Dl. Marcel Ciolacu îi tot dă din drâmbă cu impozitarea progresivă, cu singurul argument că așa e și pe la alții.
„Din punctul meu de vedere, România nu poate să fie altfel decât celelalte state dezvoltate din lume”, zice șeful PSD, și zău dacă te poți opune acestui argument: păi cum să nu vrem noi, rumînii, colectare bună a taxelor, eficiență a administrației publice, investiții în infrastructură, corectitudine față de cetățean și cinste a funcționarului public, așa, ca în celelalte state dezvoltate din lume?
Dacă stai să-l asculți pe dl. Marcel de la PSD, doar asta ne-a mai rămas „ca să fim la fel”: (și) mai mulți bani dați de cetățean statului român – altfel, una dintre cele mai ineficiente, corupte și idiotizate structuri, și nu doar din Europa.
Doar că nici dl. Marcel, nici ceilalți susținători ai impozitării progresive nu pot explica de ce cred că fiscul nostru, care nu e în stare să adune banii datorați statului nici cu actualul sistem cât de cât simplificat, ar avea capacitatea să urmărească, să calculeze, să impună și să colecteze de la cetățean bani pe mai multe paliere de venit, din care să scadă apoi și diverse deduceri cuvenite pentru cheltuielile făcute de același cetățean, cu acte verificabile (în teorie), în diverse domenii. De altfel, principalul motiv pentru care România a renunțat la foarte stufosul sistem de impozitare progresivă la care vrea să ne întoarcă acum PSD tocmai ăsta era, că statul pur și simplu nu avea capacitatea să-l gestioneze. Or, impotența asta nu s-a vindecat și nici n-avea cum, cu iresponsabilitatea fiscală și financiară a guvernelor României, care dizolvă-n populisme de lumea a treia orice creștere economică se-ntâmplă să prindă țara.
Asta-i, însă, doar tehnicalitatea problemei – și numai una dintre ele.
Principala problemă e dată de legitimitatea propriu-zisă a ideii: ce legitimitate are statul român să ceară progresiv mai mulți bani de la unii dintre cetățeni, în condițiile în care irosește pe pomeni și mită electorală pentru alți cetățeni chiar și ce primește acum? De ce ar vrea cineva, în România, să arunce mai mulți bani din propria-i muncă în gaura fără fund a pensiilor speciale, sporurilor de „lucru cu calculatorul” și de „stres pentru lâncezeala din birou” , salariilor mărite din pix de două ori pe an, a instituțiilor publice de familie, care au de câte două-trei ori mai mulți angajați decât ar fi necesar?
De acord cu impozitarea progresivă „ca la alții” dacă devenim „ca alții” – și nu în toate privințele, dar măcar în câteva mai importante, așa. Aștept, stat român. De 30 de ani aștept, de altfel.
Dar, stați! Mai avem.
Ieri, dl. Marcel de la partid a mai suferit un spasm cerebral, anunțând poporul că nu renunță la ideea „taxei de solidaritate”, care „este pe agenda de discuţii şi vom alege varianta cea mai bună.” Președintele PSD are și modelul pe undeva prin cap: „exact cum este în Germania”, apoi adaugă, deconcertant: „trebuie făcută o raportare între taxe şi venituri, trebuie să compari”. Ăăăă… cum? Mere cu pere, nu?
Taxa germană de solidaritate pe care o tot vântură dl. Marcel, „Solidaritätszuschlag”, a fost impusă în 1991 pentru… finanțarea costurilor reunificării Germaniei, cât și pentru sprijinirea unor țări est-europene, abia scăpate din lagărul comunist.
Ce va finanța taxa de „solidaritate” din România noului USL? Cu cine vor fi obligați să fie „solidari” cetățenii? Cu impostorii politici care căpușează banul public prin toate sinecurile din administrație? Cu infractorii (măcar morali) care-și cumpără doctorate pentru a avansa în carieră, chiar până la vârful statului? Cu risipa banului public?
Trebuie să ai un mare tupeu să le ceri cetățenilor mai mulți bani, „ca în țările dezvoltate”, când îți bați joc de ani de zile chiar și de banii pe care li-i iei deja.
Încă un paradox cu tâlc, venit din partea acestor politicieni care vor impozite mai mari pentru realizări foarte mici: ați observat că guvernul pare încurcat de-a binelea de zecile de miliarde de euro din PNRR, cât și de celelalte zeci de miliarde de euro din fondurile europene alocate României, asta în timp ce partidele de guvernare se îngrămădesc la troaca banilor din PNDL-ul lui Dragnea, rebotezat (săracul, ce vină o fi avut?) „Anghel Saligny”? Știm cu toții care-i diferența: banii europeni sunt greu de furat, cei din PNDL sunt în primul rând de furat.
Așadar, de ce să înlocuiască cetățeanul, din impozitele sale, ce fură politicianul, tot din impozitele sale?
La limită, eu aș fi de acord cu o contribuție suplimentară, dar numai pentru un obiectiv precis, clar definit, de importanță națională, verificabil. Finanțarea construcției Autostrăzii Moldovei, de pildă, sau altceva asemănător. Doar că… și aici am o mefiență dată de experiența proastă cu – ce să vezi – tot PSD, partidul pe care-l reprezintă acum dl. Ciolacu. Mai țineți minte supraacciza la combustibil de prin 2014, pe care șeful PSD de-atunci, Victor Ponta, a justificat-o prin nevoia de finanțare a construcției de autostrăzi? Știm cu toții că a fost, de fapt, o escrocherie de stat îndreptată împotriva românilor – ce oroare, nu? Să știi că guvernul își minte pe față și-și escrochează proprii contribuabili, și să-l vezi că insistă cu aceleași porcării, peste ani?
La final, felicitări călduroase dlui ministru de Finanțe, Adrian Câciu, care a descoperit un perpetuum mobile fiscal: „Abordarea că mediul privat ține în spate trei bugetari și nu știu câți pensionari este total incorectă. 32% din contribuţiile pentru pensii vin de la bugetari”, a spus dânsul.
Păi da:
E același principiu cu cel descoperit la vremea ei de dna Olguța, ministru al Muncii în guvernele Dragnea: „salariile mărite vor fi plătite din contribuțiile pe salariile mărite”.
PS – Ceva educativ de citit: „Majorarea salariilor unor bugetari va genera un cost suplimentar de peste 2 miliarde lei doar pentru jumătatea acestui an. România – al 5-lea an lider în UE după cât duce la angajații statului de la populație și firme. Sursa.
Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!
