Lilian Scripnic, deputat AUR de Galați, a subliniat într-o declarație de presă că situația din Portul Constanța, sufocat din cauza războiului din Ucraina, este o consecință a lipsei de viziune a statului și a lipsei de investiții în infrastructura portuară. Această situație le va crea dificultăți inclusiv fermierilor români care se pregătesc se exporte recolta de cereale începând cu luna iulie. Scripnic a înaintat sesizări către Ministerul Transporturilor și Agriculturii în vederea identificării unor posibile soluții.
În ultima perioadă, sunt tot mai dese relatările despre ceea ce se întâmplă în Portul Constanța și despre blocajul creat odată cu direcționarea cerealelor de export din Ucraina către portul românesc. Autoritățile nu recunosc că sunt dificultăți semnificative și că infrastructura actuală nu face față solicitărilor. Cei responsabili cu gestionarea acestei situații – reprezentanții Ministerului Transporturilor și ai Companiei Naționale Administrația Porturilor Maritime SA – nu pierd nicio ocazie de a ne spune că este mobilizare generală, că toată lumea își face datoria, că se depun eforturi pentru a fluidiza încărcarea mărfurilor pe nave.
Nu are rost să ne amăgim. Acum, când România ar fi putut scoate profit de pe urma reconfigurării rutelor de export ucrainene, este clar că nu vom reuși să profităm de această oportunitate. Până în prezent, Ucraina a exportat prin Portul Constanța circa 240.000 tone de cereale. Este o cantitate mică dacă ne raportăm la intenția Ucrainei de a exporta până la sfârșitul lunii iulie circa 2 milioane de tone și dacă luăm în considerare faptul că timpul de încărcare dintre două nave ajunge și la 6 zile.
Problema cu adevărat gravă este cea a fermierilor români. În iulie producătorii români de cereale vor avea recolta gata pentru export. Mulți dintre ei nu au spații de depozitare proprii, iar închirierea nu este o soluție viabilă din cauza prețului în creștere. Ei aleg să îți ducă marfa direct în port și să o vândă de acolo. În contextul blocajului deja existent, cum este pregătit Portul Constanța pentru acest lucru? Mai există spațiu de depozitare și pentru cerealele românești? S-au asigurat autoritățile române că producția autohtonă va avea fluxul de încărcare în nave asigurat pentru ca fermierii români să nu fie afectați financiar? Sunt întrebări pe care le-am adresat Ministrului transporturilor și infrastructurii și Ministrului agriculturii și dezvoltării rurale, la care sper să primesc răspuns în următoarea perioadă.
Iată că, după 32 de ani, statul român a ajuns la scadență cu nepăsarea, lipsa de viziune și strategie, neimplicarea, lipsa investițiilor și, până la urmă, lipsa de patriotism. Vedem în această perioadă cât de mult ne costă faptul că, după 32 de ani, nu avem un port modern, o cale ferată modernă și nu avem infrastructură rutieră care să facă față provocărilor economice ale prezentului.
Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!