ANCHETE

Plaja sălbatică de la Corbu a fost betonată pentru zeci de clădiri, deși este situată într-o rezervație naturală inclusă în patrimoniul UNESCO

Noile construcții au fost posibile după ce instituția care administrează zona protejată a fost înlăturată treptat din lanțul de avizare a proiectului imobiliar.

Pe firul afacerii, am întâlnit o asociere păguboasă pentru primărie, anchetată de procurorii anticorupție, o tentativă de asasinat între samsarii imobiliari care-și disputau terenuri în Corbu și controale în cascadă făcute chiar de instituțiile care avizaseră proiectul fără să respecte aria protejată.

E greu de găsit ceva la Corbu care să fi fost făcut cum trebuie, dar probleme sunt în toată rezervația Deltei Dunării.

O spune chiar Atena Groza, fostul guvernator al rezervației: “În Deltă, mare parte din activitățile economice se desfășoară nelegal sau la limita legii”.

Susține că a fost schimbată din funcție acum câteva luni, când se pregătea să meargă în control la Corbu, ca să vadă cum a ajuns o companie să obțină avizele pentru construirea unui complex imobiliar chiar pe plaja sălbatică. Este o zonă naturală strict protejată, fiind inclusă, împreună cu toată rezervația Deltei Dunării, în patrimoniul mondial UNESCO.

Asta a păstrat mulți ani locul liniștit. Vara, pe plajă, răsar aici doar corturile și rulotele unor turiști care se bucură de soare fără zbuciumul stațiunilor de pe litoral. Dar unii lasă în urmă gunoi, fără să le pese. De aproape un an, liniștea a dispărut, iar în locul corturilor a început să se profileze betonul unui complex imobiliar.

La mai puțin de 150 de metri de linia mării, între dunele de nisip și tufărișuri verzi, 24 clădiri cu etaj au deja fundație și schelet. Plaja protejată a devenit astfel un șantier cu fier beton, resturi de cofraje și materiale de construcții.

„Paznicul” zonei este, conform legii, Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD). Doar că aici, în instituție, proiectul întâmpina rezistență prin câțiva oameni care voiau să respecte legea și aria protejată.

Această barieră a fost îndepărtată treptat.

Integral pe RISE.RO

Comentează

Back to top button