EXTERNE

Furnizarea de armament Ucrainei NU este un act de război. Profesori de Drept de la Yale demontează argumentul Rusiei

„Dacă războiul din Ucraina s-ar derula în 1922, Putin ar avea un bun argument juridic și o bază pentru a pretinde că SUA și alte state devin părți în conflict prin furnizarea de armament Ucrainei”; în 2022, însă, justificările Federației Ruse se bazează pe norme de drept ce au încetat să existe în urmă cu un secol, explică Scott Shapiro și Oona Hathaway de la Yale Law School într-o analiză pentru platforma Just Security.

În contextul agresiunii militare ruse, Ucraina a primit asistență militară din partea mai multor state NATO: Statele Unite au promis asistență de securitate în valoare de un miliard de dolari; Germania și-a încălcat îndelungata politică privind interzicerea exporturilor de arme letale către o zonă de conflict atunci când a fost de acord să livreze Ucrainei 1.000 de lansatoare de rachete și 500 de rachete sol-aer Singer, iar Franța, Belgia, Olanda și multe alte țări s-au alăturat efortului, furnizând armament și echipamente de protecție guvernului ucrainean.

Totodată, dezbaterea privind legalitatea înarmării rezistenței ucrainene a preocupat Washingtonul, pe fondul îngrijorării că un asemenea sprijin ar putea fi interpretat ca un act de război din partea Statelor Unite și NATO, unii oficiali avertizând asupra riscului transformării SUA în „co-combatant” sau parte în conflict. În acest sens, Administrația Biden a refuzat oferta poloneză de a transfera avioane de vânătoare MiG-29 către Ucraina prin intermediul unei baze aeriene americane din Germania.

Asemenea temeri au fost alimentate de Rusia. Vladimir Putin a încercat tot felul de tertipuri privind aspectele juridice ale participării la război. A declarat, de pildă, că Rusia va trata sancțiunile economice împotriva Rusiei „ca pe un act de război”. Ministerul rus al Apărării a emis o declarație prin care avertiza că statele ale căror baze vor adăposti avioane ucrainene ce vor fi ulterior utilizate împotriva forțelor armate ruse, vor fi considerate ca părți în conflictul armat. Argumentul juridic al rușilor se bazează, însă, pe legi ale neutralității care nu mai sunt în vigoare., de aceea SUA și alte state care sprijină Ucraina trebuie să refuze asemenea argumente depășite.

Dreptul neutralității

Dreptul neutralității are o istorie îndelungată, dovadă că de interes pentru cercetători este inclusiv dacă Grecia și Roma clasice recunoșteau neutralitatea în context belic. Indiferent dacă dreptul internațional antic recunoștea sau nu neutralitatea, regimul juridic ce a dominat în Europa începând cu secolul 17, cu siguranță a recunoscut-o. Într-adevăr, până în secolul 18, statele au dezvoltat un set comprehensiv de reguli pentru a reglementa conduita statelor dormice a se situa în afara ostilităților.

Astfel, dreptul neutralității acorda o serie de drepturi statelor neimplicate într-un război, cel mai important fiind acela că niciun stat beligerant nu putea forța un stat neutru să lupte alături de el, cu excepția cazului în care cele două state își dăduseră în prealabil acordul pentru alianță. Teritoriul unui stat neutru era, de asemenea, inviolabil. Astfel, dreptul internațional interzicea lupta și recrutarea de soldați pe teren neutru. De asemenea, statele neutre aveau dreptul de a face afaceri cu beligeranții, cum s-a întâmplat în contextul conflictelor din timpul Revoluției Franceze, când Statele Unite au făcut comerț cu Franța. Cu toate acestea, Marea Britanie nu a reproșat Statelor Unite că aprovizionau inamicul. Prin asigurarea dreptului neutrilor de a face comerț cu beligeranții, „Vechea Ordine Mondială” a minimizat perturbările economice cauzate de război. Chiar și în cazul acutizării ostilităților, lumea rămânea deschisă afacerilor.

Desigur, drepturile au atras și obligații: se aștepta de la statele neutre să fie strict imparțiale, fiindu-le interzis a discrimina între părțile aflate în conflict, cu excepția cazului în care exista un acord explicit în acest sens. După cum scria juristul Emer Vattel, în 1758: „Atâta timp cât o națiune neutră dorește să se bucure în siguranță de avantajele neutralității sale, ea trebuie să dea dovadă în toate privințele de o imparțialitate strictă față de puterile beligerante: dacă favorizează una dintre părți în detrimentul celeilalte, ea nu se poate plânge că este tratată de aceasta ca un adept și un confrate al dușmanului său.”

Jefferson avea să invoce exact acest pasaj într-o scrisoare din 1793 adresată ambasadorului Franței, Genêt, pentru a respinge încercările acestuia de a determina Statele Unite să favorizeze țara sa în detrimentul Marii Britanii în războiul lor.
Obligația imparțialității nu era o normă juridică izolată, ci o consecință a faptului că statele aveau dreptul de a se angaja într-un război pentru a repara nedreptățile care fuseseră comise împotriva lor. Comerțul cu una din părțile din conflict, în detrimentul celeilalte, transforma un neutru – „un prieten comun al ambelor părți” – într-un co-beligerant. Vattel a fost explicit cu privire la pierderea neutralității.

„A refuza vreunul dintre aceste lucruri uneia dintre părți doar pentru că se află în război cu altă parte și pentru că preferă să o favorizeze pe aceasta din urmă, înseamnă îndepărtarea de linia neutralității stricte”. Discriminarea în afacerile comerciale, în sensul favorizării uneia dintre părțile aflate în conflict, era considerată un act de război ce dădea dreptul celeilalte părți să atace pe cel care comitea discriminarea, chiar dacă acesta nu trăsese niciun foc de armă.

Sfârșitul imparțialității

Convenția de la Haga din 1907 includea obligația strictă de imparțialitate în prevederile privind neutralitatea. Însă dreptul neutralității a suferit modificări consistente odată cu începutul secolului 20. Pactul Kellogg-Briand din 1928, care era la acea vreme cel mai ratificat tratat din lume, a plasat războiul în afara legii. Prin eliminarea dreptului la război al unui stat, Tratatul a generat transformări ce au pus bazele ordinii juridice moderne. Mai mult, Pactul Kellogg-Briand a condus în mod direct la prevederile din Carta ONU privind interdicția războiului de agresiune și recunoașterea dreptului la autoapărare. În consecință, sistemul modern de drept internațional afirma transformarea neutralității inițiată de Pact.

Transformarea dreptului neutralității este remarcată într-un discurs din 1941 al procurorului general de la acea dată al SUA, Robert H. Jackson, prin care apăra programul „Lend Lease” al președintelui Franklin Roosevelt de alimentare cu armament și echipament militar a rezistenței europene anti-germane. Dat fiind că Statele Unite nu intraseră încă în război, unii critici ai programului se temeau că furnizarea de arme Aliaților ar încălca obligația de neutralitate a Americii și ar transforma-o în cobeligerant, ceea ce opinia publică americană nu dorea.

Explicația lui Jackson era că: „Pactul Kellogg-Briand din 1928, prin care Germania, Italia și Japonia se angajau să renunțe la război ca instrument politic, a definitivat scoaterea războiului în afara legii și, implicit, a modificat conceptul obligației de neutralitate”. În aceste condiții, ținând cont de agresiunile Germaniei, Statele Unite și alte state sunt îndreptățite să-și afirme dreptul de acțiune discriminatorie – argumenta Jackson – datorită faptului că, începând din 1928, accepțiunea războiului și a neutralității în sistemul juridic internațional nu mai este aceeași ca înainte de această dată.

Deși scoaterea războiului de agresiune în afara legii nu a impus statelor obligația de a-l discrimina pe agresor, „le-a conferit, însă, dreptul de a acționa în acest mod”, a concluzionat Jackson. În plus, dreptul internațional oferea o bază legală ajutorului militar american acordat Aliaților. Din acel moment, nu se mai susține cerința imparțialității rigide nici față de statul agresor ce încalcă tratatul, nici față de victimele unui atac neprovocat.

Argumentația lui Jackson se baza pe opiniile primului avocat de drept internațional al generației sale, Hersch Lauterpacht, născut în Lviv. Lauterpacht observase deja schimbarea dreptului neutralității în 1935 cu prilejul revizuirii primului tratat de drept internațional al epocii, International Law, coordonat de juristul german Lassa Oppenheim. Într-o notă pe care a scris-o pentru Jackson, Lauterpacht i-a explicat că Pactul Kellogg-Briand, prin scoaterea războiului în afara legii, a schimbat presupoziția fundamentală a dreptului clasic al neutralității.

Tratamentul diferențiat al agresorului, fie prin aplicarea sancțiunilor economice, fie prin livrarea de armament taberei adverse, nu le mai încălca dreptul la război întrucât beligeranții nu mai dispuneau de acest drept. Opinia lui Lauterpacht avea să se impună în practica juridică a statelor.

Este cazul sancțiunilor financiare care au devenit instrumentul standard pentru aplicarea dreptului internațional în lumea postbelică. În loc să răspundă prin violență, statele aplică dreptul internațional împotriva celor care duc războaie ilegale, retragând agresorului beneficiile cooperării.

Implicații pentru războiul din Ucraina

Dacă războiul din Ucraina s-ar derula în 1922 și nu în 2022, Putin ar avea un bun argument juridic și o bază pentru a pretinde că Statele Unite și alte state devin părți în conflict prin furnizarea de armament Ucrainei. În „Vechea Ordine Mondială”, cea de dinainte de 1928 și de Pactul Kellogg-Briand, sancțiunile economice împotriva unui beligerant și furnizarea de arme unei părți în detrimentul alteia erau considerate încălcări ale obligației de neutralitate. Dar atunci când, în 1928, statele s-au coalizat pentru a scoate războiul în afara legii și, ulterior, pentru a reafirma acest angajament în Carta ONU din 1945, s-a creat o nouă ordine juridică mondială în care forța nu mai are legitimitate și în care statele pot acorda asistență militară unui stat atacat pe nedrept, astfel încât acesta să se poată apăra.
Sfârșitul imparțialității înseamnă că statelor li se permite să furnizeze armament sau alt tip de sprijin rezistenței ucrainene. Făcând acest lucru, nu încalcă nicio obligație juridică de neutralitate. Statele ar deveni părți la conflictul armat internațional dintre Rusia și Ucraina dacă și numai dacă ar recurge la forță armată împotriva Rusiei. Acordarea de asistență militară Ucrainei contribuie la apărarea ordinii juridice internaționale, permițând Ucrainei să se apere împotriva unui război de agresiune.

Comentează

Back to top button