POLITICĂ

România | Teribila problemă a alcoolismului

Conform Organizației Mondiale a Sănătății, suntem pe locul 11 în lume la consumul de alcool pe cap de locuitor. Potrivit unui raport al Comisiei Europene, dintre toate țările Uniunii, România se află pe locul doi la modelul de consum excesiv, în timp ce bărbații români sunt pe primul loc în UE la frecvența episoadelor de băut în exces. Nu știm exact cât alcool produs în curte se consumă, însă știm că se lucrează cu spor la cazanele de țuică, peste tot în mediul rural, și ne amuzăm la clipurile virale cu persoane în stare de ebrietate care se împiedică pe străzile neasfaltate. Nu există vreo estimare recentă despre costul total alcoolismul în România, însă știm că mii de oameni mor anual din cauza alcoolului în România, după ani de spitalizare.

Dincolo de statisticile-record pe care le avem, și statisticile care ar face recorduri, dar pe care instituțiile responsabile nu se mai obosesc să le mai adune, alcoolismul în România reprezintă mai mult decât niște cifre răsfirate care au ajuns să nu mai impresioneze pe nimeni. Este povestea unui eșec al autorităților de a aborda sistematic această problemă, un eșec în a ne confrunta cu predispozițiile noastre culturale legate de consumul de alcool și un eșec în a acorda asistență și empatie persoanelor cu alcoolism – la același nivel la care un bolnav de orice altă boală ar avea acces.

Simptomul unui simptom

Este dimineață. Marius Florea, un bucătar din Craiova, își toarnă un pahar de suc după ce s-a trezit dintr-o noapte de băut la greu, alături de un prieten. Lângă el, stă fiul său de doar trei ani și jumătate, care îl întreabă confuz: „Tati, dar de ce bei suc? Nu știi că oamenii mari beau vodcă?”.

„Întrebarea aceea a fost ca o lovitură de ciocan” – spune el – „Mi-am zis: băi, ce dracu’ fac? Chiar vreau să îi ofer aceeași copilărie pe care am avut-o eu?”.

Ca în multe alte cazuri de alcoolism, povestea lui Marius nu a început în umbra sticlei. În foarte multe situații, problemele nerezolvate din trecut sunt ceea ce alimentează alcoolismul. Marius s-a născut într-o familie cu doi părinți alcoolici, iar acest lucru a avut un impact de lungă durată asupra lui – „am încasat bătăi cu nemiluita din partea tatei… Iar în timpul copilăriei m-am simțit responsabil de consumul lui, rușinea a fost apăsătoare”. Aceste probleme i-au bântuit și viața de adult, iar el folosit „calea mai ușoară”, a alcoolului, pentru a depăși anumite anxietăți și complexe create de experiențele din trecut.

Pe la 35 de ani, consuma deja zilnic, chiar și singur acasă, și ajunsese să aibă primele simptome ale unei dependențe fizice, confruntând-se constant cu stări de greață în lipsa alcoolului. Cu toate acestea, imaginea fiului său l-a motivat să rupă cercul vicios la care el însuși a fost supus pe când era copil. A apelat la servicii de specialitate în cadrul unei clinici administrate de către ONG-ul ALIAT la momentul când boala sa încă nu era extrem de avansată. Nu a fost însă ușor – „m-am dus și m-am plimbat vreo două ore în fața porții, este o greutate apăsătoare, te sfâșie lucrul ăsta”. Cu toate acestea, prin eforturile sale, Marius își menține și astăzi abstinența. Nu a mai consumat niciun strop de alcool în ultimii 11 ani.

Pentru majoritatea persoanelor cu alcoolism, aceasta este singura opțiune – după o perioadă de abstinență, un singur pahar poate duce imediat la reluarea unui consum la fel de excesiv ca înainte – „odată ce ai trecut granița din consumator social în dependent, nu mai poți deveni niciodată consumator social”, spune Marius.

O intervenție tardivă

Problema alcoolismului nu este abordată de către sistemul de sănătate publică din România decât în cazurile extrem de avansate – în care sănătatea bolnavilor este deja ruinată, iar dependența este extrem de puternică. Există, bineînțeles, tratamentul punctual al unor afecțiuni cauzate de către consumul excesiv de alcool – care sunt peste 200 la număr. Lista este foarte lungă, de la multe boli ale ficatului și pancreasului la probleme mintale.

În 2020, un număr de 7.726 de persoane au fost externate din secții de psihiatrie pentru „tulburări mentale și de comportament legate de consumul de alcool” – un număr semnificativ redus comparativ cu anii precedenți, din cauza pandemiei de COVID-19. O bună parte dintre aceștia au fost internați la Spitalul de Psihiatrie „Alexandru Obregia” din București, cel mai mare de acest tip din România. Fiind spital de urgență, aici ajung persoane care sunt într-o stare deosebit de gravă: ,,peste jumătate dintre pacienți vin însoțiți de poliție, majoritatea fiind agitați și violenți”, spune Dr. Ioan Mirea, medic rezident în cadrul Spitalului Obregia.

Potrivit lui Ioan Mirea, dependența de etanol este cea mai prevalentă formă de adicție din România. În plus, sevrajul alcoolic este singurul care poate fi și letal, astfel încât depășirea unui asemenea episod sever necesită chiar și 2-3 săptămâni de internare într-o secție de toxicodependențe.

Tratamentul care poate fi oferit de către cadrele medicale din spital este însă limitat doar pacienților cu condiții grave de sevraj și intoxicații acute – ,,dacă vine cineva care ne spune că vrea să se oprească din consum, că nu mai poate, dar nu prezintă semne și simptome de sevraj, este liniștit, sau are doar un sevraj ușor, cu puțin tremur al mâinilor, nu poate fi internat, pentru că nu se încadrează la criteriile de internare de urgență. Sunt prea puține locuri în spital pentru un oraș ca București, la care se adaugă multe cazuri și din județele învecinate”. Singurul spital pentru toxicomani cronici din București, un oraș cu populație de 2 milioane de locuitori, este Spitalul Sfântul Stelian. Acesta este însă aproape întotdeauna plin, având doar 45 de paturi pentru orice tip de toxicodependențe.

Deși la Spitalul Obregia există resurse și capacitate de tratament, dezintoxicarea de 2-3 săptămâni nu are cum să rezolve problemele cu care se confruntă un alcoolic. Dependența psihică rămâne, pentru că ,,rămân foarte multe chestiuni nerezolvate din punct de vedere psihic”, adaugă Ioan Mirea. O soluție ar fi tratamentul în regim de ,,out-patient” (ambulator), cu asistență psihologică și grupuri de susținere pe termen lung. Având în vedere că alcoolismul are în primul rând rădăcini psihologice, tratamentul acestei boli trebuie să includă terapii ale cauzei. Însă astfel de programe de asistență și terapie pe termen lung, atât de esențiale menținerii abstinenței de către o persoană cu alcoolism, nu sunt decontate de CNAS – iar sistemul public de sănătate nu administrează nici măcar o singură clinică specializată pe acest domeniu în toată țara, fie că ar fi în regim de out-patient, fie cu internare.

Eficiența unor astfel de clinici este dovedită – atât în privința recuperării persoanelor cu alcoolism, cât și în economisirea de resurse valoroase din bugetul de sănătate. În Marea Britanie, o altă țară care se confruntă prevalența consumului excesiv de alcool, se estimează că deschiderea în orașul Manchester unei singure secții dedicate exclusiv alcoolicilor în recuperare a scutit serviciul britanic de sănătate (NHS) de 1.3 milioane de lire în primii doi ani de activitate, care altfel ar fi fost cheltuite degeaba, pe tratarea repetată a afecțiunilor conexe.

Viețile se salvează mai ușor în sala de clasă decât la spital

În lipsa implicării statului, o parte din această nevoie de asistență psihologică este asigurată de către entități private, organizații non-guvernamentale și organizații religioase.

ALIAT este ONG-ul care are probabil cea mai largă experiență în lupta împotriva alcoolismului în România. Activează de peste 20 de ani și în acest timp a deschis 3 clinici în regim ,,out-patient”, la București și Suceava. Acestea acordă în primul rând psihoterapia care este atât de importantă în obținerea abstinenței, și care lipsește din tratamentul oferit la stat.

Lipsa de alternative se vede însă în numărul de pacienți: ,,La noi la clinică avem listă de așteptare, este o foarte mare presiune pe psihologi și psihiatrii”, afirmă Viorel Roman, directorul executiv al ALIAT. Chiar și așa, doar o mică parte din cei care au nevoie de astfel de servicii reușesc să ajungă la ele: ,,În România, psihoterapia e ceva de lux – costă între 150 și 200 de lei o ședință. Puțină lume își permite asta”, adaugă el. Și chiar și drumul către o posibilă decontare este unul sinuos: un medic de familie face trimitere la un medic specialist, care în cadrul cabinetului său poate face doar până la 3 deconturi pe zi către servicii de psihoterapie. În cazul în care este aprobată, decontarea nu se face către un psihoterapeut ales pentru nevoile specifice ale pacientului, ci către un psihoterapeut cu care medicul specialist în cauză are contract încheiat. Așadar, un nou set de piedici pentru persoanele vulnerabile psihologic. Iar aceasta este situația din mediul urban – în mediul rural, unde trăiește peste 40% din populația României, orice infrastructură de asistență psihologică este inexistentă.

Însă Viorel Roman insistă că aceasta este doar etapa târzie, de ,,prevenție terțiară”, în care tratamentul este deja dificil și persoanele în cauză au avut mult de suferit. Cheia pentru a preveni majoritatea cazurilor de alcoolism se găsește în prevenția primară și secundară, în care persoanele nu au început să consume, sau nu au ajuns încă să devină dependente. Cu resursele limitate pe care le are și cu voluntarii care dedică timp și energie, ALIAT încearcă să facă pe cât posibil prevenție secundară și primară prin țară.

Prevenția secundară constă în diseminarea formularelor ,,AUDIT” de evaluare a consumului de alcool – și emiterea de recomandări în cazul în care sunt necesare: ,,acolo, pe loc în stradă, faci testul ăsta, interpretezi rezultatul și faci o mică intervenție care pare să fie foarte eficientă – la câteva sute de astfel de discuții și evaluări, salvezi o viață”, explică Viorel Roman. Prin astfel de evaluări, fie în comunitate, fie în cabinetele medicilor de familie ca parte a consultărilor de rutină, omenii obișnuiți își pot depista din timp tiparele de consum nociv de alcool și pot preveni căderea în dependență.

Viorel Roman evidențiază însă că prevenția primară rămâne poate cea mai eficientă abordare – aceasta implicând amânarea începerii consumului de alcool în rândul adolescenților. ALIAT întreprinde de mai mulți ani programe de educare și discuție despre riscurile consumului de alcool. Acestea însă se întâmplă doar sporadic, la cererea ,,unui diriginte sau director mai isteț”. Ministerul Educației nu are elaborată o programă coerentă de prevenție care să cuprindă în mod coordonat și uniform toate instituțiile de învățământ preuniversitar, deși studiile internaționale arată o corelație clară între vârstele mai fragede de începere a consumului de alcool și probabilitatea dezvoltării dependenței la maturitate.

O vedere mioapă asupra problemei

Și totuși, câte persoane dependente de alcool există în România la acest moment? Nu știm, și nici nu avem vreo estimare recentă. Cu toate acestea, locurile fruntașe pe care le tot ocupă România la nivel internațional nu pot decât să indice o situație dezastroasă – ,,Orice statistică medicală din România este mult subevaluată. Iar statisticile legate de patologiile psihice sunt și mai puternic subevaluate”, spune Ioan Mirea. Pe de-o parte, există o lipsă de conștientizare în cadrul publicului larg și de multe ori nu apelează la ajutor atunci când are nevoie. Pe de altă parte, lipsa unei cereri de documentare riguroasă de la decidenții de top perpetuează negura de informații ce învăluie această problemă.

Știm cu certitudine că în 2019, cel mai recent an din care există date centralizate, cel puțin 6.762 de români au murit din cauza bolilor pe care Ministerul Sănătății le interpretează ca fiind cauzate în mod explicit de alcool – cancer la ficat, cardiomiopatie alcoolică, boli hepatice cronice cauzate de alcool și ceea ce sunt numite generic ,,tulburări legate de consumul de alcool”. Bineînțeles, cifra reală a victimelor alcoolismului este mult mai mare. Putem vorbi de toate celelalte tipuri de cancer care pot fi cauzate de alcool. Putem vorbi despre accidentele de orice fel care s-au produs în urma consumului de alcool. Sau putem vorbi despre victimele agresiunilor comise sub influența alcoolului.

Costurile alcoolismului în România sunt la fel de neclar definite, însă nu pot fi decât enorme. Ca termen de comparație, Marea Britanie, care are o rată de consum de cap pe locuitor puțin mai redusă decât cea din România, a cheltuit în 2019 nu mai puțin de 3,5 de miliarde de lire sterline (echivalentul a 20,4 miliarde de lei) pe tratamentul pacienților cu diferite afecțiuni legate de consumul excesiv de alcool. Strict din punct de vedere economic, principalele costuri ar fi pierderea productivității populației și fondurile scurse din sistemul de sănătate pentru tratarea bolilor grave asociate alcoolismului. Nici pentru una, nici pentru cealaltă nu există statistici sau estimări agregate recente. Plătitorul de taxe din România nu are de unde să afle cât din contribuțiile sale se risipește din cauza inacțiunii autorităților, iar autoritățile nu finanțează studii și analize temeinice care ar elucida zonele în care se impun acțiuni și investiții bine calculate.

Consiliul de politici inexistente

Alcoolismul din România este o criză de sănătate publică cu multe ramificații. Pentru gestionarea unei asemenea probleme, este nevoie de o viziune coerentă care să acopere aspecte ce țin de educație, asistență medicală, profesionalizare a cadrelor și reglementări legislative.

O astfel de abordare este de obicei adusă printr-o strategie națională cu privire la consumul de alcool care să cuprindă toate aceste aspecte și să seteze tonul pentru politicile publice care ar trebui adoptate. În anul 2012, guvernul britanic a adoptat un astfel de document, iar în 2021 Camera Lorzilor deja cerea o nouă strategie națională, care să adapteze politicile guvernului la noile realități. În documentul de analiză în care Comisia pe alcool a Camerei Lorzilor solicita acest lucru, au fost consultate nu mai puțin de 92 de instituții și organizații, de la spitale regionale și consilii locale, la ONG-uri, think tank-uri sau instituții academice. Acest raport a introdus chiar și 140 de mărturii ale unor alcoolici abstinenți, în calitate de ,,experți prin experiență”, puși pe picior de egalitate cu profesori universitari și analiști din domeniu. Timpul petrecut de acești oameni în lupta cu alcoolismul era recunoscut și valorificat de către autorități, sub afirmația că: ,,Aceia care și-au văzut viețile afectate de alcool sunt cei care îi înțeleg cel mai bine impactul”.

Întrebarea care ar veni în mod firesc este: De ce nu avem un consiliu interministerial și în România care să se ocupe de redactarea unei astfel de strategii naționale? Ei bine avem, însă ca de obicei, acesta este doar o cochilie fără conținut.

În martie 2015, se înființa prin hotărâre de guvern „Consiliul Național pentru coordonarea politicilor și acțiunilor de reducere a consumului dăunător de alcool din România”, care funcționa în subordinea Ministerului Sănătății și avea ca scop explicit elaborarea unei strategii de reducere a efectelor consumului dăunător de alcool din România.

În cei șapte ani care s-au scurs din 2015 până astăzi, mortalitatea atribuibilă consumului de alcool din România a crescut constant, în fiecare an, ajungând astăzi la aproape 102 morți la 100.000 de locuitori.

În acest context de deteriorare a ,,efectelor consumului dăunător de alcool din România”, consiliul pentru reducerea consumului de alcool nu a publicat nimic. La o solicitare din partea noastră, Ministerul Sănătății a răspuns că realizările consiliului până în ziua de azi constau în: elaborarea regulamentului de funcționare, elaborarea codului etic, elaborarea criteriilor de selecție pentru comitetul consultativ de ONG-uri, și elaborarea secțiunii dedicate consiliului de pe site-ul Ministerului – o pagină albă cu 3 hyperlink-uri, care, ați ghicit, duc la celelalte „realizări” menționate mai sus.

De la constituire, organizațiile din comitetul consultativ al consiliului (două la număr: ONG-ul ALIAT și „Asociația Berarii României”) nu au fost consultate nici măcar odată.

Din anul 2019, nu a mai fost desemnat niciun Secretar de Stat din Ministerul Sănătății care să fie responsabil de coordonarea activității consiliului. La momentul scrierii acestui articol, acest organism rămâne fără conducere și este lipsit de orice activitate.

Oamenii din spatele statisticilor

Printre jargonul medical, abundența de cifre care caracterizează orice problemă de sănătate publică și opacitatea care definește modul în care funcționează instituțiile statului român, este ușor să fie trecuți cu vederea oamenii obișnuiți care sunt prinși între toate acestea.

Ideea de alcoolism este încă tabu, iar această boală continuă să fie înțeleasă greșit de foarte mulți dintre noi. Astfel, se perpetuează ezitarea puternică pe care mulți oameni o au în a cere ajutor, care și așa este destul de dificil de obținut. Însă alcoolismul poate afecta pe oricine, oriunde – „Eu în terapie am avut oameni cu 5.000 de angajați în subordine. Oameni care aveau milioane de euro în bancă. Oameni care lucrau în Ministerul de Interne, în farmacii, în tot felul de domenii”, evidențiază directorul ALIAT.

În mod tragic, majoritatea alcoolicilor nu reușesc să ajungă la abstinență. Mulți dintre cei care au avut destulă determinare, destul ajutor și destul noroc pentru a-și salva viața și a renunța la alcool pe termen lung devin la rândul lor o forță de schimbare care îi ajută pe alții aflați în aceeași situație. Pentru Marius Florea, motivul pentru care se oferă voluntar, atunci când are timp, este simplu: „vreau să dau și eu mai departe ce mi s-a oferit mie”.

Un lucru care apare iar și iar în mărturiile persoanelor cu alcoolism care s-au recuperat cu ajutorul unor grupuri de susținere, precum Alcoolicii Anonimi, sau cu consiliere și asistență psihologică, este ideea unui climat de înțelegere, de demnitate și de speranță. Uitându-se în urmă la propriul lui drum de recuperare la ALIAT, Marius ne-a spus: ,,îți dă o anumită valoare, îți dă impresia că ești pe drumul cel bun, că faci ceva bine. Ești omul potrivit la locul potrivit”.

Comentează

Back to top button