ISTORIE

Iunie 1940 – Regele Carol al II-lea a voit să se opună cu armele agresiunii Uniunii Sovietice, dar…

Întrucât istoriografia comunistă a trecut sub tăcere acest aspect, precizăm că în iunie 1940 Germania a avut mari emoții din partea Regelui Carol al II-lea care voia să se opună cu armele agresiunii Uniunii Sovietice!

Serviciul „S”(ecret) de Informații al Armatei Române a consemnat că vestea ultimatumului sovietic privind evacuarea Basarabiei și Bucovinei de Nord a produs stupoare și la Legația Germaniei din București, moment în care Wilhelm Fabricius, ministrul Germaniei la București, a telefonat la Berlin pentru a întreba ce intenție are guvernul său și ce răspuns să-i dea Regelui Carol al II-lea.

Prin telegramă cifrată, Berlinul a răspuns: „Cedare, deocamdată”. Ministrul Fabricius a prezentat acest răspuns Regelui Carol al II-lea, dar suveranul român a fost nemulțumit de reacția guvernului german. Fabricius a telefonat din nou la Berlin, plus o telegramă cifrată, în care avertiza că: Regele Carol al II-lea intenționează să respingă cererile rusești și să se opună cu armele agresiunii!

De la București pleacă urgent la Berlin și Manfred von Killinger cu răspunsul Regelui Carol al II-lea: „Eu vreau să mă apăr (…). Războiul contra Uniunii Sovietice va fi foarte greu, însă Eu nu pot să fac altfel, ca soldat și ca un Hohenzollern. Am numai dorința ca Ungaria și Bulgaria să nu atace în spate Armata Română angajată contra rușilor și să am la dispoziție trupele care se găsesc acum la frontierele cu aceste țări. Astfel, aș fi în măsură să rezist armatei sovietice” (!).

Dar iată pe larg consemnarea acestor evenimente în documentele vremii1:

La 24 mai 1940 a avut loc o întrevedere între Mihail Moruzov, șeful Serviciului S(ecret) al Armatei Române, și Manfred von Killinger, „trimisul special în România al lui Adolf Hitler”.

Germanul i-a comunicat lui Moruzov că este un vechi prieten al Führer-ului încă de acum 21 de ani și că are drept misiune de a fi „observator în România, Ungaria, Iugoslavia și Bulgaria (…), iar faptul că și-a ales reședința în România vorbește de la sine”. Astfel, von Killinger îi transmitea lui Moruzov că îi era un fel de omolog, fiind și șeful Serviciului acoperit german din SE-ul Europei2. Killinger a expus situația țării noastre și relațiile ei cu Franța și Anglia, arătând că cele două state nu pot face nimic pentru țara noastră: România este astăzi înconjurată de dușmani: Ungaria, Bulgaria și URSS. Dacă contra primelor două va putea face față cu propriile sale mijloace, contra puhoiului bolșevic în nici un caz nu. Ori Germania dorește ca România să aibă pace pentru ca Germania să se poată aproviziona de aici. Însă există doi inamici: Aliații, care vor să distrugă instalațiile petrolifere, și URSS, care va ataca România pentru a lua Basarabia și a se uni cu slavii din peninsula Balcanică. Practic, concluziona von Killinger, României nu-i rămâne altceva decât de a perfecta o legătură corectă și sigură cu Germania, singura care-i poate garanta integritatea teritorială.

La 28 mai 1940 a sosit în România amiralul Wilhelm Canaris, șeful Abwehr (Serviciul de Informații al armatei germane), însoțit de col. Hans Pieckenbrock (șeful agenturii Frontului de Răsărit/Abwehr) și lt.-col. Egbert Bentivegni (șeful Secției de contrainformații militare). Cu această ocazie a avut loc primul schimb oficial de informații cu privire la armata sovietică între Serviciul Secret al armatei germane și Serviciul „S” al Armatei Române. Conform informațiilor furnizate de Canaris, la frontierele României se aflau (în aprilie 1940) aproximativ 300 000 soldați sovietici, la care se adăugau 100 000 „lucrători la fortificații”. Această forță era repartizată în 28 de divizii de infanterie, 9 divizii de cavalerie și 10 brigăzi mecanizate.

La 22 iunie 1940, colonelul Karl Wahle, atașatul militar al Germaniei la București, a comunicat Serviciului „S” român că atât în Germania cât și în România sunt zvonuri că, în curând, URSS va cere „restituirea” Basarabiei și că a primit ordin de la Berlin de a raporta în această privință. Legat de aceasta, col. Wahle l-a rugat pe Moruzov ca „orice informație despre o eventuală intervenție armată din partea Uniunii Sovietice contra României să-i fie adusă imediat la cunoștință pentru a fi transmisă – în timp util – la Berlin, sperând că numai așa Germania va putea interveni, la timp, în favoarea României”3.

Din nefericire, Serviciul „S” român avea deja informația privind iminența ultimatumului pe care Uniunea Sovietică urma să-l dea României în chestiunea Basarabiei, astfel că Mihail Moruzov cu acceptul șefilor săi de la Marele Stat Major l-a chemat urgent la București pe Wilhelm Canaris, șeful Abwehr-ului. Însă în acele momente Canaris era plecat în inspecție pe Frontul de Vest, astfel că în locul său la 24 iunie 1940 a sosit la București Manfred von Killinger. Acesta din urmă arată că „în urma unei telegrame” primite de la „dl. Director General Mihail Moruzov, Șeful Serviciului S de Informații al Armatei Române, am primit permisiunea ministrului Joachim von Ribbentrop de a pleca la București, unde am ajuns la 24 iunie 1940”.

Manfred von Killinger a consemnat, pentru istorie, poziția inedită și extrem de demnă și curajoasă a Regelui Carol al II-lea față de agresiunea sovietică în documentul intitulat „Raport asupra României (Criza rusă și întrevederile de la București)” – întocmit la 28 iunie 1940, direct pentru Adolf Hitler. Se relevă că Regele Carol al II-lea, Armata Română și țara erau gata să poarte război cu agresorul sovietic! Iată conținutul raportului lui Manfred von Killinger către Adolf Hitler4:

„Când am sosit, la 25 iunie 1940, am găsit o atmosferă de enervare din cauza ultimelor provocări din partea URSS (numeroase încălcări cu aviația ale frontierei, concentrări de care de luptă de-a lungul frontierei etc.). Primul contact l-am avut cu ministrul [Germaniei la București] Fabricius. Am avut apoi o întrevedere de 4 ore cu dl Director General Moruzov (…). Chiar pe timpul întrevederii s-a primit o informație prin care se arăta că 5 avioane sovietice au trecut peste frontieră zburând până la Cernăuți. Cu această ocazie discuția a trecut asupra Problemei ruse.

Moruzov mi-a comunicat următoarele: România a adoptat de la început neutralitatea, care este favorabilă Germaniei, căreia România i-a dat petrol atât cât a avut nevoie și socotește că față de un eventual atac din partea URSS, contra României, Germania ar putea interveni cu succes la Moscova pentru a împiedica săvârșirea unui astfel de act. Moruzov fiind de părere că Ungaria și Bulgaria nu vor produce neliniște dacă Germania ar interveni făcând presiuni asupra acestora. Totul se rezumă (întreba Moruzov): ‹Ce atitudine va lua Germania dacă România va fi atacată de Uniunea Sovietică?›

[Killinger a răspuns]: Într-o asemenea eventualitate, Germania nu va putea face altceva decât să exprime unele deziderate Uniunii Sovietice, o acțiune militară în Est fiind, pentru moment, imposibilă. Armata germană trebuie să termine războiul contra Angliei.

[Mihail Moruzov a intervenit]: Dar dacă România va trebui să se bată?

[Killinger]: I-am răspuns că sunt de părere a se intra în tratative cu URSS pentru a-i cunoaște pretențiile, ținându-se seamă și de faptul că interesele Germaniei impun a nu se începe un război în Balcani.

La sfârșitul întrevederii, dl Moruzov m-a întrebat dacă aș consimți să vorbesc și cu ministrul Casei Regale (Ernest) Urdărianu, care este confidentul M.S. Regelui, pentru a-i face cunoscute ideile mele asupra atitudinii României în cazul unei agresiuni din partea URSS, deoarece în România domină, în unanimitate, părerea de a se lupta contra rușilor!

I-am răspuns afirmativ.

Audiența la domnul ministru Urdărianu: Discuțiile s-au referit la aceleași probleme din întrevederea cu Domnul Director General Moruzov. De data aceasta însă, într-o formă precisă, am comunicat domnului ministru Urdărianu că în condițiile actuale nu ar fi bine ca România să înceapă un război cu URSS.

Ca urmare a acestei afirmații categorice, ministrul Urdărianu mi-a cerut permisiunea pentru a părăsi cabinetul pentru câteva minute. La înapoiere, m-a întrebat dacă aș dori să fiu prezentat și M.S. Regelui. Am răspuns că ar fi o onoare de neînchipuit pentru mine, astfel că audiența a fost programată pentru 27 iunie, ora 17.

În dimineața zilei de 27 iunie 1940 am fost informat de ministrul Fabricius că URSS a adresat României un ultimatum și că din partea ministrului de externe german (Joachim von Ribbentrop, n.n.) s-a primit sugestia: Germania sfătuiește România de a accepta cererile URSS.

În cursul acestei zile au avut loc la București mai multe consilii de Coroană la Palatul Regal și câteva ședințe la Marele Stat Major (al Armatei Române).

La ora 17 am fost primit de M.S. Regele Carol II. Am fost profund impresionat de persoana M.S. Regelui: prestanță, într-adevăr, regească; calm desăvârșit în aceste grele momente pentru Țara Sa; ideile clare și precise; perfect cunoscător a tuturor problemelor; energie debordantă. De la început, discuțiile s-au referit la ultimatumul adresat de URSS și la atitudinea pe care urmează a o adopta România.

Regele mi-a comunicat următoarele: ‹V-am rugat să veniți la mine pentru a vă cunoaște și a vă ruga să transmiteți dlui ministru Ribbentrop și Führer-ului următoarele:

Uniunea Sovietică a adresat României un ultimatum, care este atât de strict, încât eu nu pot să-l primesc. Poporul român are onoarea sa, care este și onoarea mea.

Natural, războiul contra Uniunii Sovietice va fi foarte greu, însă Eu nu pot să fac altfel, ca soldat și ca un Hohenzollern.

Am numai dorința ca Ungaria și Bulgaria să nu atace în spate Armata Română angajată contra rușilor și să am la dispoziție trupele care se găsesc acum la frontierele cu aceste țări. Astfel, aș fi în măsură să rezist armatei sovietice.

Vă rog, deci, să exprimați Führer-ului și ministrului de externe german rugămintea Mea de a nu permite Ungariei și Bulgariei ca, în situația actuală, să atace România.

Eu știu foarte bine că Mi se aduc reproșuri că am primit garanțiile Angliei. Această garanție a fost oferită și nu angajează decât Anglia, România rămânând deci liberă pe acțiunile sale.

Însă, trebuie să aveți în vedere că România este o țară mică, cu resurse foarte necesare pentru a duce războiul și numai prin garanțiile Angliei a fost posibil de a împiedica un război în România și să păstrăm o neutralitate strictă, care a fost în favoarea Germaniei.

Dacă Eu aș fi refuzat garanțiile Angliei, este foarte probabil că până acum România ar fi fost distrusă.

Pe timpul cât Germania era angajată în Vest, Eu am supravegheat continuu (îndeplinirea, n.n.) tuturor obligațiilor față de Germania.

Faptul că în lunile de iarnă cantitatea de petrol expediată în Germania nu a fost atât de mare cum ați fi dorit, se datorește exclusiv înghețului prelungit al Dunării și inundării pipeline-urilor (conductelor, n.n.), iar organizarea pe calea ferată revenea Germaniei, nu României.

România a combătut însă toate actele de sabotaj engleze. În ceea ce Mă privește, Eu am făcut totul pentru a ajuta Germania. Eu am permis să se sechestreze tot materialul de război (tunuri, explozive, mine magnetice) pe care englezii intenționau să-l transporte pe Thermonde, pentru a executa distrugeri pe Dunăre (la Cataracte, n.n.).

Eu am ajutat organizația (lui Wilhelm) Canaris să lucreze, în bune condiții, aici în România.

Eu am ordonat să se lichideze, cu cea mai mare discreție, chestiunea armelor germane descoperite la rafinăria Standard din Ploiești (ascunse în compartimentele a două vagoane cisternă, n.n.).

Dumneavoastră (germanii, n.n.) nu îmi puteți face reproșuri că nu am lucrat loial.

Și, în acest moment, rușii vor să atace România de o manieră cum numai bandele de jefuitori o pot folosi.

Însă, Eu vreau să mă apăr!

Eu văd, în mod foarte clar, că Germania, în situația de astăzi, nu poate să acorde României un ajutor efectiv contra Rusiei Sovietice, însă Germania poate să facă un contra-serviciu amical României, pentru faptul că i-a pus la dispoziție petrolul necesar pentru războiul contra Franței, obligând Ungaria și Bulgaria, ca în acest moment, să nu întreprindă nici o acțiune contra României.

La Salzburg, eu am promis Führer-ului și mareșalului (Hermann) Goering, dându-le mâna, că voi lupta cu toate mijloacele Mele contra bolșevismului.

M-am conformat întocmai acestei promisiuni.

Când situația s-a schimbat și Aliații au declarat război Germaniei, Eu mi-am păstrat, perfect clar, aceeași linie de conduită contra bolșevismului.

Trebuie să aveți în vedere că în Balcani a început o puternică propagandă comunistă.

În Bulgaria nu s-a luat nici o măsură contra acestei propagande, din contră, se caută o alianță cu Uniunea Sovietică, pe baza ideilor panslaviste.

În Iugoslavia situația este de așa natură încât iugoslavii, din cauza temerii de Italia, se vor arunca în brațele URSS.

De asemenea, mișcarea panslavistă Mafia, nu este altceva decât o organizație care aparține Kominternului.

Pericolul ca întreaga Peninsulă Balcanică să fie bolșevizată este enorm.

Dumneavoastră, Domnule Killinger, aveți cunoștință ca și Mine despre toate acestea, deoarece v-ați ocupat foarte mult de asemenea chestiuni.

Este în interesul Germaniei ca în Peninsula Balcanică să domnească comunismul? (…)›”.

În continuare, Regele Carol al II-lea îi spune lui Manfred von Killinger că englezii din România au fost la curent cu faptul că Uniunea Sovietică urma să adreseze un ultimatum României (dat la 26 iunie 1940, n.n.), moment în care Killinger a întrebat ce a hotărât față de ultimatumul adresat de Uniunea Sovietică?

„M.S. Regele mi-a răspuns:

Eu am informat pe ruși că sunt gata a intra la tratative (conform înțelegerii cu partea germană, n.n.). Aș fi dispus să fac unele concesiuni, dacă pretențiile URSS nu vor fi prea exagerate.

[Killinger] Am răspuns M.S. Regelui următoarele: Majestatea Voastră privește chestiunea ca un soldat și ca un veritabil naționalist. Și eu am fost și sunt soldat și de aceea înțeleg revolta Majestății Voastre, însă, ca politician, eu nu pot să fiu de acord cu ideile Majestății Voastre. În situația de astăzi nu pate fi vorba de rău sau bine, cinstit sau necinstit, curajos sau fricos, ci numai de tare și sau slab. Eu nu mă îndoiesc de bravura ostașilor Majestății Voastre, știu că soldatul român este excelent, însă cei mai buni soldați nu pot să facă nimic dacă le lipsesc materialele.

Colosul rus se va distruge, în cele din urmă.

În cazul declanșării războiului cu Uniunea Sovietică, veți pierde, după părerea mea, nu numai Basarabia, ci mai mult. Foarte probabil, teritoriile petrolifere vor fi distruse. Sursa bogăției României va fi atunci distrusă.

Noi nu avem interesul ca teritoriul României să fie distrus. Pentru toate acestea, eu Vă fac propunerea ca, din considerațiuni de ordin politic, să urmați sfatul de a nu începe un război cu Uniunea Sovietică.

Majestatea Sa Regele, după ce a reflectat câteva clipe, mi-a răspuns:

‹Nu, imposibil! Vă rog să vă duceți, cât mai repede, în Germania și să încercați a lua – cât mai neîntârziat – cu Domnul Ribbentrop și – prin intermediul său – cu Führer-ul, căruia să-i prezinți rugămintea mea. Eu voi dispune livrarea – și în viitor – a întregii cantități de petrol de care aveți nevoie, însă aranjați, fără întârziere, ca Ungaria și Bulgaria să nu atace România pe la spate și – în același timp – să ni se acorde mai departe munițiile necesare din Germania›.

[Killinger] Am răspuns M.S. Regelui că, fără ca acum să pot da un răspuns afirmativ sau negativ, voi pleca imediat la Berlin, unde voi depune toate eforturile pentru a aduce la îndeplinire dorința M.S. Regelui. Aducând la cunoștința M.S. Regelui că, datorită mobilizării generale, nu voi putea călători cu avionul, Majestatea Sa a ordonat ca un vagon salon, cu personalul necesar, să-mi fie pus la dispoziție. Cu aceasta, audiența a luat sfârșit.

După o oră, am plecat la Budapesta. În Ungaria mi s-a permis a călători cu același vagon salon până la Budapesta. De aici, am luat avionul până la Viena. La Viena am întâlnit un prieten, care mi-a comunicat că Uniunea Sovietică a adresat României un al doilea ultimatum (în noaptea de 27 iunie 1940, n.n.), care a fost acceptat, în cursul nopții. Am continuat voiajul cu avionul până la Berlin, unde, imediat, am telefonat la Ministerul de Externe și Subsecretarului de Stat (Ernst von) Weizsäcker (locțiitorul lui Ribbentrop, n.n.), comunicând că Majestatea Sa Regele Carol al II-lea mi-a cerut a prezenta rugămintea Sa, Führer-ului. Mi s-a cerut ca, în acest scop, trebuie să fac prezentul raport, pentru a fi prezentat Führer-ului. L-am întocmit și predat imediat”5.

Așadar, deși istoriografia perioadei comuniste s-a ferit să o recunoască, reprezentanții oficiali ai Germaniei la București au consemnat (pentru istorie) că Regele Carol al II-lea, Armata Română și țara erau gata să înfrunte agresorul sovietic în iunie 1940. S-a renunțat la război doar la cererea germanilor.

Serviciul „S” al Armatei Române a raportat conducerii statului că vestea ultimatumului sovietic a produs stupoare la Legația Germaniei din București, moment în care Wilhelm Fabricius6, ministrul german la București, a telefonat la Berlin pentru a întreba ce intenție are guvernul german și ce răspuns să-i dea Regelui Carol al II-lea.

Prin telegramă cifrată, Berlinul a răspuns: „Cedare, deocamdată”7.

Ministrul Fabricius a prezentat acest răspuns Regelui Carol al II-lea, dar acesta a fost nemulțumit de reacția Berlinului. Fabricius a telefonat din nou la Berlin, plus o telegramă cifrată, în care avertiza că: Regele Carol al II-lea intenționează să respingă cererile rusești și să se opună cu armele agresiunii!

Berlinul a insistat telefonic și telegrafic, cifrat, către Manfred von Killinger: „Regele trebuie sfătuit să evite conflictul armat, deoarece nu acum se spune ultimul cuvânt în această chestiune”8.

A intervenit și col. Alfred Gerstenberg, atașatul de aviație la București, care în numele guvernului german a cerut guvernului român „să aștepte până ce Germania va termina războiul său în Vest cu inamicul nr. 1, Anglia, și apoi va veni și rândul URSS, când va veni și timpul României”9.

Între timp, la Palat a sosit și ministrul Italiei la București, Pellegrino Ghigi, care i-a transmis Regelui Carol al II-lea că „Italia a încheiat prea curând o înțelegere cu URSS” și, prin urmare, nu poate face o intervenție care ar „enerva sovietele” 10.

Atașatul german de presă Hermann von Ritgen face și el presiuni, la 29 iunie 1940 se întâlnește cu Mihail Moruzov și îl roagă să-i comunice Regelui Carol al II-lea și celor de la Marele Stat Major al Armatei Române că „germanii nu pot risca în momentul de față un război împotriva Rusiei. Acest lucru va fi posibil peste maxim 30 de zile, când forțele armatei germane vor fi libere. Problema României se încadrează acum în optica intereselor germane”. De aceea, sugera von Ritgen, „singurul lucru cuminte pe care ar trebui să-l facă M.S. Regele este de a constitui un guvern pro-german care să solicite concursul militar al Germaniei. În această ipoteză, imediat Germania ar trimite o Misiune militară care să colaboreze cu Marele Stat Major al României. Numai după ce ar fi stabilit acest contact, armata germană, regrupată, ar putea începe un atac împotriva forțelor sovietice care ocupă acum Basarabia și Nordul Bucovinei”11.

Că Regele Carol al II-lea și Armata Română se pregăteau efectiv pentru o confruntare armată cu Uniunea Sovietică o dovedește și următoarea informație, extrem de importantă: la 27 iunie 1940, amiralul Wilhelm Canaris, șeful Abwehr, prin maiorul dr. Hans Wagner, delegatul permanent al SIAG (Abwehr) în România, i-a trimis strict personal lui Mihail Moruzov documentul ultrasecret intitulat „Situația militară a URSS spre Sud West”.

Probabil că Wilhelm Canaris a făcut aceasta fără știrea conducerii politicii național-socialiste a Germaniei (exista și acolo un „stat paralel”, Moruzov cunoscând „gravele” deosebiri de vedere în „chestiunile militare” între conducerile Abwehr și Gestapo, n.n.). Documentul trimis lui Moruzov relevă că șeful Abwehr-ului a decis pe cont propriu să ajute informativ aliatul român dacă acesta nu asculta de sfatul Germaniei și ar fi făcut „nebunia” să se opună armat Uniunii Sovietice! Să nu uităm întrebarea pe care Moruzov i-a pus-o lui Manfred von Killinger: Dar dacă România va trebui să se bată?

Maiorul Wagner i-a dezvăluit lui Mihail Moruzov că „de două zile Amiralul Canaris se ocupă exclusiv de Chestiunea rusă, în legătură cu eventualitatea unui atac îndreptat contra României”. „Din centralizarea informațiilor primite”, Wilhelm Canaris îi comunica lui Mihail Moruzov că la acel moment URSS dispunea de următoarea putere armată ce putea fi antrenată contra României:

„În Districtul Militar Lemberg, regiunea Kolomeea și Vest Tarnapol, sunt 6 divizii de infanterie și 3 divizii de cavalerie și probabil puține trupe motorizate; în Districtul Militar Kiev și partea de vest a districtului militar Odessa: 30 divizii infanterie, 9 divizii de cavalerie și 10 brigăzi mecanizate independente. Aceste trupe se găsesc de-a lungul Nistrului, eșalonate pe o mare adâncime până la Nipru. La vest de Districtul Militar Harkov se află 4 divizii de infanterie, iar în Crimeea erau 3 divizii de infanterie”.

În finalul documentului transmis șefului Serviciului „S” român, încă o dată Wilhelm Canaris sublinia: „Informațiile de mai sus sunt trimise în mod amical și exclusiv pentru Domnul Șef al Serviciului S de Informații al Armatei Române” și „rog a fi ținute în cel mai mare secret, dat fiind relațiile actuale germano-sovietice”.

Amiralul Wilhelm Canaris aprecia că „aceste informații vor fi suficiente Domnului Șef al Serviciului S de Informații al Armatei Române pentru a reflecta asupra atitudinii de luat în cazul unei agresiuni din partea Uniunii Sovietice”12.

De asemenea, s-au păstrat chiar și „sfaturile” Berlinului către partea română în privința cum să fie „acceptat” ultimatumul sovietic, acestea fiind transmise prin maiorul dr. Hans Wagner, „ca păreri personale ale sale”, astfel:

Nu este cazul ca România să declanșeze un război.
Pretențiile URSS pot fi luate în discuție, chiar dacă – pentru moment – România ar trebui să facă unele concesii teritoriale.
Discuțiile cu sovieticii să fie conduse cu densitate și fermitate de către România, ca de la egal la egal13.
De remarcat că agresiunea sovietică asupra României în Basarabia și Bucovina de Nord a fost susținută militar și de Ungaria și Bulgaria (probabil cu acordul tacit al Germaniei, căci era încă în vigoare Pactul Ribbentrop-Molotov). Iar România a răspuns armat! În „Buletinul de Informații privind trupele sovietice în acțiunea de ocupare a Basarabiei și Bucovinei de Nord” (din 1 iulie 1940), Serviciul Secret al Armatei Române a raportat că în noaptea de 30 iunie /1 iulie 1940 au avut loc atacuri armate asupra pichetelor noastre de grăniceri de pe frontierele cu Ungaria și Bulgaria. Astfel, pe frontiera ungară au avut loc mai multe atacuri în sectorul Tarna-Teceu (între Halmeu și Sighet), la pichetul Huta, unde s-a tras cu pușca, mitraliera și artileria. Pichetul românesc Huta nr. 32 a fost atacat de peste 100 de soldați unguri, aduși cu camioanele, soldații români fiind izgoniți iar pichetul incendiat. În schimbul de focuri cu grănicerii români de la diversele pichete, Ungaria a avut peste 40 de morți și alte zeci de răniți. La frontiera bulgară a fost atacat pichetul nr. 15 (Turtucaia-Rusciuc), cel de la Vama Veche etc. S-a apreciat că „incidentele de mai sus au avut proporții relativ mari, mai ales în vest, iar coincidența producerii lor deodată pe cele trei frontiere dă loc la presupunerea că acțiunea sovietică a fost susținută de unguri și bulgari”14.

În final
Notăm că Berlinul „s-a ținut de cuvânt” și l-a asigurat pe Regele Carol al II-lea că Ungaria și Bulgaria „nu vor mișca” (nu încă). La 12 iulie 1940 a avut loc o întâlnire între Mihail Moruzov și maiorul dr. Hans Wagner, reprezentantul Abwehr în România, revenit de la Berlin unde fusese în perioada 2-11 iulie. Printre altele, Wagner i-a transmis lui Moruzov că a fost însărcinat de feldmareșalul Wilhelm Keitel (comandantul armatei/Wehrmacht) să-i spună personal, spre a fi comunicat numai Majestății Sale Regelui Carol al II-lea, că „în privința Ungariei și Bulgariei, ca urmare și a intervenției Domnului Manfred von Killinger, Germania a adus la cunoștința acestora că, în cazul când vor ataca România, nu vor putea conta nici pe ajutorul moral și nici pe cel material al Germaniei. Dacă Ungaria nu va asculta de acest sfat, armata ungară va fi bătută, în mod sigur, de către Armata Română mult superioară, iar în ceea ce privește Bulgaria, aceasta datorită acelorași cauze, în orice caz, nu va mișca. De altfel, continua maiorul Wagner, conform dispozițiilor ministerului nostru de Externe (acum opt zile, 3 iulie 1940), Ungaria a retras o parte din unitățile sale de la granița cu România. În concluzie, pot afirma că 99% Ungaria și Bulgaria nu vor acționa contra României, deoarece interesele Germaniei și Italiei impun menținerea păcii în Balcani. În ceea ce privește URSS, sunt sigur că Armata Roșie nu va depăși actualele limite, ca urmare a intervenției recent făcută de noi la Moscova și a răspunsului primit din partea Uniunii Sovietice”15.

La plecarea de pe aeroportul din Berlin, maiorul dr. Hans Wagner a avut o scurtă discuție și cu Manfred von Killinger care i-a cerut să transmită lui Mihail Moruzov, pentru ca mesajul să ajungă la Regele Carol al II-lea, următoarele: „Problema ungaro-română trebuie să fie soluționată pe cale pașnică. Pretențiile Bulgariei, prezentate Führeru-lui, nu au fost acceptate și i s-a recomandat moderație și cumințenie. Italia a consimțit, de asemenea, la acest punct de vedere al Germaniei. Rog pe Domnul Moruzov să comunice atât M.S. Regelui, cât și Domnului Ministru Urdărianu că în tratativele cu Ungaria trebuie să țină de următoarele poziții: a se ceda cât mai puțin teritoriu și, în schimb, să se retragă întreaga populație maghiară de pe teritoriul României. În cazul când se vor ivi dificultăți, voi fi gata să vin – la prima chemare – la București, pentru a interveni la Berlin, în scopul de a modera pretențiile Ungariei față de România”.

Comentează

Back to top button