanic al Apărării: Putin este terminat, armata sa este terminată

Ministrul britanic al Apărării, Ben Wallace, spune că, preşedintele rus, Vladimir Putin este „terminat”, indiferent ce se va întâmpla în Ucraina. Wallace a declarat aceasta într-un interviu pentru Times Radio, potrivit Digi24.

Într-un interviu pentru Times Radio, Wallace a spus că preşedintele rus Vladimir Putin nu mai are nicio putere, potrivit Agerpres.

„Indiferent ce se va întâmpla, preşedintele Putin nu mai are nicio putere în lume. Este terminat. Armata sa este terminată. Iar el trebuie să recunoască asta”, a spus el.

„Comunitatea internaţională s-a unit împotriva lui. Din poziţia sa, el va produce dificultăţi economice uriaşe pentru poporul său”, a adăugat ministrul britanic al Apărării.

Într-un alt interviu pentru Sky News, el a vorbit despre posibilitatea ca Polonia să trimită avioane Ucrainei.

„I-aş susţine pe polonezi în orice decizie ar lua”, a spus Wallace la Sky News, adăugând că Marea Britanie nu ar putea să ofere avioane pe care să le poată folosi ucrainenii.

„Am susţine Polonia. I-am ajuta cu tot ce ar avea nevoie”, a adăugat el.

„Polonia va înţelege că alegerile pe care le face nu doar vor ajuta direct Ucraina, ceea ce este un lucru bun, dar ar plasa-o în prima linie a focului din partea unor ţări precum Rusia sau Belarus”, a mai declarat ministrul britanic al Apărării.

Războiul continuă în Ucraina și în a treisprezecea zi. Avioanele rusești au bombardat în cursul nopții orașe din estul și centrul Ucrainei. Blocul UE-SUA încearcă să izoleze economic Rusia. Marți, 8 martie, ora 17:00 GMT, (19:00, ora R. Moldova). preşedintele ucrainean, Volodimir Zelensky, urmează să susţină un discurs „istoric” în Camera Comunelor, camera inferioară a Parlamentul Regatului Unit.

Duminică, 27 februarie, Vladimir Putin a anunțat că își pune forțele nucleare în stare de alertă, iar într-o decizie fără precedent, Uniunea Europeană a decis să trimită arme Ucrainei. Pe de altă parte, Rusia a recunoscut, pentru prima dată de la debutul invaziei, că a înregistrat pierderi în Ucraina.

Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!

Albu Mihaela

Albu Mihaela lucrează în presă din 2011 și a învăţat să facă ştiri la o televiziune locală unde s-a specializat pe politică, justiției și economie.

Comentează

Back to top button