SOCIAL

Cum s-a prăbușit de pe munte milionarul Ion Sturza. Greșeala care îi putea fi fatală

Ion Sturza, fost premier al Republicii Moldova, și important om de afaceri, cu o avere estimată la peste 80 de milioane de euro, a suferit un accident grav în Bucegi. Milionarul s-a prăbuşit 30 de metri, pe stânci.

Salvamontiştii spun că Sturza a avut noroc că în zona erau doi alpinişti care i-au auzit strigătele. Altfel, risca să moară acolo.

Milionar în euro, fostul premier al Republicii Moldova – Ion Sturza – era singur în drumeție, în Bucegi. Cobora de la Crucea Eroilor.

În Brâna Caraimanului, zonă cunoscută pentru multe incidente mortale, a făcut o greșeală pe care acum o consideră de începător, şi s-a prăvălit printre stânci. Sturza a călcat pe o placă de gheață și a alunecat 30 de metri, lovindu-se de blocurile colțuroase de piatră. Cu doar 10 minute înainte de incident a făcut o fotografie pe care a postat-o pe Facebook.

Doi alpiniști, au coborât la el și au cerut ajutor la Salvamont.

„Nu știu cine sunt, știu doar atât: unul dintre ei îmi povestea că el crede în Dumnezeu și că totul va fi bine! (….) Echipa Salvamont de la Piatra Arsă a venit rapid: „Hai, nea Ion, că poți!”” – a rememorat milionarul pe Facebook.

Claudiu Vasilescu, salvamontist: „Dacă nu avea norocul să treacă după el alți turiști care să îl audă gemând, nu cred că l-am fi găsit vreodată, pentru că acolo nu se bagă nimeni niciodată, este un vâlcel îngust, foarte abrupt, dacă vine și o viitură te macină pur și simplu, nu mai găseşte nici hainele de pe tine.”

Acestea sunt secvențe din timpul misiunii de salvare. Apoi, Sturza a fost preluat de un echipaj SMURD și dus la spitalul din Ploiești cu răni care au necesitat să fie tratate la chirurgie. De acolo, a cerut să fie transferat la o clinică privată din București.

„Un hobby personal a pus pe jar zeci de oameni. (…) Nu te bagi pe panta instabilă plină de gheață și zăpadă deasupra prăpastiei. Nu este delușorul pentru lunecuș din cartier. (…) E și ceva pozitiv, o să mă mai astâmpăr. A fost un test dur – nu m-am speriat, panicat, doar m-am înfipt și cu dinții în ultimul petic de pământ și am început… să mă gândesc la viața mea.” – a mai povestit Sturza într-o postare pe Facebook.

Laurențiu Paraschiv, șef Salvamont Bușteni: „Era echipat, merge foarte bine dar a avut neșansa să alunece pe zăpadă.”

Cine este Ion Sturza
Ion Sturza a condus guvernul Republicii Moldova în 1999. Este cunoscut pentru poziția lui pro-europeană și pentru reformele pe care le-a inițiat.

Ca om de afaceri, a înființat o companie petrolieră în Moldova și un fond de investiții care deține operațiuni importante în România. Averea lui este estimată la peste 80 de milioane de euro.

Sturza este pasionat de munte. În trecut, a urcat în Himalaya, Caucaz, Alpi și a ajuns pe Kilimanjaro.

Recunoaște că accidentul petrecut pe un vârf mic, precum Caraimanul, în condițiile în care era perfect echipat și antrenat, reprezintă o lecție pentru el.

Comentează

Back to top button