SOCIAL

Geamanduri în formă de cruce, pe care este inscripţionat numărul celor care s-au înecat în 2021, donate de Fundaţia pentru SMURD salvamarilor de pe litoral / Aceştia le consideră neconforme şi periculoase / La Eforie, turiştii au ignorat mesajul

Geamanduri în formă de cruce, care au un mesaj pentru a-i atenţiona pe turişti de pericolul de înec şi anunţă câţi oameni au murit în mare anul trecut, au fost donate de Fundaţia pentru SMURD salvamarilor de pe litoralul românesc. Cei mai mulţi dintre aceştia refuză să le monteze, considerându-le neconforme şi chiar periculoase. O asemenea geamandură a fost montată la Eforie, într-o zonă cu risc de înec, dar reprezentanţii serviciului de salvamar din staţiune susţin că turiştii nu au ţinut cont de acel mesaj. Mai mult, în timpul unei furtuni, partea de sus a geamandurii, în formă de cruce, a fost ruptă de valuri.

Geamandurile au formă de cruce şi au mesajul “Fără aventură, după geamandură”.

De asemenea, pe fiecare mai scrie: ”Pericol de înec după acest punct. 35 de oameni au murit anul trecut după ce au depăşit geamandurile. Întoarce-te acum”.

Fiecare dintre serviciile de salvamar de pe litoral a primit câte o astfel de geamandură.

Coordonatorul Serviciului de salvamar pentru Mamaia şi Constanţa, Gabriel Culea, a declarat, luni, pentru News.ro, că acestea nu vor fi montate.

“Nu le vom monta pentru că rolul geamandurii este de a marca zona de siguranţă. Sunt bine specificate în lege forma şi culoarea ei. Această geamandură, care nu ştiu de cine a fost creată, nu îndeplineşte aceste condiţii. În plus, elementele de prindere pe geamandură sunt periculoase, sunt plăcuţe cu colţuri, iar în momentul în care marea este agitată şi o persoană este curioasă să citească acel mesaj, acea plăcuţă o poate răni”, a explicat Gabriel Culea.

El a precizat că serviciul de salvamar pe care îl coordonează a primit o asemenea geamandură, donaţie din partea Fundaţiei pentru SMURD.

“Nu îndeplineşte normele de siguranţă. Are alt mesaj decât cel de a limita zona de siguranţă. Rolul serviciului de salvamar e de a preveni şi de a acţiona când este nevoie”, a mai transmis Gabriel Culea.

Această geamandură nu va fi montată nici pe plajele din sudul litoralului, de la Mangalia până la Costineşti.

Şeful salvamarilor din zona de sud a litoralului, George Lipoveanu, a declarat, pentru News. ro, că acest tip de geamandură nu ajută.

“Când am primit această geamandură, nu am văzut un lucru care să ne ajute, ci un lucru care mai mult ne încurcă. Şi am zis că noi salvăm vieţile oamenilor, noi nu facem politica nimănui. Dacă vrea să îşi pună geamandura, să vină SMURD-ul, cine vrea să le pună, eu nu îmi asum asemenea năzdrăvănii.

Probabil cineva de la SMURD a primit ordin să le aducă aici. Pe noi nu ne avantajează, mai bine ne trimiteau o mie de balize să le punem din zece în zece metri”, a explicat George Lipoveanu.

O geamandură în formă de cruce a fost montată la Eforie, dar reprezentanţii serviciului de salvamar susţin că nu a avut niciun efect.

Şeful Serviciului Salvamar din Eforie, Gheorghe Vătămănescu, a declarat pentru News.ro, că o furtună a rupt crucea geamandurii.

“Am montat o geamandură într-un punct negru pe care îl avem noi, un punct de mare risc. Este vorba de porţiunea dintre Belona şi Vraja Mării. Acolo e o groapă, se formează un curent şi este greu de ieşit de acolo chiar şi pentru salvamari. După ultima furtună, i s-a rupt partea de sus, cu crucea, s-a rupt de la valuri. Geamandura nu a avut niciun efect, lumea a intrat la fel în apă. Nu ţine nimeni cont de steagul roşu arborat, de geamandură până în momentul critic când are nevoie de ajutor”, a povestit Gheorghe Vătămănescu.

El a precizat că aceasta este singura geamandură în formă de cruce pe care a primit-o şi a montat-o pentru care lumea să conştientizeze pericolul pe care îl reprezintă Marea Neagră.

“Turiştii nu au reacţionat în niciun fel. Unii nici un au remarcat-o. Nu am pus-o să fie cimitir sau să facem revoluţie, ci ca lumea să conştientizeze că este un pericol Marea Neagră. An de an mor multe persoane înecate. Nu pentru asta vin turiştii la mare, vin să se distreze”, mai afirmat şeful serviciului de salvamar din Eforie.

Comentează

Back to top button