ANCHETE

Fermierii români sunt disperaţi: Aruncăm tone de roșii la groapa de gunoi

Roșiile sunt aruncate la groapa de gunoi din apropierea Bucureştiului. Agricultorii se plâng că vând tot mai puţin şi că banii nu le ajung nici măcar să acopere costurile pentru cules şi transport.

Agricultorii sunt disperaţi şi spun că sunt nevoiţi să renunţe la toată recolta, deoarece cu banii primiţi din vânzarea en-gross nu reuşesc să acopere nici măcar costurile pentru cules şi transport.

Marian, unul dintre agricultorii de pe lângă Bucureşti, a aruncat sute de kilograme de roşii, deoarece nu a reuşit să le vândă.

„Păi nu s-au vândut. Oricum, astea au fost bune, dar dacă nu s-au mai vândut, le-am tăiat și le ducem la groapă. A scăzut prețul la angro. Păi dacă nu se mai vinde… Și motorina e 10 lei kilogramul… Nu luam pe roșii cât dădeam pe motorină, pe drum până la București”, a spus bărbatul, potrivit Digi24.

În situaţia lui Marian sunt şi alţi agricultori din ţară.

Deşi de miercuri începe programul prin care fermierii pot apela la creditul „De trei ori subvenție”, cu 2% dobândă, pentru a-şi salva recoltele, mulţi dintre ei nu ştiu exact cum funcţionează acest program iar cuvânt „credit” îi sperie.

„Ratele cresc zi de zi. Iar dacă nu poți acoperi, ce faci? Închei un contract și, în timp, te trezești că tot bagă, bagă, bagă. Nu ai cu cine să te cerți. Ai semnat, ești bun de plată. Foarte greu. Foarte greu în ziua de astăzi ca noi să ne mai descurcăm”.

”Chiar ne e foarte frică de așa ceva, că nu știm dacă mai putem să-i dăm înapoi sau nu, banii. Nu avem ceva garantat, ca să putem câștiga banii, să putem să dăm înapoi, să plătim ratele”, „Nu, eu nu am curaj!”, spun agricultorii.

Comentează

Back to top button