POLITICĂ

Bombardamente succesive la Nikolaiev, lângă Odesa, a doua zi consecutiv – Ucrainenii așteaptă un transport masiv de arme din Occident

Raidurile aeriene ruseşti se succedau într-un ritm rapid sâmbătă la Nikolaiev, oraş din sudul Ucrainei unde în ajun zeci de soldaţi au fost ucişi într-o lovitură împotriva unei cazarme a armatei ucrainene, potrivit guvernatorului regiunii, Vitali Kim, transmit AFP și Agerpres.El nu a oferit alte detalii privind pagubele sau eventualele victime.

”Ruşii au efectuat lovituri cu rachete contra soldaţilor care dormeau. Operaţiunile de salvare continuă”, a declarat guvernatorul în legătură cu atacul de vineri. În cazarma respectivă se aflau în jur de 200 de soldaţi, numărul victimelor fiind estimat între 50 şi 100.

Pe de altă parte, secretarul Consiliului de Securitate şi Apărare Naţională al Ucrainei, Oleksii Danilov, a anunţat sâmbătă că în câteva zile ţara sa va primi un nou transport cu arme americane, printre care rachete Javelin şi Stinger.

”Armele vor fi pe teritoriul ţării noastre în viitorul apropiat. Vorbim de zile”, a spus Danilov.

Armata rusă a lansat în 24 februarie o ofensivă de amploare împotriva Ucrainei, invadând această ţară din mai multe direcţii. Occidentul a reacţionat, Uniunea Europeană, SUA şi Regatul Unit impunând sancţiuni economice dure contra Moscovei. Rusia îşi numeşte agresiunea sa în Ucraina drept ”operaţiune militară specială” pentru ”denazificarea” ţării vecine.

Comentează

Back to top button