ISTORIE

Cum a încercat URSS să distrugă România Mare. Tatar-Bunar, revolta care l-a păcălit și pe Einstein să scrie împotriva noastră

La peste șase luni după moartea liderului bolșevic Lenin, în localitatea Tatar-Bunar și în împrejurimile ei, între 15-18 septembrie 1924, izbucnea o revoltă spontană cu efect în Bugeac (Basarabia de Sud), județul Cetatea Albă, Regatul României, dar și în cercuri internaționale. Incidentul era perceput de către autoritățile noastre drept o acțiune teroristă a cărei “mamă” nu putea fi alta decât Uniunea Sovietică, cu scopul de a ocupa Basarabia printr-o incursiune a Armatei Roșii. Ca urmare a unui vechi și mereu nou tertip de expansiune și de creare a dezordinii statale. Un alt țel era promovarea moldovenismului, în același an fiind înființată Republica Socialistă Sovietică Autonomă Moldovenească, în regiunea Transnistria din componența RSS Ucraineană.

Stalin sintetiza prin zicerea lui din 1926 veșnicul neastâmpăr țaristo-comunist: „Noi nu trăim pe o insulă. Trăim într-o încercuire capitalistă”.
Astăzi, localitatea Tatar-Bunar din sudul Basarabiei, în prezent teritoriu aflat în componenţa Ucrainei, numără puţin peste 10 000 de locuitori. Era o conspirație a Kremlinului menită să distrugă statul român prin sovietizare.

Stalin către Lenin: „Trebuie să zdrobim România”

Ideea sovietică percepea ameninţarea militară românească iminentă încă din decembrie 1917, după ce Armata română a reuşit să dezarmeze şi să alunge din Moldova în jur de 150 000 de soldaţi ruşi bolşevizaţi, organizaţi în trupe de zece ori mai numeroase decât efectivele româneşti, iar de la predecesorii țariști a fost moștenit și un resentiment strategic din cauza faptului că românii reprezentau singurul obstacol non-slav, o insulă a latinității, care se întindea inițial prin Rusia, Dobrogea, spre Bulgaria, Macedonia, Serbia, Bosnia, Croația și Slovenia. După Primul Război Mondial, relațiile dintre România și URSS deveniseră încordate. Un motiv de de bază fiind acela că rușii nu recunoșteau actul Unirii.

Astfel, la 12 mai 1922 Kremlinul, vădit nemulţumit de unificarea teritoriilor româneşti din anul 1918, adoptă o decizie privind “spionajul activ”. În acest mod, în Basarabia începea aplicarea planurilor serviciilor secrete. Acțiuni facilitate de anihilarea de către Stalin a rivalului său, Troțki. În ianuarie 1918, conducerea bolșevică de la Petrograd, vedea Basarabia ca pe un teatru de operațiuni ostile revoluției ruse. În acest sens, în vara lui 1920, Stalin îi scria lui Lenin: “Trebuie să zdrobim România!”. Ca discipoli devotați ai lui Marx și Engels, în lumina învățăturilor acestora, doar polonezii și ungurii erau “purtători standard ai progresului”, în vreme ce românii formau un popor “degenerat”, “neviabil”, “fără istorie”.

Mișcări secesioniste și comitetele revoluționare

La începutul anilor ʼ20 Rusia sovietică recurge la grupuri înarmate pregătite pe teritoriul ei, arme şi muniţii proprii, urmărind să desfăşoare cu ajutorul agenţilor comunişti locali mişcări de secesiune destabilizatoare în sud-estul Moldovei, pentru a da un semnal de acţiuni similare pe întreg teritoriul României, unde un rol important îl avea Partidul Comunist din România. Astfel, în timpul desfăşurării Conferinţei româno-sovietice de la Viena (martie-aprilie 1924), agenţii sovietici din sudul Basarabiei au demarat o propagandă largă în favoarea organizării unui plebiscit în Basarabia, prin care populaţia locală să se exprime asupra actului unirii Basarabiei cu România din 27 martie 1918.

S-a trecut la crearea de reţele de spionaj în România. Un așa-numit Comitet de partid format din bolșevici aduși de peste Nistru. Așa au apărut comisiile revoluționare într-o lungă serie de localități din sudul Basarabiei, printre care – Cetatea Albă, Vulcănești, Cahul, Ismail ș.a.
Constituirea lor în aceste localităţi nu a fost întâmplătoare şi s-a făcut cu uşurinţă, deoarece erau locuite în majoritate de ruşi şi ucraineni, populația românească fiind una minoritară. După un plan întocmit de centrul de spionaj de la Odesa, agenţii comunişti au format o întreagă reţea cu instrucțiuni de la Moscova. În paralel, pe lângă comitetul local, în fiecare localitate trebuia să fie creat un detaşament de luptă din cel puţin 30 de membri, fiind condus de un comandant. Legătura între comitete urma să se realizeze prin curieri.

Operațiunea soldată cu jafuri, tâlhării și omoruri

Primul incident al rebeliunii bolșevice de la Tatar-Bunar a avut loc la 11 septembrie 1924 în localitatea Nicolaevca din sudul Basarabiei. Un grup înarmat a comis un atac banditesc. Răzmerița, care în mod oficial avea un scop politic, a degenerat treptat în jafuri, tâlhării, omoruri la care s-au dedat bandele de bolșevici. Despre evenimentele petrecute la Nicolaevca ziarul „Universul” din septembrie 1924 menționa: „Bandiții au potrivit momentul să dea atacul când era târg în Nicolaevca. Primăria a ars cu totul. Cadavrul primarului Jancovski și al celuilalt sătean împușcat au fost carbonizate”.

Jandarmii Ion Costin și Gheorghe Chirvase au fost uciși cu grenade, târgul a fost devastat, lumea fugind îngrozită în toate părțile. După cât se știe, bandiții au voit să dea lovitura la Tuzla sau Jebrieni, unde chiar au apărut, dar au ales Nicolaevca, unde se afla măcar un jandarm, ca punctul cel mai favorabil. Au lăsat manifeste prin care își arătau ura contra românilor, îndemnând populația să nu mai dea niciun ajutor autorităților. Manifestele erau semnate cu numele de Terente, celebrul bandit care acționa în zona Deltei Dunării și în Dobrogea. Atacul de la Nicolaevca s-a soldat cu un eșec pentru bolșevici, fiind arestați unii dintre conducători.

Proclamarea Basarabiei Sovietice

Liderul bolșevic Andrei Kliușnikov, zis Nenin, a hotărât declanșarea operațiunii de proporții. În seara de 15 septembrie, el a convocat comitetul revoluționar din Tatar-Bunar, la care au participat mai mulți tovarăși. A fost aprobat planul acţiunilor militare care urmau să se declanşeze a doua zi aici. Unii dintre cei prezenţi la întrunirea secretă au fost desemnaţi să adune arme, cartuşe şi muniţii de la depozitul de la Cişmea. Atacul a început cu ocuparea principalelor clădiri din Tatar-Bunar: oficiul poştal, percepţia, postul de jandarmi, primăria. În zorii zilei de 16 septembrie, după jaful de la fabrica de postav, bandele bolşevice au silit populaţia să se adune în centrul localităţii, unde Nenin a ţinut un discurs în care spunea că Basarabia s-a declarat Republică Moldovenească Sovietică şi că România nu mai are nicio legătură cu acestă provincie.

În timpul acestor evenimente, mulți dintre membrii Comitetului de partid din sudul Basarabiei au fost uciși. La 19 septembrie, după trei zile de lupte între rebeli și forțele de ordine, au fost arestate circa 1600 de persoane, urmând să fie judecate 489, de unde și denumirea procesului judiciar de „procesul celor 500”, desfășurat în perioada 24 august-2 decembrie 1925 la Tribunalul Militar al Corpului 3 Armată. În conformitate cu acest cadru legal au fost condamnați 85 din cei 287 de acuzați. Pedepsele au fost cuprinse de la închisoare pe viață, până la 5-15 ani de muncă silnică. Câțiva au fost achitați. Iustin Batișcev a primit cea mai severă pedeapsă-muncă silnică pe viață. Unii participanți ai „răscoalei spontane” au fugit peste Nistru.

Propaganda sovietică îi atinge pe Einstein sau George Bernard Shaw

Propaganda sovietică funcționa din plin în acest timp. Dacă nu a reușit revoluția, măcar să reușească o lovitură de imagine. Așa că în presa de stânga din Europa Occidentală (stângismul fiind foarte la modă atunci, era 1924, Europa abia începea să se refacă după Primul Război Mondial) a început o largă campanie împotriva „bestialității” cu care armata română ar reprima „țăranii răsculați”. Că țăranii răsculați nu voiau pământ (în România intrase deja în vigoare constituția din 1923, așa că țăranii fuseseră toți împroprietăriți) și nici nu erau țărani, asta nu conta.

Campania a avut însă succes (statul român nu o putea contracara ușor, era nevoie de mulți bani și de cu totul alte relații), iar în ziarele de stânga au semnat articole în sprijinul „revoluționarilor romantici” personalități importante, precum Albert Einstein (autorul teoriei relativitatii, considerat unul din marile genii ale omenirii) sau scriitorul irlandez George Bernard Shaw (premiul Nobel pentru Literatură în 1925). În plus, Henri Barbusse, prozator francez, membru al puternicului partid comunist din această țară, a scris chiar o carte despre episod, intitulată „Călăii”.

Între timp, presa românească nu se ocupa de vise romantice, ci de lucruri mult mai concrete. Într-un alt articol din ziarul „Îndreptarea” din 23 septembrie 1924, se vorbea despre un complot descoperit în Bucovina, care era similar cu cel produs în sudul Basarabiei. Se menționa că descoperirile făcute dezvăluie un plan conform căruia se produc aceste tulburări și se provoacă dezordine. Ziarul „Adevărul” publica la 24 septembrie 1924 informația conform căreia atacul din România nu era un caz singular: „Bolșevicii de aproape doi ani pregătesc o lovitură în Balcani, care a fost încercată în același timp în Grecia, Bulgaria și Basarabia. În toate părțile s-a contat din partea bolșevicilor pe propaganda făcută din timp de agenții lor pe lângă elementele nemulțumite de administrațiile respective. Dar ele au dat greș în toate cele trei state”. De aici reiese faptul că originea operațiunii Tatar-Bunar s-a aflat sub stricta supraveghere a a Komintern-ului, iar executanții au fost agenți comuniști bine pregătiți și infiltrați clandestin în satele cu populație rusă și ucraineană din sudul Basarabiei și în anturajul P.C.R.

Așadar, la Tatar-Bunar a fost vorba de o acțiune armată organizată de pe teritoriul U.R.S.S. prin conlucrare cu agenții comuniști infiltrați în provincie și membrii P.C.R. Realele obiective ale acțiunii: destabilizarea situației din România, declanșarea unei campanii de propagandă și dezinformare în spațiul occidental, desprinderea Basarabiei de statul român prin intervenția Armatei Roșii, crearea unei situații haotice în România și Bulgaria.

Comentează

Back to top button