POLITICĂ

De ce trebuia să condamne România agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei

Am scris că în aceste vremuri de delir al Istoriei nimeni dintre cei care conduc țara nu stă de vorbă cu poporul român. De la Klaus Iohannis pînă la Nicolae Ciucă intervențiile publice ale demnitarilor noștri, ale liderilor politici se rezumă la a face pamflete împotriva lui Vladimir Putin, la a-și manifesta simpatia față de poporul ucrainean și la relua pînă la greață că România e la adăpost, deoarece e membră NATO.

Nimeni, dar absolut nimeni, n-a explicat poporului român de ce România condamnă în chip oficial agresiunea Rusiei. În absența acestei necesare explicații – pentru că liderii acestei țări trebuie să spună Poporului de ce România are această poziție de condamnare a agresiunii în toate forurile internaționale – s-ar putea lansa fel de fel de ipoteze. S-ar putea răspunde că România condamnă agresiunea, deoarece aceasta vine din partea Rusiei, țară care amintește poporului român că în perioada colonizării sovietice; s-ar putea răspunde că România condamnă agresiunea în semn de solidaritate cu Ucraina vecină și prietenă; s-ar putea spune că România condamnă agresiunea, deoarece Volodîmîr Zelenski e tînăr și frumos, de dorm divorțatele cu poza lui sub pernă, iar Vladimir Putin e bătrîn și urît. Nu în ultimul rînd, s-ar putea spune că poziția României se explică prin apartenența la NATO și la UE. Și dacă NATO și UE condamnă agresiunea, România nu poate face excepție. Această ipoteză – cea mai simplistă din toate – e cultivată de Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO, care se află în plină campanie electorală pentru prezidențialele din 2024.

Eu însă cred că România trebuia să condamne agresiunea și dacă n-ar fi membru NATO, și dacă agresorul n-ar fi fost Rusia, iar agresata Ucraina. România condamnă și trebuia să condamne agresiunea din simplul motiv că agresiunea a pus la îndoială ceea ce pentru o țară mică, precum România, e o chestiune vitală:
Ordinea internațională stabilită.
Agresiunea a fost justificată de Rusia în fel și chip. Ceea ce a făcut Rusia însă nu poate fi justificat în veci.

La finele Războiului Rece, în Europa și în lume s-a instalat o ordine. Finele Războiului Rece n-a mulțumit pe toată lumea. Poate că Ungaria ar fi vrut Ardealul. Și poate că noi am fi vrut Bucovina de Nord. Toate țările europene au acceptat noua ordine, repet, indiferent că le convenea sau nu. Această ordine a funcționat pînă în 2014, cînd Rusia a anexat Crimeea. Vladimir Putin susține că peninsula Crimeea aparține Rusiei și că ea a fost dată Ucrainei de Hrușciov. Da, dar apartenența Crimeii la Ucraina ține de ordinea stabilită după Războiul Rece. Dacă țările europene se apucă acum să revendice teritorii care le-au aparținut cîndva, începe un haos continental și mondial de toată frumusețea.

Ordinea deja stabilită e garanția liniștii pentru țări ca România.
România n-are arme nucleare.
România nu e o mare putere militară a lumii.
Garanția liniștii în care trăiește poporul român n-o dau nici armele nucleare, nici Armata, nici măcar partenerii strategici.
O dă ordinea internațională deja stabilită. Pînă la invadarea Ucrainei, România ca și alte țări mici și mijlocii, știa că nu i se poate întîmpla ceva rău, deoarece trăiește într-o lume guvernată de dreptul internațional. Un intelectual pirpiriu și cu ochelari iese din casă știind că ordinea dată de legi îl apără de agresiunea unui haidamac.

Agresiunea Rusiei e consecința directă a raționamentului:
Sînt cea mai tare din lume, am arme nucleare.
În consecință, fac ce vor mușchii mei.

Agresiune a fost o încălcare gravă a legilor care guvernează Planeta și o feresc de transformarea ei într-o junglă.
A fost o înlocuire a Forței Dreptului cu Forța Pumnului.
Și România care avea drept garant al existenței, Dreptul internațional nu putea decît să condamne încălcarea Dreptului de cel mai tare.
Indiferent că Forța Pumnului era întruchipată de Rusia sau de o altă Mare putere.

Un al doilea motiv pentru care România condamnă și trebuie să condamne agresiunea stă în scopul propus de Federația Rusă:
Proclamarea pe teritoriul național al Ucrainei a unor republici independente.

România, asemenea tuturor țărilor europene, poate fi în orice moment victima unor tendințe autonomiste din partea unor ținuturi. De aceea, România n-a fost de acord cu independența Kosovo. Kosovo putea fi în orice clipă Ardealul nostru. Firește, România e una dintre țările europene care a dat cele mai multe drepturi minorităților. Dar România nu va admite în veci ca o altă țară, mai mare sau mai mică, să impună sau doar să sprijine autonomia unor părți din teritoriul național.

Sînt aceste două argumente cruciale pentru poziția adoptată de România față de Războiul din Ucraina.
Ar fi fost bine dacă măcar unul dintre conducătorii acestei țări s-ar fi ostenit să explice românilor această poziție.

Ion Cristoiu

Comentează

Back to top button