EXTERNE

Generalul (r.) Dan Grecu, despre războiul ruso-ucrainean: ‘Se va ajunge la un moment de egalare a forțelor, de extenuare și de o parte, și de alta, fie și cu ajutorul Occidentului pentru Ucraina și cu punerea în funcțiune a sistemului militaro-industrial rus sau accelerarea producției acestuia

Generalul (r.) Dan Grecu, doctor în științe militare și informații, cu experiență internațională, a afirmat că războiul din Ucraina va mai dura cel puțin câteva luni, până se va ajunge la o extenuare a forțelor de ambele părți, după care totul riscă să se transforme într-un conflict de durată, semi-înghețat.
Întrebat încotro se îndreaptă războiul din Ucraina și cât va mai dura, general-maiorul (r.) Dan Grecu a răspuns: „Îmi pare foarte rău că trebuie să o spun, dar eu nu sunt deloc optimist vizavi de terminarea lui rapidă, din perspectiva ambelor părți, dacă vreți. Pe de o parte, pentru că rușii nu se vor retrage de bunăvoie și nesiliți de nimeni de pe teritorile ocupate atât în zona de est, cât și din zona de sud; iar de partea cealaltă, nici ucrainenii nu vor să accepte această situație. Drept dovadă, răspunsurile date de președintele Zelenski, de ministrul de externe Kuleba de la Kissinger trecând prin Macron, prin Draghi și prin cine a mai spus ‘Mai lasă și tu din teritoriul tău, că poate cădeți la pace’ ”, a arătat Dan Grecu.

„Cel mai probabil, se va ajunge la un moment de egalare a forțelor, de extenuare și de o parte, și de alta, fie și cu ajutorul Occidentului pentru Ucraina și cu punerea în funcțiune a sistemului militaro-industrial rus sau accelerarea producției acestuia. Se va ajunge la un echilibru și va rămâne un conflict semi-înghețat, în care rușii vor încerca să-și justifice prezența acolo în stilul deja clasic – referendum, introducere de pașapoarte rusești, introducerea rublei și așa mai departe. Iar ucrainenii – și din afara zonei controlate de ruși, dar foarte, foarte probabil și din interiorul acestei zone – vor reacționa prin formele pe care le vor avea la îndemână. Adică, un război asemănător cu războiul de gherilă, cu lovituri izolate, de mai mică
amploare, dar continue, în așa fel încât să țină în permanență într-o stare de tensiune forțele ocupante”, a explicat generalul.

În ceea ce privește durata, el crede că este vorba în mod sigur „cel puțin” de luni de zile. „Să știți că o să ajungem și pe la 200 (de zile ale războiului – n.r.), asta este prognoza mea”, a spus generalul.
El a subliniat că o condiție esențială pentru diminuarea ostilităților este ca Vladimir Putin și Volodimir Zelenski să se așeze la aceeași masă și să discute. „Nu știu ce o să discute, că niciunul nu vrea să discute ce vrea ălălalt, dar măcar să aibă o discuție care să oprească ostilitățile, să oprească exodul populației civile, să oprească morții – și militari, și civili, de ambele părți”, a punctat Dan Grecu.

„Nicio putere exterioară nu poate deocamdată să găsească o punte de legătură între părțile aflate în conflict. A încercat prim-ministrul israelian, a încercat președintele Erdogan, a încercat Macron, a încercat Scholz cu Macron împreună, nu au ajuns la un punct la care să înceapă să spună da, măi, suntem de acord cu asta”, a arătat Dan Grecu, general-maior în rezervă.

Comentează

Back to top button