EXTERNESOCIAL

TikTok a blocat pagina Agenției Sputnik Moldova, care este afiliată Kremlinului și „promovează informații ce incită la război”

Una dintre cea mai dominantă rețea de socializare de pe piață, TikTok, a blocat pagina Agenției Sputnik Moldova, care este afiliată Kremlinului. Despre aceasta a anunțat însăși instituția media pe contul său de Telegram.

„TikTok a blocat pagina Sputnik Moldova fără explicații. Aceasta a avut peste 16 mii de urmăritori. Evident, contul Sputnik Moldova a fost blocat din motive politice”, se arată în mesajul redacției.

Anterior, TikTok a blocat contul Sputnik Kârgâzstan, cu peste 100 de mii de urmăritori. Pagina a fost restabilită după un demers al Agenției Roskomnadzor.

Amintim că Serviciul de Informații și Securitate (SIS) a blocat la 26 februarie site-ul sputnik.md din motiv că promovează informații ce incită la ură și război, în condițiile stării de urgență.

Cu nemulțumiri în acest sens a venit ulterior Partidul Socialiștilor (PSRM). Formațiunea a declarat că sistarea activității redacției „Sputnik Moldova” este o încălcare a normelor Constituției și a statutului de țară neutră.

Menționăm că la 28 februarie echipa redacției Radio Sputnik Moldova, versiunea în limba română, în componența a opt jurnaliști, a demisionat in corpore, exprimând-uși dezacordul cu politica editorială a redacției.

Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!

Albu Mihaela

Albu Mihaela lucrează în presă din 2011 și a învăţat să facă ştiri la o televiziune locală unde s-a specializat pe politică, justiției și economie.

Comentează

Back to top button