Facultatea de Horticultură din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti nu renunță la proiectul prin care bujorul, una dintre cele mai apreciate flori, să devină „Simbol Floral al României”. Pentru ca această inițiativă să se transforme în lege, este nevoie de semnăturile românilor, informează Antena3.
Cei care vor să se alăture acestui demers pot semna aici această petiție, pentru a se strânge cât mai multe semnături. Până în prezent, peste 5000 de români, inclusiv din diaspora, au fost de acord ca bujorul să fie desemnat „Floare Națională”, notează sursa amintită.
Reprezentanții Facultății de Horticultură vor prezenta această inițiativă, vineri, 20 mai, în Parcul Dendrologic din Campusul Agronomie-Herăstrău. Deși au mai fost inițiative de a proclama specii de flori din România „simboluri naționale”, nici una dintre aceste propuneri nu a fost însă legiferată.
Astfel, reprezentanții Facultății de Horticultură consideră că a sosit momentul ca și România să aibă un „Simbol Floral Național” , urmând exemplul altor state care își protejează speciile cu potențial biologic și ornomental.
În mai multe regiuni ale ţării sunt organizate, anual, în luna mai, sărbători şi festivaluri ale bujorului, susține în favoarea propunerii Facultatea de Horticultură.
Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!