ECONOMIE

Aeroportul Băneasa se redeschide pe 1 august

Aeroportul Băneasa se redeschide luni, pe 1 august, când se aniversează 110 ani de la inaugurare, a anunțat pentru RRA, directorul Companiei Aeroporturi București, George Dorobanțu.

Reluarea curselor comerciale de linie se face după nouă ani, timp în care aeroportul a fost închis pentru aceste zboruri și a trecut printr-un program de modernizare a clădirilor și a echipamentelor.

Trei companii sunt deja pregătite să înceapă cursele de linie și charter pe Băneasa, potrivit lui George Dorobanțu.

Avem deja trei discuții avansate în stadiu de semnare contracte care să opereze de la Băneasa. Este vorba despre Ryanair care caută soluții pentru a-și crește baza de aeronave din România, vor opera două zboruri din sezonul de toamnă sau iarnă, Air Connect care și-a anunțat intenția să opereze și de pe Băneasa, momentan ei sunt autorizați pentru Otopeni, dar vor opera și la Băneasa, pentru zboruri cu aeronave ATR de scurtă distanță. Mai este o companie înregistrată în Republica Moldova, Fly One pentru curse tip charter, Băneasa-Chișinău”, a spus George Dorobanțu, director demisionar al CNAB.

La Băneasa timpul de așteptare va fi de sub o oră, spre deosebire de Aeroportul Otopeni unde pasagerii trebuie să vină cu cel puțin două ore înainte de îmbarcare.

Tot de la 1 august, Compania Aeroporturi București va avea o nouă conducere, după ce actualul director și-a dat demisia.

Comentează

Back to top button