Pe o stradă liniștită mărginită de nuci se afla un cimitir cu patru cadavre care nu și-au găsit încă o casă.
Toți au fost victime ale soldaților ruși în acest sat din afara capitalei Ucrainei, Kiev. Sicriurile lor temporare erau împreună într-un mormânt. Voluntarii le-au dezgropat unul câte unul duminică – la două săptămâni după ce soldații au dispărut.
Această primăvară este un sezon sumbru de plantare și replantare în orașele și satele din jurul Kievului. Cadavrele care au primit morminte grăbite în timpul ocupației ruse sunt acum recuperate pentru investigații cu privire la posibile crime de război. Peste 900 de victime civile au fost găsite până acum.
Toate cele patru cadavre de aici au fost ucise pe aceeași stradă, în aceeași zi. Asta spune localul care le-a furnizat sicriurile. S-a aplecat și a sărutat crucile de fier forjat ale cimitirului în timp ce se îndrepta spre mormântul improvizat.
Voluntarii au încercat să sape cu lopeți, apoi au renunțat și au chemat un excavator. În timp ce așteptau, ei și-au povestit munca lor îngropat în secret cadavre în timpul ocupației ruse de o lună, apoi recuperându-le. Un tânăr și-a amintit că a fost descoperit de soldați care au îndreptat armele spre el și i-au spus „Nu ridica privirea” în timp ce săpa un mormânt.
Excavatorul a sosit, bubuind pe lângă garsoniera din lemn a cimitirului. Curând s-a auzit mirosul de pământ proaspăt și murmurul: „Iată-i”.
A apărut o femeie, plângând. Ira Slepchenko a fost soția unui bărbat îngropat aici. Nimeni nu i-a spus că este dezgropat acum. A sosit soția altei victime. Valya Naumenko se uită în mormânt, apoi o îmbrățișă pe Ira. „Nu te prăbuși”, a spus ea. „Am nevoie să fii bine.”
Cele două cupluri locuiau unul lângă celălalt. În ultima zi înainte ca rușii să părăsească satul, soldații au bătut la o casă. Soțul lui Valya, Pavlo Ivanyuk, a deschis ușa. Soldații l-au dus în garaj și l-au împușcat în cap, aparent fără nicio explicație.
Apoi soldații au strigat: „Mai e cineva aici?”
Soțul lui Ira, Sasha Nedolezhko, a auzit împușcătura. Dar a crezut că soldații vor percheziționa casele dacă nimeni nu răspundea. A deschis ușa și soldații l-au împușcat și pe el.
Sicriurile bărbaților au fost ridicate împreună cu ceilalți, apoi au fost deschise. Cele patru cadavre, învelite în pături, au fost puse în pungi pentru cadavre. Căptușeala albă cu margini de dantelă a fiecărui sicriu era pătată de roșu acolo unde fusese capul.
Ira privea de departe, fumând, dar rămase lângă sicriurile goale în timp ce ceilalți plecau. „Toată această țară este în sânge și va dura ani să se recupereze”, a spus ea.
Știa că soțul ei era aici. La nouă zile după înmormântarea lui temporară, ea a venit la cimitir împrăștiat cu mese de picnic, urmând obiceiul local de a petrece timpul cu morții. Ea a adus cafea și prăjituri.
„Vreau ca acest război să se termine cât mai curând posibil”, a spus ea.
Celelalte cadavre erau un profesor și un localnic care locuia singur. Nu a venit nimeni pentru ei duminica.
În casa de lângă cimitir, Valya Voroneț, în vârstă de 66 de ani, a gătit cartofi de casă într-o cameră încălzită cu lemne, fără apă, electricitate sau gaz. S-a difuzat un mic radio, dar nu pentru mult timp pentru că știrile devin prea deprimante. Lângă fereastră se odihnea o farfurie cu ridichi proaspăt tăiate.
Un soldat rus a fugit odată și și-a îndreptat arma spre soțul ei, după ce l-a văzut urcând pe acoperiș pentru a primi un semnal de la telefonul mobil. — Ai de gând să omori un bătrân? Myhailo Scherbakov, în vârstă de 65 de ani, a răspuns.
Nu toți rușii erau așa. Voroneț a spus că a plâns împreună cu un alt soldat, de abia 21 de ani. „Ești prea tânăr”, i-a spus ea. Un alt soldat i-a spus că nu vor să lupte.
Totuși, se temea de toți. Dar ea le-a oferit lapte de la singura ei vaca.
„Mi-a părut rău pentru ei în aceste condiții”, a spus ea. „Și dacă ești drăguț cu ei, poate că nu te vor ucide.”
AP
Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!
