ECONOMIE

SĂRĂCIE: Inflația a urcat la 14,5%

Scumpirile nu se mai opresc în ţara noastră. Potrivit celor mai recente date publicate de INS, rata anuală a inflaţiei a crescut şi în luna mai.

Rată anuală a inflaţiei a fost de 14,5% în mai 2022

Potrivit datelor prezentate astăzi, 10 iunie, de către Institutul Naţional de Statistică (INS), rata anuală a inflaţiei a urcat la 14,5% în luna mai 2022.

Creșterea medie a prețurilor, în luna mai a acestui an, a fost de +1,1% față de aprilie 2022, de +9,1% față de începutul anului în curs, respectiv de +14,49%, față de luna mai 2021.

Reamintim că rata anuală a înflaţiei în aprilie 2022, faţă de aprilie 2021, a fost de 13,76%.

„Indicele preţurilor de consum (IPC) – indicator pentru determinarea inflaţiei la nivel naţional:

  • Preţurile de consum în luna mai 2022 comparativ cu luna aprilie 2022 au crescut cu 1,2%.
  • Rata inflaţiei de la începutul anului (mai 2022 comparativ cu decembrie 2021) este 9,2%.
  • Rata anuală a inflaţiei în luna mai 2022 comparativ cu luna mai 2021 este 14,5%.
  • Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2021 – mai 2022) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2020 – mai 2021) este 8,3%.

Indicele armonizat al preţurilor de consum (IAPC) – indicator pentru determinarea inflaţiei la nivelul statelor membre ale UE:

  • Indicele armonizat al preţurilor de consum în luna mai 2022 comparativ cu luna aprilie 2022 este 101,22%.
  • Rata anuală a inflaţiei în luna mai 2022 comparativ cu luna mai 2021 calculată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 12,4%.
  • Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (iunie 2021 – mai 2022) faţă de precedentele 12 luni (iunie 2020 – mai 2021) determinată pe baza IAPC este 7,1%.”
Sursă: INS

Gazele s-au scumpit cu aproape 87%, iar carburanţii cu 38%. Care alimente s-au scumpit cel mai mult faţă de începutul anului?

Alimentele s-au scumpit în medie cu 14%, iar mărfurile nealimentare cu 17%.

Scumpirile mărfurilor nealimentare au fost influenţate de includerea în această categorie a combustibililor (+38%), a energiei electrice (+18%, subvenționat) și a gazelor (+86,7%, subvenționat).

Faţă de începutul acestui an, la nivel de alimente, cel mai mult s-au scumpit cartofii, cu 38% (+51% față de mai 2021).

Urmează în top uleiul, cu 22% (+44% față de mai 2021), pâinea, cu 13% (+22% față de mai 2021) şi carnea, cu 8% (+11% față de mai 2021).

Comentează

Back to top button