Sistemul bancar românesc dă un semnal puternic asupra pieței imobiliare de la noi, anticipând dezastrul. Cele mai multe dintre băncile chestionate într-o analiză a BNR indică ferm faptul că urmează ca prețurile să se ducă în jos, la fel și cererile de creditare.
BNR a chestionat cele mai mari bănci prezente pe piață românească, iar concluziile acestei analize indică faptul că vin vremuri grele pentru sectorul imobiliar românesc.
Una din cinci bănci anticipează o scădere a prețurilor la imobiliare, în perioada următoare, în timp ce 30% dintre băncile chestionate de BNR sunt de părere că urmează o tendință de scădere a cererii de credite.
Studiul mai reliefează faptul că peste jumătate dintre participanții la analiză au înregistrat o creștere a prețului mediu pe metru pătrat al unei locuințe în primul trimestru al acestui an. De altffel, 48% au indicat menținerea constantă a prețului de achiziție. În ceea ce privește cererea de credite, aproximativ 57% atrag atenția asupra faptului că această a rămas constante în T1 2022, în timp ce, în cazul a nu mai puțin de 43% dintre bănci, a crescut.
Gabriel Blăniță, Associate Director al agenției imobiliare Colliers, transmitea în luna martie faptul că se așteaptă la o scădere a cererii pe piață imobiliară pentru 2022, în condițiile în care oferta de locuințe va crește.
“Această creștere este accelerată de ceea ce se întâmplă în sistemul financiar, vedem sancțiuni fără precedent în ultimii 20 de ani pentru Rusia, ceea ce are impact în calculul riscului. Cel mai probabil vom vedea un efect printr-o nouă scădere economică, care ne va duce într-o recesiune.
Vom asista mai degrabă la o atenție sporită spre sănătate și siguranță, astfel că ne așteptăm la un număr mai scăzut de tranzacții față de anul trecut. În 2021, față de 2020 am avut o creștere de 40% a volumului de tranzacții în București, iar în restul țării chiar mai mare. Asta în condițiile în care prețurile, la nivel generalizat, au crescut“, a explicat Gabriel Blăniță.
“Cererea de locuințe va scădea, în condițiile în care oferta de locuințe va crește. Vom vedea mai multe livrări, dar nu atâtea tranzacții. Ne așteptăm la o reașezare a raportului dintre creștere și ofertă, iar creșterile de preț vor fi de 0,5%“, concluzionează reprezentantul Colliers.
Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!