EXTERNE

Român mort pe front în Ucraina: avea doar 33 de ani și vrut să-i învingă pe ruși

În războiul din Ucraina a murit încă un militar ucrainean de origine română. Este vorba despre Denis Moraraș de 33 de ani, originar din suburbia Roșa Stânca a orașului Cernăuți, informează bucpress.eu.

Despre decesul acestuia a comunicat administrația Liceului Nr.6 „Alexandru cel Bun” din Cernăuți, instituție de învățământ pe care o absolvise Denis.

„A plecat în eternitate la vârsta de 33 ani… În luptele împotriva agresorului rus și-a dat viața românul din Cernăuți (suburbia Roșa Stânca), fostul absolvent al instituției noastre de învățământ Denis Moraraș. Este o pierdere ireparabilă pentru familie, rude și toți acei ce l-au cunoscut. Luminoasă îi este amintirea, eternă — fapta lui eroică. Administrația liceului Alexandru cel Bun, cadrele didactice, părinții și elevii exprimă sincere condoleanțe familiei și rudelor îndurerate”, se spune în comunicatul liceului publicat pe Facebook.

Denis Moraraș va fi condus pe ultimul drum vineri, 10 iunie, la orele 12.00. Eroul va fi înmormântat pe Aleea Gloriei din Cimitirul Central al orașului Cernăuți (Hodilău).

Nu este primul mort de origine română
În luptele din estul Ucrainei au murit mai mulți soldați de origine română din regiunea Cernăuți. Pe 1 iunie, autoritățile locale au anunțat moartea altor doi români, Dumitru Cojocaru din satul Molnița, comuna Herța și Andrei Rusu din satul Dranița, comuna Mămăliga.

Comentează

Back to top button