ECONOMIE

Kremlinul spune că nu va tăia livrările de gaz și către alte țări europene: Restul plătesc în ruble

Rusia a anunţat joi că nu se aşteaptă ca Gazprom să reducă livrările de gaze către alţi clienţi europeni şi a precizat că schema prin care cumpărătorii plătesc în ruble pentru gaze funcţionează aşa cum era planificat, transmit Reuters.

Gazprom a întrerupt de la 1 iunie livrările de gaze naturale către Orsted (Danemarca) şi Shell Energy, care furnizează o parte din gaze Germaniei, deoarece nu au plătit în ruble pentru gazele livrate în aprilie.

Gazprom Export a cerut clienţilor europeni să plătească în ruble pentru livrările de gaze ruseşti, ca urmare a sancţiunilor impuse Moscovei pentru invadarea Ucrainei, conformându-se unui ordin al președintelui rus Vladimir Putin în acest sens.

Deja, Gazprom a oprit livrările de gaze naturale în Polonia, Bulgaria, Finlanda şi Olanda după ce acestea au refuzat ultimatumul de a plăti în moneda națională a Rusiei. În cazul Finlandei Rusia a oprit și exporturile de energie electrică.

Kremlinul spune că restul țărilor s-au conformat și plătesc în ruble
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat joi că oricine avea să fie tăiat de la livrări nu mai primeşte acum gaze ruseşti.

„Sistemul funcţionează … şi cei care primesc gaz lucrează conform noului sistem”, le-a spus jurnaliştilor Peskov.

Întrebat dacă ar trebui aşteptate noi tăieri de gaze, oficialul rus a răspuns: „Nu”.

Companiile din Germania, Italia, Franţa și alte țări europene au anunţat că vor colabora în cadrul noii scheme de plăţi a Moscovei pentru a menţine livrările, în condiţiile în care Europa vrea să-şi reducă gradual dependenţa de energia din Rusia în următorii ani.

Comentează

Back to top button