OPINII

Op-Ed. Până la urmă, ne învinge pe toți Securitatea

Primul președinte al României în care poporul și-a pus toate speranțele că va scăpa țara de comunism a rămas în istorie, printre altele, cu o declarație plină de resemnare: „Securitatea m-a învins”. Era în ultimul an al mandatului său, chiar înainte ca puterea să fie preluată din nou de comunistul criminal Iliescu și de unul dintre cele mai corupte guverne din istoria postdecembristă, cel al lui Adrian Năstase.

Emil Constantinescu a devenit între timp el însuși un colaborator apropiat al sistemului, răsplătit cu o sinecură pe bani publici la un institut care nu a produs nimic remarcabil, iar recent și-a nuanțat afirmația din anul 2000: „Eu am spus că presa Securității m-a învins”.

22 de ani mai târziu, ambele afirmații, și cea rămasă în folclor, și cea pe care o recunoaște fostul președinte, sunt valabile. Și, din păcate, au azi o acoperire mult mai largă: Securitatea e pe cale să ne învingă pe toți.

Cea mai sinistră moștenire a altui președinte în care românii și-au pus speranțele, Klaus Iohannis, aceasta este: țara a fost pur și simplu predată în mâna unor indivizi cunoscuți și necunoscuți care controlează aproape tot și vor să controleze tot prin legi periculoase, promovate de indivizi controlați cu dosare penale ținute la sertar sau cu bani, foarte mulți bani.

Proiectul de lege prin care sunt extinse puterile Serviciului Român de Informații este scandalos pe oricare parte l-ai luaDocumentul prevede că persoanele fizice și juridice, precum și autoritățile și instituțiile publice vor fi obligate să acorde sprijin SRI, la cerere, pentru derularea operațiunilor sale. Mai mult, cei abordați de acest serviciu nu vor putea să declare acest lucru public.

SRI primește protecție aproape completă în fața justiției: angajații serviciului vor putea fi anchetați doar de un număr limitat de procurori, desemnați (nu e clar de către cine și cum), iar perchezițiile la sediul SRI ar urma să se facă doar cu acordul șefului statului și cu informarea directorului Serviciului Român de Informații, care însă ar putea fi demis mai ușor.

SRI ar primi dreptul de a-și crea și administra propriile firme și chiar propria societate civilă („asociaţii cu caracter profesional, social, cultural, sportiv sau recreativ ori umanitar”), fără controlul publicului și al instituțiilor fiscale. Comisia de control al SRI din Parlament e și azi o glumă, dar ar urma să devină inutilă dacă proiectul de lege trece.

13 ONG-uri au protestat împotriva acestui demers antidemocratic, prin care se limitează și mai mult libertatea din România. Sper că se vor alătura și altele, măcar și pentru faptul că sunt vizate direct de ideea ca un serviciu secret să aibă dreptul prin lege să creeze o societate civilă mascată, pe care să o controleze cum vrea și să mimeze democrația.

Ticălosul proiect vine după un scandal prin care alt serviciu secret, cel al Ministerului de Interne, cenzurează nu doar prezentul, ci vrea să ascundă și trecutul.

Ca în Rusia, căci, oricât ne-am amăgi noi că suntem bine pentru că facem parte din UE și din NATO, în acest moment România e foarte, foarte similară din perspectiva asaltului asupra democrației și a libertăților cu ce s-a întâmplat în Rusia lui Putin.

În 2021 și la începutul anului 2022, ofițerii Direcţiei Generale de Protecţie Internă (DGIPI), structura secretă a Ministerului Afacerilor Interne, au întreprins controale repetate, după sesizarea unor așa-numite „riscuri” sau „incidente” de securitate în privința documentelor din fondurile documentar-istorice, dezvăluie Dorin Dobrincu, fost director al Arhivelor Naționale ale României.

Nu era vorba de documente recente, ci de documente scrise înainte de 1989, unele chiar înainte de al Doilea Război Mondial. Arhiviștilor li s-a cerut să facă liste cu fondurile, dosarele și actele care conțineau documente clasificate. Iar apoi li s-a spus că toate acestea, indiferent că erau din 1930, 1950 sau 1980, indiferent că proveneau de la instituții care aveau continuatori sau nu, trebuiau să se supună prevederilor privind gestionarea informațiilor clasificate. Unele au fost deja distruse, acuză arhiviștii.

La toate aceste abuzuri, adăugăm punerea aproape completă în lanț a procurorilor anticorupție, care preferă să aștepte pensia bănoasă decât să riște vreo sancțiune dură, sau judecătorilor, speriați prin excluderea ritualică din magistratură a Cameliei Bogdan și a lui Cristi Dănileț.

Plus cumpărarea aproape completă a presei, care nu mai iese din cuvântul finanțatorilor la vedere, dar mai ales a celor ascunși, și limitarea ascensiunii politice și la conducerea instituțiilor publice a unor oameni care au trecut pe la diverse școli ale serviciilor a căror singură programă este să creeze marionete.

Doar în perioada 2000-2004, România a stat mai rău în ceea ce privește libertatea de exprimare și controlul total asupra instituțiilor și persoanelor. Numai că atunci eram la începutul drumului democratic, încă învățam să ne lepădăm de comunism. Ne-a salvat dorința, inclusiv a conducerii corupte a țării, de a intra în NATO și UE, ținte care ne-au obligat să ne schimbăm legislația în bine.

Acum, Klaus Iohannis și uriașa camarilă din jurul său, formată din șefii de neatins ai serviciilor secrete și colaboratorii păpușați ai acestora, nu mai au decât un singur scop: să ne transforme pe toți în colaboratori tăcuți, cuminți, care să se mulțumească cu borduri schimbate și cu panseluțe puse în parcuri, dar care să închidă ochii la jaful uriaș care se produce azi în România.

Rămâne de văzut dacă vor reuși. În 2004, visul similar al lui Adrian Năstase s-a prăbușit.

Ne va învinge pe toți Securitatea până în 2024?

Răzvan Chiruță

Comentează

Back to top button