EXTERNE

Incendiu puternic la uzina chimică Azov din Severodoneţk cauzat de rachetele ruseşti

Rachetele forţelor ruse care au vizat la uzina chimică Azot din oraşul ucrainean Severodoneţk au provocat un incendiu puternic, în urma scurgerii a zeci de tone de ulei de la radiatoarele defecte, a declarat guvernatorul regiunii Lugansk, Serghii Gaidai, relatează BBC.

Serghii Gaidai a declarat pentru televiziunea ucraineană că incendiul de sâmbătă a început după scurgerea a zeci de tone de ulei de la radiatoarele defecte din uzina Azot.

Se pare că sute de civili se adăpostesc în interiorul uzinei, unde sunt purtate lupte ”non-stop”.

De asemenea, Gaidai a recunoscut că cea mai mare parte a oraşului Severodoneţk este în prezent în mâinile Rusiei. Armata rusă susţine că toate zonele rezidenţiale ale Severodoneţkului sunt acum sub controlul său.

”Uzina chimică Azot este bombardată de ore întregi”, a spus Gaidai sâmbătă. El nu a precizat dacă au fost victime şi dacă incendiul a fost stins ulterior.

Oficialii ucraineni estimează că aproximativ 800 de civili se ascund în adăposturile subterane anti-bombe din uzina Azot.

Descriind situaţia actuală din Severodoneţk, guvernatorului Luganskului a subliniat că este ”dificilă, dar sub control”.

”Soldaţii noştri câştigă luptele de stradă, dar, din păcate, artileria inamicului pur şi simplu demontează – etaj cu etaj – casele folosite de trupele noastre drept adăposturi”, a continuat el.

”Aşadar, când înlăturăm inamicul de pe o stradă, ei încep să-şi folosească tancurile şi artileria pentru a distruge zona casă cu casă”, a mai menţionat oficialul.

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat că trupele ruse au suferit un număr ”extrem de semnificativ” al victimelor în Donbas.

Severodoneţkul a devenit punctul central al eforturilor forţelor ruse de a avansa în estul Ucrainei. Cucerirea Severodoneţkului şi a oraşului Lîsîceansk ar aduce Rusia mai aproape de obiectivul său, deoarece ar obţine control asupra regiunii Lugansk.

Comentează

Back to top button