OPINII

Alecu Reniță: În gând sincer pentru un „pravoslavnic”

Din păcate, de la Prut și până la Lisabona, foarte puțin se înțelege ce reprezintă cu adevărat Rusia imperială. Nu există nimic sfânt în planurile Moscovei de a „elibera” întreaga lume și a o face parte din „Rusia sfântă”. Ridicați operele marilor elogiați ruși, opere care trebuiau să-i elibereze, mai întâi, pe iobagii ruși, înainte să pornească cruciada de „eliberare” a altor popoare și o să descoperiți cum ele cultivă „norodului pravoslavnic” șovinismul velicorus, misiunea imperială, mesianismul și disprețul față de tot ceea ce nu e rusesc.

Este adevărat că foarte multe lucruri, ambalate propagandistic, fascinează la ruși pentru a înșela nerușii, dar esența lor este de a te „înghiți” și de a deveni, conștient sau inconștient, parte a „lumii ruse”. Clanurile de rusofili din diferite țări sunt părți ale „elitei” naționale, care s-au „înfruptat” în timpurile lor de constituire, din ceva rusesc sau chiar direct din „măreția” Rusiei, pe care, vorba lui Fiodor Tiutcev, „nu o poți înțelege cu mintea” (Федор Тютчев, Умом — Россию не понять;1866 г.).

Ar fi mai mult decât necesar să se conștientizeze de către lumea liberă și ortodoxă că Moscova a transformat încă de la începuturile ei imperiale, dar îndeosebi din secolul XIX – Pravoslavnicia, Limba Rusă și Cultura Rusă – în instrumente imperiale, în lama de buldozer, care netezește drumul pentru a veni „eliberatorii” cu misiunea lor de „salvatori” și, mai exact, cu regimul lor, cât de cât cunoscut în Europa.
Oricât ar lăcrima Macron sau Scholz, Rusia imperială nu-și va potoli poftele expansioniste până nu va transforma întreaga Europă în „lume rusă” sau va fi… învinsă în războiul împotriva civilizației și Ucrainei. Adevărata esență a Rusiei este cea imperială, nu cea ortodoxă sau culturală!

Alecu Renița

Comentează

Back to top button