ISTORIE

Calendarul zilei 29 iulie: Nașterea lui Nicolae Steinhardt, monahul de la Rohia. Evocarea ÎPS Justinian Chira

Nicolae Aurelian Steinhardt (d. 29 martie 1989, Baia Mare, România) a fost un scriitor, critic literar, eseist, jurist și publicist român. De origine evreiască, s-a convertit la religia creștină ortodoxă în închisoarea de la Jilava, și-a luat numele de fratele Nicolae și s-a călugărit după punerea sa în libertate. Este autorul unei opere unice în literatura română, Jurnalul fericirii. A fost doctor în drept constituțional.

Unul dintre cei mai importanţi oameni de cultură ai secolului trecut, Steinhardt şi-a început periplul prin lumea intelectualilor de vârf ai acelei perioade cu o licenţă în Drept şi Litere la Universitatea din Bucureşti, obţinută în 1934, şi un doctorat în drept constituţional, concretizat în 1936, prin lucrarea „Principiile clasice şi noile tendinţe ale dreptului constituţional. Critica operei lui Léon Duguit”, publicată în acelaşi an. Nimic nu prevestea la acel moment, în acei ani în care Nicu Steinhardt a urmat cursurile şcolii primare, apoi ale Liceului „Spiru Haret” şi apoi ale Universităţii din Bucureşti, minunea care avea să-i schimbe viaţa. Iar „minunea” a fost închisoarea comunistă, care, aşa cum a scris peste ani Virgil Ierunca, i-a fost „academie şi altar”.

Şi totuşi… Deşi provenind dintr-o familie de evrei, cel ce avea să cunoască Taina Botezului într-o celulă de la Jilava, de la părintele Mina Dobzeu, descoperise încă din copilărie sunetul chemător al clopotelor:„Clopotele au fost, aşadar, primul semnal, declanşatorul iniţial al ursitei mele duhovniceşti. (…) Pentru mine, creştinătatea se confundă cu o poveste de dragoste:o dublă îndrăgostire de biserica creştină şi de neamul românesc.”

Iar cheia felului în care a privit poporul român e plină de o sensibilitate crudă şi aproape ţărănească, pe care intenţionat nu a lăsat-o şlefuită de toate şcolile prin care a trecut. „Aici e ţara lui «Ion», a fanarioţilor şi a lui Soarbe-Zeamă, aici Vlad Ţepeş i-a tras pe solii turci în ţeapă, nu le-a spus «trageţi întâi dumneavoastră, domnilor englezi», iar Petrache Carp i-a arătat lui Vodă Carol că porumbul se mănâncă cu mâna, aici e pe viaţă şi pe moarte, aici nu e decor sofisticat şi suprem de nebunatic, nu-s draperii şi delicii, nu-i paradis ori iad artificial, aici e ca la dugheană, ca la tejghea, ca la obor; nu-i cu giuvaericale, e cu pietre, cu bolovani (şi dintr-odată, gândul mă poartă spre Brâncuşi, ţăran hotărât, care-şi ciopleşte materialul cu gesturi mari de cosaş.)”

Aşa începe coşmarul închisorii comuniste – însoţit de „binecuvântarea” tatălui „să nu fii jidan fricos, să nu te caci în pantaloni!” – care se va transforma în experienţa esenţială a vieţii lui.

După 1940, Steinhardt începe să aibă probleme la Revista Fundaţiilor Regale, pentru că sunt anii epurării etnice, fiind înlăturat, împreună cu Vladimir Streinu, sub conducerea guvernului Antonescu, iar până în 1944 urmează nenumărate privaţiuni. Din 1944, revine la revistă unde îşi continuă cu asiduitate activitatea publicistică. În 1947, va fi din nou înlăturat din pricina unui denunţ. În acelaşi timp, mai colaborează la Universul literar şi Viaţa românească.

La 46 de ani, este arestat şi va fi inculpat în celebrul proces Noica – Pillat. Toţi prietenii lui Constantin Noica, printre care Nicu Steinhardt, Dinu Pillat, Alexandru Paleologu, Vladimir Streinu, Sergiu Al-George, Păstorel Teodoreanu, Dinu Ranetti, Mihai Rădulescu, Theodor Enescu, Marieta Sadova vor trece prin acelaşi calvar ce va purta diverse nume: Jilava, Aiud sau Gherla…

La 31 decembrie 1959, în ultima zi a anului este convocat la Securitate, cerându-i-se să fie martor al acuzării, cu menţiunea că dacă refuză va fi arestat şi implicat – culmea ironiei! – în „lotul intelectualilor mistico-legionari”, el, evreul care suferise privaţiunile lui Antonescu. Anchetat pentru că a refuzat să depună mărturie împotriva lui Constantin Noica, este condamnat în „lotul Noica-Pillat” la 13 ani de muncă silnică, sub acuzaţia de „crimă de uneltire contra ordinii sociale”.

Botezul săvârşit în închisoare, pe data de 15 martie 1960, îl va desăvârşi imediat după eliberare, prin taina primei împărtăşanii, la schitul Darvari din Bucureşti. „Jurnalul fericirii” va fi redactat într-o primă variantă în 1970 şi confiscat de Securitate în 1972. Îi va fi restituit în 1975, după numeroase intervenţii pe lângă Uniunea Scriitorilor. Între timp, autorul finalizează a doua variantă, mai amplă, confiscată şi ea. Cartea a circulat în samizdat în rândurile intelectualilor.

Redactând în tot acest timp mai multe versiuni, câteva au fost scoase pe ascuns din ţară, două dintre ele ajungând în posesia Monicăi Lovinescu şi a lui Virgil Ierunca, la Paris. Monica Lovinescu o difuzează în serial la microfonul postului de radio Europa Liberă între anii 1988 şi 1989.

Pe 29-30 martie 1989, Nicolae Steinhardt, fără să fi apucat sfârşitul perioadei comuniste, moare într-un spital din Baia Mare.

Comentează

Back to top button