EXTERNE

Rusia se apropie amenințător de cucerirea Donbasului

După o serie de eșecuri usturătoare, Rusia pare acum mai aproape ca oricând de unul dintre principalele sale obiective de la declanșarea invaziei – cucerirea în totalitate a centrului industrial din estul Ucrainei. Kremlinul a anunțat că a preluat controlul asupra a 97% din Luhansk, una dintre cele două provincii separatiste din componența regiunii Donbas. Concomitent, trupele agresoare ocupă și aproximativ jumătate din provincia Donețk.

Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, susține că forțele Moscovei dețin aproape toată provincia Luhansk, iar autoritățile de la Kiev nu contrazic această afirmație. Mai mult, oficialitățile ucrainene recunosc că, după toate probabilitățile, armata lui Putin ocupă în prezent și jumătate din Donețk, cea de-a doua provincie separatistă a regiunii Donbas.

După ce a renunțat la încercarea de a lua cu asalt Kievul, în urmă cu două luni, Moscova a transformat ocuparea întregului Donbas în principalul obiectiv al războiului său din Ucraina. De altfel, separatiștii susținuți de Rusia se luptă cu forțele guvernamentale ucrainene în zona estică încă din 2014, iar Donbas este cea mai afectată dintre regiunile vizate de ofensiva rusească în ultimele săptămâni.

La începutul invaziei, trupele Moscovei au preluat, de asemenea, controlul asupra întregii regiuni Herson și a unei mari părți din Zaporojia, ambele aflate în sud. Oficialii ruși și liderii-marionetă desemnați de aceștia la nivel local au vorbit chiar despre intenția lor ca ambele regiuni să-și declare independența sau să fie încorporate în Rusia.

20% din Ucraina
Înainte de invazia din 24 februarie, autoritățile de la Kiev declarau că Rusia controla aproximativ 7% din Ucraina, inclusiv Peninsula Crimeea, pe care Rusia a anexat-o în 2014, precum și zonele deținute de separatiștii din Donețk și Luhansk. Acum, președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, afirmă că forțele rusești dețin 20% din țară.

În timp ce Rusia are o putere de foc superioară, forțele ucrainene au opus ofensivei rusești o rezistență neașteptat de puternică, demonstrând și capacitatea de a contraataca o armată deseori dezorganizată și cu moralul la pământ.

„Apărarea absolut eroică a Donbasului continuă!”, preciza Zelenski, marți seara, într-un discurs video.

El a adăugat că rușii nu se așteptau în mod clar să întâmpine o rezistență atât de mare, iar acum încearcă să aducă trupe și echipamente suplimentare. Liderul de la Kiev a mai spus că același lucru este valabil și în regiunea Herson.

„Rușii folosesc tactica pământului pârjolit”
Cu toate acestea, artileria rusă toacă mărunt apărarea ucraineană. Severodonețk și orașul vecin Lisiceansk au fost confruntate cu lupte grele în ultimele săptămâni. Ambele se numără printre puținele orașe și localități din regiunea Luhansk care rezistau încă, ieri, în fața invaziei rusești, sprijinită de forțele locale pro-Kremlin.

Guvernatorul regiunii Luhansk, Serhi Gaidai, declara, miercuri, că forţele ucrainene ar putea fi nevoite să se retragă pe poziţii mai bune în Severodoneţk, însă nu vor ceda acest oraş din estul Ucrainei.

Gaidai adăuga că ruşii bombardează şi oraşul Lisiceansk, situat pe celălalt mal al râului Doneț. Potrivit guvernatorului, artileria rusească a atacat o piață, o școală și clădirea unui colegiu, distrugând-o pe aceasta din urmă. Marţi, un bărbat a fost ucis pe stradă şi o femeie a fost spitalizată. „Sunt bombardamente peste tot, 24 de ore din 24!”, a afirmat Gaidai.

„Distrugerea totală a orașului este în curs de desfășurare. Bombardamentele rusești s-au intensificat semnificativ în ultimele 24 de ore. Rușii folosesc tactica pământului pârjolit!”, a mai declarat el.

Apărătorii din estul țării erau îndemnați, între timp, să nu fie descurajați de înfrângerile de pe linia frontului. „Să nu vă lăsați speriați de veștile că am cedat teritorii!”, a spus consilierul prezidențial ucrainean Mikhailo Podoliak, într-un discurs video. „Este clar că manevrele tactice sunt în curs de desfășurare. Dacă cedăm ceva, luăm ceva înapoi!”, a precizat el.

De cealaltă parte, Serghei Şoigu anunța, într-o intervenţie televizată, că forţele rusești au „eliberat complet” cartierele rezidenţiale din Severodoneţk, iar „preluarea controlului zonei industriale şi a localităţilor vecine continuă”.

Ministrul rus al Apărării adăuga că trupele rusești își continuă ofensiva spre orașul Popasna și au preluat controlul asupra orașelor Liman și Sviatohirsk, precum și asupra altor 15 localități din regiune.

Noi arme pentru Ucraina
Între timp, armata americană a început să instruiască forțele ucrainene, în vederea utilizării sofisticatelor lansatoare multiple de rachete, cu rază medie de acțiune, pe care administrația Biden a fost de acord să le furnizeze, săptămâna trecută. Pentagonul a declarat că antrenamentul are loc la o bază din Germania și în alte părți ale Europei.

Sistemul de rachete de artilerie cu mobilitate ridicată, sau HIMARS, este montat pe un camion și poate transporta un container cu șase rachete, ce pot parcurge aproximativ 70 de kilometri. Oficialii au declarat că va fi nevoie de aproximativ trei săptămâni de antrenament înainte ca noul sistem să fie trimis pe frontul de luptă.

Concomitent, Norvegia a donat Ucrainei 22 de obuziere autopropulsate, inclusiv piese de schimb, muniție și alte echipamente, a anunțat, miercuri, Ministerul norvegian al Apărării, citat de Reuters.

„Guvernul norvegian a așteptat să anunțe public donația din motive de securitate. Este posibil ca viitoarele donații să nu fie anunțate sau comentate.”, a precizat ministerul într-un comunicat.

Nimeni nu vrea, de fapt, să negocieze
În timp ce forțele sale se află sub asediu în Donbas, Zelenski a rostit un discurs la o conferință organizată de „Financial Times”, unde a insistat asupra necesității ca Ucraina să învingă Rusia pe câmpul de luptă. Liderul de la Kiev a adăugat, însă, că este încă deschis să poarte discuții de pace cu președintele rus, Vladimir Putin.

Cu toate acestea, o fostă oficialitate de rang înalt din cadrul serviciilor secrete americane, participantă la conferință, a declarat că nu este momentul potrivit pentru tratative.

„Nu veți ajunge la masa negocierilor până când niciuna din părți nu va simți că are un avantaj pe care l-ar putea impune.”, a declarat Andrea Kendall-Taylor, de la Centrul pentru o Nouă Securitate Americană, grup de reflecție cu sediul la Washington.

Rușii „cred că vor fi capabili să cucerească întregul Donbas și apoi ar putea folosi acest lucru ca oportunitate pentru a cere negocieri.”, a spus Kendall-Taylor, în cadrul unui seminar online organizat de universitățile Columbia și New York.

Deocamdată, Kremlinul a reafirmat că orice eventuală întâlnire între Putin şi Zelenski trebuie să fie „productivă” şi „bine pregătită”. „Poziţia noastră este bine-cunoscută. Orice întâlnire la cel mai înalt nivel trebuie să fie productivă şi bine pregătită”, a declarat presei, ieri, purtătorul de cuvânt al preşedinţiei ruse, Dmitri Peskov.

La finalul lunii mai, cancelarul german, Olaf Scholz, şi preşedintele francez, Emmanuel Macron, i-au cerut lui Putin „negocieri directe serioase” cu preşedintele ucrainean.

Ucrainenii nu deminează portul Odesa
În acest context, Ucraina refuză să demineze portul Odesa pentru a putea relua exportul de cereale, deoarece forţele ruse ar putea exploata situaţia pentru a ataca oraşul.

Dacă minele ar fi eliminate, Rusia „va dori să atace; visează să paraşuteze trupe”, a precizat, ieri, purtătorul de cuvânt al administraţiei regionale, Serghi Bratciuk, într-un mesaj video, postat pe Telegram.

„Flota rusă din Marea Neagră va simula o retragere către Crimeea anexată. Însă, imediat ce deminăm accesul în portul Odesa, flota rusă va fi acolo.”, a explicat oficialul ucrainean, citat de AFP.

„Hrana, parte a arsenalului de teroare al Rusiei!”
UE trebuie să „demonteze dezinformarea Rusiei”, care acuză Occidentul pentru criza alimentară mondială, a declarat, ieri, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

„Alimentele au devenit parte a arsenalului de teroare al Kremlinului şi nu putem tolera acest lucru!”, a spus ea, în Parlamentul European, reunit la Strasbourg.

Ursula von der Leyen a răspuns astfel încercărilor Moscovei de a da vina pe sancţiunile Occidentului contra Rusiei pentru creşterea preţurilor la produsele alimentare, la nivel global.

Livrările de cereale din Ucraina, unul dintre cei mai mari exportatori mondiali, au fost reduse în mod drastic, din cauza blocadei impuse de Rusia asupra porturilor ucrainene şi a bombardamentelor ce au vizat depozitele de hrană.

ONU a avertizat că războiul va agrava foametea la nivel global, 54 de ţări africane – care importă aproape jumătate din grâul lor din Ucraina şi Rusia – fiind cele mai vulnerabile.

Von der Leyen a mai declarat că 20 de milioane de tone de grâu sunt blocate în Ucraina şi a subliniat că sancţiunile „nu vizează produsele alimentare de bază”. „Sancţiunile nu vizează comerţul cu grâu sau alte alimente între Rusia şi ţări terţe.”, a spus ea, adăugând că embargoul portuar al blocului comunitar asupra navelor sub pavilion rusesc prevede o exceptare totală a produselor agricole ruseşti.

Războiul declanşat de Putin în Ucraina „alimentează criza alimentară, nu altceva”, a concluzionat Ursula von der Leyen.

Comentează

Back to top button