POLITICĂ

Românii din străinătate vor avea 15 zile la dispoziţie să se întoarcă în ţară, în cazul instituirii stării de mobilizare sau a stării de război

Lege pentru încorporarea românilor din străinătate. Cât de repede trebuie să revină în ţară în caz de război.

Românii din străinătate vor avea 15 zile la dispoziţie să se întoarcă în ţară, în cazul instituirii stării de mobilizare sau a stării de război, potrivit unui proiect de lege privind pregătirea populaţiei pentru apărare, publicat recent de MApN în dezbatere publică.

În plus, prin noua lege, se va reglementa recunoaşterea executării serviciului militar de către cetăţenii care au îndeplinit această formă de pregătire în armatele altor state şi, totodată, se va clarifica modalitatea prin care cetăţenii români, respectiv cetăţenii încorporabili, rezerviştii voluntari şi rezerviştii, îşi exercită dreptul şi obligaţia constituţională de a apăra ţara.

Pe de altă parte, prin acelaşi proiect legislativ, MApN reintroduce serviciul militar, dar voluntar şi plătit, tinerii putând trece astfel printr-un stagiu de pregătire de cel mult 120 de zile, timp în care primesc lunar bani.

Astfel, pe timp de pace, cetăţenii români, bărbaţi şi femei, cu domiciliul stabil în România, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, care nu au îndeplinit serviciul militar activ sau în rezervă, vor putea solicita Ministerului Apărării Naţionale participarea, pe bază de voluntariat, la un program de pregătire militară de bază, cu durata de până la patru luni, în calitate de militar voluntar în termen.

Comentează

Back to top button