POLITICĂ

Putin, putinismul, nebunia și „selecția negativă”. Un mare expert în stalinism disecă războiul din Ucraina

Stephen Kotkin, unul dintre cei mai reputați experți în stalinism și-n curente revoluționare, a discutat într-un interviu pentru The New Yorker despre Vladimir Putin, invadarea Ucrainei și posibilitatea unei lovituri de stat în Moscova.

<< Am auzit voci atât din trecut, cât și în prezent spunând că motivul pentru ceea ce se întâmplă acu, este, așa cum a spus George Kennan, gafa strategică a expansiunii NATO spre Est. Istoricul școlii realiste a marii puteri John Mearsheimer insistă că o mare parte din vina pentru ceea ce se petrece acolo revine Statelor Unite. M-am gândit să începem cu analiza dvs. asupra acestui argument.

Stephen Kotkin: Am cel mai mare respect pentru George Kennan. John Mearsheimer este un savant uriaș. Dar, să-mi fie cu iertare, nu sunt de acord. Problema cu argumentul lor este presupunerea că, dacă NATO nu s-ar fi extins, Rusia nu s-ar fi comportat sau n-ar fi fost la fel cu ceea ce vedem astăzi. Ceea ce avem astăzi în Rusia nu este o surpriză. Nu este un fel de abatere de la un model istoric. Cu mult înainte de-a exista NATO – în secolul al XIX-lea –, Rusia arăta așa: avea un autocrat. A avut represiune. Avea militarism. Era suspicioasă cu străinii și cu Occident. Asta este o Rusia pe care o cunoaștem și nu este o Rusie apărută ieri sau în anii 90. Nu este un răspuns la acțiunile Occidentului. Există procese interne în Rusia care explică situația în care ne aflăm acum.

Aș merge și mai departe. Aș spune că extinderea NATO ne-a pus într-un loc mai bun pentru a face față acestui tipar istoric din Rusia, pe care îl vedem manifestându-se acum. Unde am fi în prezent dacă Polonia sau statele baltice nu ar fi în NATO? Ar fi în același infern în care se află Ucraina. De fapt, apartenența Poloniei la NATO i-a întărit alianței coloana vertebrală. Spre deosebire de alte țări NATO, Polonia a contestat Rusia de multe ori. De fapt, puteți argumenta că Rusia și-a rupt dinții de două ori în privința Poloniei: mai întâi în secolul al XIX-lea, până în secolul al XX-lea, și din nou la sfârșitul Uniunii Sovietice, cu Solidaritatea. Așadar, George Kennan a fost un savant și un practicant incredibil de important – cel mai mare expert în Rusia care a trăit vreodată –, dar pur și simplu nu cred că a da vina pe Occident este analiza potrivită pentru situația în care ne aflăm.

Ce este putinismul? Nu este același lucru cu stalinismul. Cu siguranță nu este același lucru cu China lui Xi Jinping sau cu regimul din Iran. Care sunt caracteristicile sale speciale și de ce acele caracteristici speciale l-ar determina să dorească să invadeze Ucraina, ceva ce pare un act deosebit de stupid, lăsând deoparte brutalitatea?

Stephen Kotkin: Da, bine, războiul este de obicei o greșeală de calcul. Se bazează pe presupuneri care nu se realizează, lucruri despre care crezi că sunt adevărate sau vrei să fie adevărate. Desigur, acesta nu este același regim cu cel al lui Stalin sau al țarului. Au fost schimbări extraordinare: urbanizare, niveluri mai înalte de educație. Lumea de afară a fost transformată. Și acesta este șocul. Șocul este că s-au schimbat atât de multe și, totuși, încă vedem acest tipar din care ei nu pot scăpa.

Ai un autocrat la putere – sau acum un despot – care ia decizii complet de unul singur. Își aduc și alții aportul? Poate. Nu știm cum arată interiorul. Le dă atenție? Nu știm. Îi aduc informații pe care nu vrea să le audă? Asta pare puțin probabil. Crede că știe el mai bine decât toți ceilalți? Asta pare foarte probabil. Crede el în propria sa propagandă sau în propria viziune conspirativă asupra lumii? Și asta pare probabil. Acestea sunt presupuneri. Foarte puțini oameni vorbesc cu Putin, fie ruși din interior, fie străini.

Și așa ajungem să credem, dar nu știm asta, că el nu primește întreaga gamă de informații. Ci doar ceea ce vrea să audă. În orice caz, el crede superior și mai inteligent. Asta este problema despotismului. Ăsta este motivul pentru care despotismul, sau chiar doar autoritarismul, este atotputernic și fragil în același timp. Despotismul creează circumstanțele propriei subminări. Informația se înrăutățește. Sicofanții se înmulțesc. Mecanismele corective se împuținează. Iar greșelile devin mult mai grave.

Putin credea, se pare, că Ucraina nu este o țară adevărată și că poporul ucrainean nu este un popor real, că formează un singur popor cu rușii. El credea că guvernul ucrainean va fi ușor de supus. El a crezut ceea ce i s-a spus sau a vrut să creadă despre propria armată, că aceasta a fost modernizată până la punctul în care ar putea organiza nu o invazie militară, ci o lovitură de stat fulger, pentru a prelua Kievul în câteva zile și fie să instaleze un guvern marionetă, fie să oblige actualul guvern și pe președinte să semneze niște documente.

Dar gândiți-vă la Primăvara de la Praga, în august 1968. Leonid Brejnev a trimis tancurile Pactului de la Varșovia pentru a opri „socialismul cu chip uman”, mișcarea de reformă comunistă a lui Alexander Dubček. Brejnev i-a tot spus lui Dubček: Oprește-te. Nu face asta. Distrugi comunismul. Și dacă nu te oprești, vom intra. Brejnev intră și-i duc pe Dubček și pe ceilalți lideri ai Cehoslovaciei la Moscova. Nu au de instalat un regim de marionete. La Kremlin, Brejnev îl întreabă pe Dubček, după ce a trimis tancurile și l-a capturat: Ce ar trebui să facem acum? Arată ridicol și chiar era ridicol. Dar, desigur, s-a bazat pe calcule greșite și neînțelegeri. Și așa l-au trimis pe Dubček înapoi în Cehoslovacia, iar el a rămas la putere [până în aprilie 1969], după ce tancurile au venit să zdrobească Primăvara pragheză.

Un alt exemplu este ceea ce s-a întâmplat în Afganistan, în 1979. Uniunea Sovietică nu a invadat Afganistanul. A dat o lovitură de stat în Afganistan, trimițând forțe speciale în capitala Kabul. A ucis conducerea afgană și a instalat o marionetă, pe Babrak Karmal, care se ascunsese în exil în Cehoslovacia. A fost un succes total pentru că forțele speciale sovietice erau foarte bune. Dar, desigur, au decis că ar putea avea nevoie de ceva securitate în Afganistan pentru noul regim. Așa că au trimis tot felul de regimente ale armatei pentru a asigura securitatea, trezindu-se astfel cu o insurgență și cu un război de zece ani pe care l-au pierdut.

Cu Ucraina, aveam presupunerea că ar putea fi o versiune de succes a Afganistanului și nu a fost. S-a dovedit că poporul ucrainean este curajos; sunt dispuși să reziste și să moară pentru țara lor. Evident, Putin nu a crezut asta. Dar s-a dovedit că „președintele de televiziune”, Zelenski, care a avut un rating de aprobare de 25% înainte de război – ceea ce era pe deplin meritat, pentru că nu putea guverna – acum se dovedește că are un procent 90%. A dovedit că are cojones. Este incredibil de curajos. Mai mult de-atât, a pune o companie de producție TV să conducă o țară nu este o idee bună în timp de pace, dar în vreme de război, când războiul informațional este unul dintre obiectivele tale, e un lucru fabulos pe care să-l ai la dispoziție.

Cea mai mare surpriză pentru Putin, desigur, a fost Occidentul. Toate prostiile despre cum Occidentul este decadent, Occidentul este sfârșit, Occidentul este în declin, o lume multipolară, ascensiunea Chinei etc.: toate astea s-au dovedit a fi vorbe-n vânt. Curajul poporului ucrainean și curajul și inteligența guvernului ucrainean și președintele Zelenski au stimulat Occidentul să-și amintească cine era. Iar asta l-a șocat pe Putin! Ăsta este calculul greșit.

Să discutăm despre natura regimului rus. Putin a venit în urmă cu douăzeci și trei de ani și existau acele personaje numite oligarhi din epoca Elțîn, opt sau nouă dintre ei. Putin le-a spus: „Vă puteți păstra bogățiile, dar stați departe de politică”. Cei care și-au băgat nasul în politică, precum Mihail Hodorkovski, au fost pedepsiți, trimiși la închisoare. Alții au părăsit țara cu cât mai mult din avere. Dar tot vorbim despre oligarhi. Care este natura regimului și-a oamenilor care îi sunt loiali? Cine este important?

Stephen Kotkin: Este o dictatură polițienesc-militară. Aceștia sunt oamenii care sunt la putere. În plus, are un grup strălucit de oameni care conduce macroeconomia. Banca centrală, ministerul de finanțe, toate sunt conduse la cel mai înalt nivel profesional. De aceea, Rusia are această fortăreață macroeconomică, aceste rezerve valutare, fondul pentru „zile ploioase”. Are o inflație rezonabilă, un buget foarte echilibrat, o datorie de stat foarte mică – 20% din PIB, cea mai scăzută dintre toate economiile majore. A avut cel mai bun management macroeconomic.

Deci, vorbim de o dictatură militar-polițienească la conducere, cu o echipă macroeconomică care ține cârma statului fiscal militarizat. Pentru stabilitate macroeconomică, pentru creștere economică, ai nevoie de relații decente cu Occidentul. Dar, pentru partea de securitate militară a regimului, care este partea dominantă, Occidentul este dușmanul tău, Occidentul încearcă să te submineze, încearcă să-ți răstoarne regimul printr-un fel de revoluție colorată. Ceea ce s-a întâmplat este că echilibrul dintre aceste grupuri s-a schimbat mai mult în favoarea oamenilor de securitate militară – s-o numim partea bătăușă a regimului. Și, desigur, din această lume vine însuși Putin.

Oligarhii nu au fost niciodată la putere sub Putin. Le-a tăiat aripile. Au lucrat pentru el. Dacă nu ar lucra pentru el, și-ar putea pierde banii. A rearanjat șezlongurile. A dat drumul la bani. A permis exproprierea de către proprii oligarhi, oameni care au crescut cu el, care au făcut judo cu el și-și petreceau verile împreună. Oamenii care pe vremuri se aflau în KGB cu el la Leningrad sau în Sankt Petersburgul post-sovietic — acei oameni au devenit oligarhi și au expropriat pentru a trăi o viață bună. Unii dintre oamenii timpurii din epoca Elțin au fost fie expropriați, fie au fugit, fie au fost forțați să plece. Putin a construit un regim în care proprietatea privată, din nou, era dependentă de conducător. Toată lumea știa asta. Și dacă nu știau, o învățau într-un mod dur.

Din păcate, acest lucru i-a încurajat pe toți oamenii din regimul său să fure afacerile și proprietățile altora. A devenit un soi free-for-all. Dacă-i suficient de bun pentru Putin și prietenii săi, atunci e suficient de bun și pentru mine, ca guvernator al provinciei Podunk. Regimul a devenit din ce în ce mai corupt, din ce în ce mai puțin sofisticat, din ce în ce mai puțin demn de încredere, din ce în ce mai puțin popular. S-a scrobit. Așa se întâmplă cu dictaturile.

Dar unor asemenea oameni și unui astfel de regim, mi se pare, le-ar păsa mai ales de bogăție, de viața bună, de putere. De ce le-ar păsa de Ucraina?

Stephen Kotkin: Nu este clar că le pasă. Vorbim cel mult despre șase persoane și cu siguranță o persoană ca decident. Asta se întâmplă cu regimurile autoritare: sunt îngrozitoare la toate capitolele. Nu-și pot hrăni populația. Nu pot oferi securitate poporului. Nu pot educa poporul. Însă trebuie să fie bune la un singur lucru pentru a supraviețui. Dacă pot nega alternativele politice, dacă pot forța orice opoziție în exil sau în închisoare, regimule acestea pot supraviețui, oricât de incompetente, corupte sau groaznice ar fi.

Știm povestea modului în care țarul Paul I a fost asasinat de oamenii din jurul lui. Hruşciov a fost înlăturat şi înlocuit, în cele din urmă, de Brejnev. Sub Putin, există vreo posibilitate de lovitură de stat?

Stephen Kotkin: Există întotdeauna posibilitatea unei lovituri de palat. Dar avem câteva probleme aici. Una este că [Occidentul] lucrează ore suplimentare pentru a atrage o dezertare. Vrem ca un oficial de securitate de nivel înalt sau un ofițer militar să urce într-un avion și să zboare la Helsinki sau Bruxelles sau Varșovia și să țină o conferință de presă și să spună: „Sunt generalul X și așa și am lucrat în regimul Putin și mă opun acestui război și mă opun acestui regim. Și iată cum arată pe dinăuntru acest regim.”

În același timp, Putin lucrează ore suplimentare pentru a preveni orice astfel de dezertare, în timp ce serviciile noastre de informații lucrează ore suplimentare pentru a atrage numai o astfel de dezertare – nu a personalităților culturale, nu a foștilor politicieni, ci a actualilor oficiali de securitate și militari din cadrul regimului. Acest lucru s-a întâmplat sub Stalin, când generalul Genrikh Lyușkov de la poliția secretă a dezertat la japonezi, în 1938, cu planurile militare și de securitate ale lui Stalin. El l-a denunțat într-o conferință de presă la Tokyo.

Deci acum ne uităm la Moscova. Care este acolo dinamica regimului? Trebuie să vă amintiți că aceste regimuri practică ceva numit „selecție negativă”. Promovați oamenii în funcții de editori și angajați scriitori pentru că sunt talentați; nu vă este frică dacă sunt genii. Dar, într-un regim autoritar, nu se procedează așa. Se angajează oameni care sunt un pic, cum se spune în rusă, tupoi, nu foarte isteți. Îi angajează tocmai pentru că nu vor fi prea competenți, prea deștepți pentru a organiza o lovitură de stat împotriva lor. Putin se înconjoară intenționat de oameni mediocri în lumina unui asemenea pericol.

Asta produce două efecte. Îi permite să se simtă mai în siguranță, în toată paranoia lui, că nu sunt suficient de deștepți pentru a-l doborî. Dar, de asemenea, diminuează puterea statului rus, pentru că ai un maistru în construcții, care este ministrul apărării [Serghei Șoigu], și care l-a hrănit pe Putin cu tot felul de prostii despre ceea ce urmau să facă în Ucraina. Selecția negativă îl protejează pe lider, dar îi și subminează regimul.

Dar, din nou, nu avem idee ce se întâmplă acolo. Auzim vorbe. Există o mulțime de informații uimitoare pe care le colectăm, care îi sperie pe chinezi, determinându-i să-și facă griji: avem acest nivel de penetrare și în elitele lor? Dar cei care trăncănesc acum sunt oameni care nu-și petrec destul timp față în față cu Putin și care vorbesc că ar fi putea fi nebun. Întotdeauna când calculezi greșit, când presupunerile tale sunt proaste, oamenii cred că ești nebun. Putin se preface că e nebun pentru a ne speria și pentru a avea avantaj.>>

Interviul integral – AICI.

Comentează

Back to top button