POLITICĂ

Liderii europeni au convenit la summit-ul de la Versailles să susțină aderarea Ucrainei la UE

Liderii UE au condamnat vineri Rusia pentru „agresiune militară neprovocată și nejustificată” împotriva Ucrainai și au promis sprijin pentru Kiev și pentru refugiații care fug de război: Totuși, nu au plasat țara pe calea aderării la blocul comunitar în procedură de urgență, așa cum a cerut președintele Volodimir Zelenski, relatează Politico.

Într-o declarație publicată după mai multe ore de discuții la summit-ul Consiliului European de la Versailles, liderii europeni „au recunoscut aspirațiile europene și alegerea europeană a Ucrainei” și au remarcat că cererea de aderare a acesteia a fost transmisă „rapid” Comisiei Europene pentru etapa inițială a procesului îndelungat prin care va fi declarată țară candidată și va începe negocierile de aderare.

„În așteptarea acestui lucru și fără întârziere, ne vom consolida și mai mult legăturile și ne vom aprofunda parteneriatul pentru a sprijini Ucraina să-și urmeze calea europeană. Ucraina aparține familiei noastre europene”, se arată în declarația publicată în cursul nopții.

Deși declarația a exprimat fără echivoc intenția UE de a ajuta Ucraina, inclusiv prin asistență politică și financiară și protecție temporară pentru refugiați, ea nu a oferit garanția de aderare pe care o solicitase Zelenski, comentează Politico.

Mai multe țări UE, în frunte cu Olanda, spun că nu există nicio modalitate de a scurta procesul de aderare, nici măcar în cazul Ucrainei, invadată de Rusia.

„Cred că am recunoscut cu toții situația extrem de dificilă în care se află Ucraina. Toată lumea este șocată”, a spus premmierul olandez Mark Rutte, dar a dăugat că evaluarea Comisiei „va dura timp – luni, poate ani, până să ajungă la un rezultat”.

„Nu există procedură rapidă de aderare la Uniunea Europeană”, a spus el.

„Nu le putem da impresia cetăţenilor ucraineni că totul se poate produce de pe o zi pe alta”, a spus la rândul său premierul Luxemburgului, Xavier Bettel.

Președintele francez Emmanuel Macron a spus că UE trebuie să trimită un „semnal puternic” de sprijin pentru Ucraina, dar a exclus posibilitatea ca țara să adere la bloc ul comunitar în curând.

„Putem deschide astăzi o procedură de aderare la UE cu o țară aflată în război? Nu cred. Să închidem ușa și să spunem Ucrainei: „Niciodată?” Ar fi nedrept”, a spus el.

Liderii europeni au promis însă alte forme de ajutor pentru Ucraina. Președintele Consiliului European, Charles Michel, a vorbit despre o asistență suplimentară de 500 de milioane de euro prin așa-numita Facilitate europeană pentru pace a UE, care este utilizată pentru a oferi ajutor militar Kievului.

Liderii europeni au promis, de asemenea, că vor ajuta la reconstrucția Ucrainei după război.

„Ne angajăm să oferim sprijin pentru reconstrucția unei Ucraine democratice, după ce atacul rusesc va înceta. Suntem hotărâți să creștem și mai mult presiunea asupra Rusiei și Belarusului. Am adoptat sancțiuni semnificative și rămânem pregătiți să acționăm rapid cu alte sancțiuni”, se arată în declarație.

Comentează

Back to top button