EXTERNESOCIAL

Chinezii prezintă o mașină sport electrică deghizată în hatchback cu trei uși

Compania chineză Qiantu Motors a lansat un model electric de performanță, numit K20. Ceea ce îl face să fie neobișnuit este silueta sa de hatchback cu trei uși, deși aceasta este o mașină sport.
O companie din China, numită Qiantu Motors, a publicat imagini cu un nou model electric oarecum neobișnuit. Noul K20, așa cum este numit, este o mașină electrică de performanță, dar care este deghizată într-un hatchback cu trei uși.

Anterior, au fost prezentate două concepte ale acestui model în 2018 și în 2019, însă abia acum a fost lansată versiunea de serie. Caroseria lui K20 este sculptată în scopuri aerodinamice, iar modelul se încadrează, ca dimensiuni, în clasa modelelor compacte. În partea din față avem faruri LED cu un design ascuțit, iar în partea din spate, stopurile LED sunt unite printr-o bandă iluminată. Nu în ultimul rând, nota sportivă este completată de difuzorul spate.

La interior avem un ecran digital împărțit în două zone pentru instrumentarul de bord și pentru sistemul multimedia. Aici remarcăm și accentele din cupru, precum și aeratoarele care au un aspect asimetric.

Compania nu a dezvăluit multe detalii despre propulsorul electric, însă acesta îl ajută pe K20 să accelereze de la 0 la 100 km/h în 4.7 secunde.

Deocamdată, nu există alte informații cu privire la performanță și autonomie.

Noul Qiantu K20 va fi vândut exclusiv în China începând din ultimul trimestru al anului.

Comentează

Back to top button