JUSTITIEPOLITICĂ

Asociația Judecătorilor din R. Moldova”Vocea Justiției” a adresat un apel public președintelui țării

Asociația Judecătorilor ”Vocea Justiției” trage un semnal de alarmă în legătură cu refuzul șefei statului, Maia Sandu, referitor la numirea în funcție până la atingerea plafonului de vârstă a 13 judecători, inclusiv și judecătoarea Victoria Sanduța, Președintele Asociației Judecătorilor ”Vocea Justiției”. Este foarte periculos semnalul care a fost transmis către întreg sistemul judecătoresc și societate prin adoptarea acestui refuz nemotivat.

Victoria Sanduța a fost numită în funcție de judecător, la 15 martie 2017 pe un termen de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii mandatului după expirarea termenului. Judecătoarea Victoria Sanduța este cea, care la 26 martie 2019, a fost transferată ilegal și abuziv de CSM și Președintele instanței la o altă specializare, pentru că era prea vocală și activă, pentru că vocifera problemele din sistem și după cum cineva chiar i-a transmis ”pentru că era prea independentă”. Acest transfer a fost contestat de ea în instanță și la Curtea Constituțională, care la 24 martie 2020 a declarat neconstituțional articolul din lege, care a stat la baza emiterii Hotărârii abuzive a Consiliului Superior al Magistraturii, motivând prin faptul că atentează la independența judecătorilor. La 25 mai 2019, judecătoarea Victoria Sanduța a fost unicul contracandidat al magistratului Vlad Clima, la alegerile pentru funcția de Președinte al Asociației Judecătorilor din Moldova – AJM. Sistemul judecătoresc atunci l-a ales pe Vlad Clima să-i reprezinte.

La 23 iulie 2019, la ședința Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Judecătoarea Victoria Sanduța a avut un discurs critic la adresa membrilor CSM, cărora le-a cerut DEMISIA IN CORPORE, pentru că au contribuit la crearea unui sistem judecătoresc „dependent și aservit” și pentru că au tolerat abuzuri în privința judecătorilor.

La 12 august 2019, Victoria Sanduța împreună cu mai mulți colegi, care și-au dorit promovarea independenței justiției și valorilor Statului de Drept, au creat o altă asociație a judecătorilor denumită Asociația ”Vocea Justiției”, care a devenit o platformă liberă și independentă pentru a vocifera și iniția un dialog constructiv în societate, cu celelalte puteri în stat, Parlament, Guvern, Președinție, referitor la problemele cu care se confruntă sistemul judecătoresc și au propus soluții eficiente și legale.

Asociația Judecătorilor ”Vocea Justiției”, în frunte cu Victoria Sanduța, mereu a susținut ferm și activ, necesitatea reformării sistemului judecătoresc, de multe ori a criticat modalitățile si instrumentele care sunt alese de puterea legislativă (Parlament) și executivă (Guvern și Președinție), invocând riscurile sporite pentru independența justiției și căderea în arbitrariu.

În cazul dat, atragem o atenție sporită că într-un un act prezidențial au fost indicați mai mulți judecători și lipsește o motivare în privința fiecărui judecător aparte, cu indicarea unor probe incontestabile de incompatibilitate a candidaților cu funcția respectivă, așa cum prevede legislația în vigoare.

Previzibilitatea legii la acest capitol denotă că, de la bun început judecătorii trebuie să aibă încrederea că vor fi eliberați din funcție doar în cazul în care nu vor face față rigorilor impuse de profesie și că decizia cu privire la eliberarea din funcție va fi luată, cu respectarea legii materiale și procedurilor legale.

Pe de altă parte, inclusiv societatea trebuie să știe motivele și probele care au servit ca temei pentru respingerea candidaturii judecătorului, ca să fie exclusă situația eliminării judecătorilor din sistemul judecătoresc ca răfuială personală sau ca eliminarea celor care nu susțin ideile politicului și sunt prea vocali criticând deciziile executivului și legislativului.

Președintele Republicii Moldova nu ar trebui să respingă numirea în funcție până la atingerea plafonului de vârstă a judecătorilor, decât dacă prezintă probe incontestabile că judecătorul nu merită să mai fie parte din corpul judecătoresc. La caz, asemenea temeiuri nu au fost constatate nici în procedura de evaluare, nici de către Inspecția Judiciară, Agenția Națională de Integritate sau altă autoritate competentă.

Chiar dacă Președintelui Republicii Moldova i-au apărut careva dubii referitor la activitatea judecătorilor vizați, legea prevede destul de clar modalitatea și procedura de tragere la răspundere disciplinară, penală a judecătorilor în cazul depistării cărorva carențe în activitatea acestora. Or, în situația dată Președintele Republicii Moldova, conform legislației în vigoare, și-a depășit atribuțiile, deoarece acesta nu are dreptul de a-și atribui competența unui organ de constatare a carențelor în activitatea judecătorilor, care îi revine de exemplu Colegiului Disciplinar de pe lângă Consiliul Superior al Magistraturii, Procuraturii Generale sau Agenției Naționale de Integritate.

Totodată, atragem atenția asupra faptului că la 1 aprilie 2022 a intrat în vigoare modificarea art. 116 alin.(2) din Constituția Republicii Moldova, prin care a fost exclus termenul inițial de 5 ani de numire a judecătorilor, iar motivul de bază a fost constatarea într-o serie de rapoarte și expertize ale Organismelor Internaționale Europene, inclusiv ale Comisiei de la Veneția că acest “termen de probă” submină independența justiției. Acest instrument de presiune era folosit ca un filtru politic de a elibera din sistem, fără probe incontestabile, judecătorii vocali, curajoși și cu verticalitate care erau incomozi puterii politice.

Deși de la 1 aprilie 2022 Constituția Republicii Moldova a fost modificată, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, în viziunea noastră, a continuat practica vicioasă anterioară, transmițând în acest fel semnale de atentare la independența justiției, lucru care este incompatibil cu cele mai bune practici internaționale în acest domeniu.

Este regretabil faptul că, în lipsa unui refuz motivat al Președintelui Republicii Moldova, bazat pe argumente incontestabile expuse în privința fiecăruia în parte, judecătorii vizați la etapa dată nu au fost numiți în funcție până la atingerea plafonului de vârstă.

În final, Asociația Judecătorilor ”Vocea Justiției” cheamă toți judecătorii și societatea civilă să se solidarizeze în situația dată împotriva atentatelor la independența judecătorilor, care reprezintă o garanție fundamentală a unei bune funcționări a puterii judecătorești. Cetățenii au dreptul la judecători independenți, iar instituția președintelui este obligată să respecte Constituția și să nu admită situații când judecătorii, care au o reputație ireproșabilă și se bucură de susținerea și respectul societății, sunt eliminați din sistemul de justiție.

sursa:Timpul.md

Comentează

Back to top button