SOCIAL

O vreme cumplită acaparează România. Prognoza meteo ANM actualizată. Canicula face ravagii

Prognoza meteo miercuri, 20 iulie. Temperaturile urcă din nou în termometre. Meteorologii au venit cu noi informații cu privire la prognoza meteo din România, precizând că temperaturile sunt la fel de ridicate, în unele zone mercurul din termometre ajungând la 36 de grade Celsius.

Prognoza meteo miercuri, 20 iulie. Temperaturile urcă din nou în termometre
Meteorologii anunță că românii se vor confrunta cu o vreme călduroasă, caniculară în partea de vest și de sud-vest a țării, în timp ce disconfortul termin va fi în creștere.

În ceea ce privește cerul, acesta va fi variabil, existând înnorări trecătoare în cursul după-amiezii în partea de est, dar și în zona de munte.

De asemenea, vântul va fi slab și moderat, în timp ce temperaturile maxime se vor situa între 30 și 36 de grade Celsius. Meteorologii spun că temperaturile minime se vor situa între 12 și 22 de grade Celsius, acestea ajungând spre 7 grade Celsius în depresiunile Carpaților Orientali.

Prognoza meteo miercuri, 20 iulie. Vremea în București

Bucureștenii nu scapă de temperaturile ridicate nici miercuri, 20 iulie. Potrivit meteorologilor, cerul va fi variabil, iar dimineața și seara va fi mult mai senin.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) arată că temperaturile maxime în Capitală vor atinge 33-34 de grade Celsius, iar cele minime vor atinge 18-19 grade Celsius. În zona periurbană, temperatura minimă poate ajunge spre 16 grade Celsius.

Prognoza meteo joi, 21 iulie.  Vremea se va menține călduroasă

Meteorologii mai spun că vremea se va menține călduroasă în cursu zilei de joi, 21 iulie, atât la nivelul întregii țări, cât și la nivelul Capitalei.

Așadar, potrivit ANM, vremea va fi caniculară în partea de vest și sud-vest, acolo unde disconfortul termic va fi ridicat. Temperaturile maxime se vor încadra între 29 și 37 de grade Celsius, iar temperaturile minime se vor încadra între 12 și 22 de grade Celsius. În depresiuni, temperaturile minime vor ajunge înspre 7 grade Celsius.

În București, temperaturile minime vor fi între 15 și 18 grade Celsius, în timp ce cele maxime se vor situa între 32 și 34 de grade Celsius. În ceea ce privește cerul, acesta va fi mai mult senin, în timp ce vântul va sufla slab până la moderat.

Prognoza meteo vineri, 22 iulie. Bucureștenii vor avea parte de caniculă

Meteorologii spun că vremea la finalul săptămânii va fi călduroasă la nivel național, dar subliniază că bucureștenii vor avea parte de caniculă.

La nivel național, temperaturile maxime se vor încadra între 30 și 38 de grade Celsius, iar cele minime se vor încadra între 10 și 25 de grade Celsius.

În București, temperaturile maxime vor fi de 35-36 de grade Celsius, iar temperaturile minime vor fi de 19-21 de grade Celsius.

Comentează

Back to top button