ISTORIE

5 iunie 1446 – Dieta Ungariei, întrunită lângă Buda, îl alege pe Iancu de Hunedoara guvernator al Ungariei (“Regni Hungariae Gubernator generalis”)

Ioan de Hunedoara (latină Ioannes Corvinus, maghiară Hunyadi János, sîrbă Janko Sibinjanin, slovacă Ján Huňadi, germană Johann Hunyadi) cunoscut și ca Iancu de Hunedoara (alternativ Ioan (Ion) Huniade sau Ioan Corvin, n. ca. 1407 – d. 11 august 1456) a fost ban al Severinului din 1438, voievod al Transilvaniei între 1441-1456 și regent al Ungariei între 1446-1452, mare comandant militar, tatăl regelui Matia Corvin.

Teritorii administrate de Iancu de Hunedoara la 1456 – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Iancu de Hunedoara (n. 1407 – d. 11 august 1456, Zemun) a fost o personalitate dominantă a istoriei româneşti din veacul al XV-lea. A fost voievod al Transilvaniei în 1441, guvernator al regatului Ungariei între 1446-1453, apoi căpitan suprem al Ungariei şi al Transilvaniei între 1453-1456. A scris file de glorie în istoria luptei antiotomane a popoarelor Europei sud-estice. Iancu de Hunedoara a desfăşurat o activitate diplomatică şi militară intensă în anii în care Imperiul Otoman urca spre apogeu, dând asalturi decisive asupra ultimei rămăşiţe a Imperiului Bizantin, Constantinopolul. A depus eforturi pentru închegarea unei coaliţii creştine care să oprească înaintarea otomanilor cu o oaste de cruciadă şi a fost cel dintâi comandant de oşti din Europa care a reuşit să îl înfrângă pe cuceritorul Constantinopolului, sultanul Mahomed II, la Belgrad în 1456. A fost tatăl regelui Matei Corvin, cel mai mare rege al Ungariei.

Intrarea în marea politică. Voievod al Transilvaniei
După instalarea sa în funcţia de ban al Severinului, Iancu, ajutat de fratele său, s-a preocupat mai întâi de întărirea cetăţilor Severin, Gureni, Orşova şi Mehadia. Turcii ocupau poziţii tot mai avansate la Dunăre şi ameninţau cu luarea Belgradului. În vara lui 1939 regele Albert organizează o primă ofensivă antiotomană, lipsită de vigoarea şi coordonarea necesară. Iancu participă, fiind fidel regelui, dar acţiunea este un eşec, armata se dezintegrează şi regele se reîntoarce, bolnav, la Strigoniu, unde şi moare la 27 octombrie. Regina Elisabeta, rămasă văduvă, aştepta totuşi un fiu, dar Ungaria fără rege şi fără un moştenitor sigur, devine instabilă din punct de vedere politic. Pe de altă parte, la porţile regatului băteau turcii, care se apropiau ameninţător. Pe acest fond, are loc un conflict pentru putere dintre marea şi mica nobilime maghiară. Micii nobili cereau o regalitate puternică, capabilă să ţină piept turcilor, marii nobili se mulţumeau cu un rege tânăr, care să conducă numai cu numele. La dieta de la Buda din 1 ianuarie 1440, regina Elisabeta ceru sprijinul nobilimii pentru conducerea interimară a regatului şi susţinerea succesiunii la tron. La această dietă ia parte şi Iancu de Hunedoara. El a încercat să convingă dieta de primejdia turcească şi de necesitatea instalării imediate a unui rege cu autoritate reală, susţinând apropierea Ungariei de Polonia (curtată şi de sultan) şi instalarea pe tronul Ungariei a regelui polonez Vladislav III Jagiello. Cuvântarea sa a fost suficient de convingătoare să întrunească adeziunea majorităţii membrilor dietei. Însăşi regina se lasă înduplecată şi trimite o solie la curtea polonă.

Castelul Huniade din Timişoara, refăcut de Iancu după ce a fost numit comite de Timişoara. Litografie secolul XIX
La 22 februarie 1440, în timpul tratativelor la Cracovia, regina naşte un fiu, denumit Ladislau Postumul. Prin urmare ea cere retragerea imediată a delegaţiei maghiare de la negocierile cu polonezii, dar este prea târziu. Partida susţinută şi de Iancu continuă tratativele de aducere a lui Vladislav pe tronul Ungariei. Acesta acceptă tronul la 6 martie şi, în ciuda încercărilor disperate ale partidei reginei, soseşte la Buda la 21 mai şi se instalează efectiv pe tronul Ungariei. Dar ruptura politică între cele două tabere a degenerat într-un război civil. Iancu, aflat de partea lui Vladislav, a condus armata regelui împotriva marilor nobili, pe care i-a înfrânt decisiv la Battaszek, la 10 septembrie 1440. Drept urmare, ca răsplată pentru serviciile aduse, Vladislav l-a numit voievod al Transilvaniei şi comite al Timişoarei, păstrând şi titlul de ban de Severin. A preluat noua funcţie abia în primăvara lui 1441, pentru că în iarna lui 1440 pleacă la Belgrad cu misiunea de a reorganiza apărarea cetăţii disputate de turci.

La preluarea funcţiei de guvernator, principala preocupare a lui Iancu a fost de a reorganiza şi de a pregăti Transilvania în faţa pericolului turcesc. Misiunea sa era deosebit de dificilă. Marii nobili erau foarte puternici iar păturile de jos erau încă frământate de răscoala din 1437-1438 şi de înteţirea controlului feudal prin adoptarea înţelegerii „Unio trium nationum”. Pentru a-şi întări autoritatea, a adoptat o tactică de îmbunare a marilor nobililor, coroborată cu atragerea de partea sa a micilor nobili. Pe de altă parte, se ocupă cu organizarea şi întărirea economiei transilvane. Instituie un control abil asupra ocnelor de sare, aducătoare de mari venituri. Armata o organizează în vederea viitoarelor lupte antiotomane.

Pe pan administrativ şi economic a luat măsuri de creştere a economiei şi îmbunătăţire a administraţiei. La Braşov şi Sibiu a înfiinţat monetării în 1441 şi 1443. A repus în drepturi oraşul Cluj, care fusese deposedat de acestea ca pedeapsă pentru susţinerea răsculaţilor din 1437-1438. Sibiului şi Braşovului le-a întărit zidurile de apărare.

Comentează

Back to top button