ECONOMIE

Ce fel de imobile vor să achiziționeze cumpărătorii de pe piaţa imobiliară din Bucureşti – Ilfov

Cumpărătorii de pe piaţa imobiliară din Bucureşti – Ilfov sunt interesaţi de case (31%) şi apartamente de 3 şi 4 camere (30%), în timp ce majoritatea potenţialilor chiriaşi se îndreaptă spre apartamente cu două camere (49%) şi studiouri (33%), potrivit unei analize realizate de o companie care activează în piaţa de profil, notează Agerpres.

„Intenţiile bucureştenilor diferă de cele surprinse în rândul tuturor românilor: la nivel naţional, majoritatea cumpărătorilor caută în primul rând apartamente de 3 şi 2 camere, şi abia apoi case, după cum a reieşit dintr-o analiză anterioară realizată de Storia.ro”, se arată în comunicatul JLL.

Dintre cei care prospectează piaţă rezidenţială din Capitală, 45% plănuiesc să cumpere o locuinţă în următoarele 12 luni, în timp ce aproximativ o treime (32%) caută să închirieze o locuinţă în acelaşi interval de timp.

„Interesul crescut pentru case sau vile este o consecinţă firească a tendinţei de valorizare a accesului la spaţiul exterior privat (terase, curţi, grădini) apărută în pandemie. Perioada pe care am traversat-o a schimbat fundamental modul în care percepem calitatea vieţii şi a remodelat preferinţele privind locuinţa”, a declarat Andreea Hamza, senior director Living Department JLL România.

În faţa alegerii Bucureşti versus Ilfov, un procent de 93% dintre potenţialii chiriaşi şi-a exprimat interesul faţă de o locuinţă situată în Capitală, o alegere previzibilă având în vedere importanţa timpului petrecut în trafic pentru a ajunge în zonele de interes din oraş. În ceea ce priveşte potenţialii cumpărători, 77% preferă Bucureştiul, în timp ce 23% sunt dispuşi să se mute în Ilfov, se mai arată în comunicat.

Cele mai atractive cartiere din Bucureşti pentru închiriere sunt Tineretului – Timpuri Noi (30%), Titan (28%), urmate la egalitate de Dristor, Unirii şi Victoriei – Romană – Universitate, bifate ca opţiuni dezirabile de 27% dintre respondenţi.

În ceea ce priveşte cumpărătorii, topul este diferit, plasând cartierul Titan în ierarhia preferinţelor (23%), urmat la mică distanţă de Drumul Taberei (21%) şi Tineretului – Timpuri Noi (20%). În măsură egală au fost amintite pe locurile următoare şi cartierele Militari, Dristor şi Berceni.

Printre motivele comune care justifică atractivitatea acestor zone se numără accesul facil la reţeaua de transport subteran şi proximitatea parcurilor de mari dimensiuni.

Rezultatele studiului reflectă şi care sunt cele mai importante aspecte luate în calcul în procesele decizionale diferite de închiriere şi respectiv de cumpărare a unei locuinţe.

Cei care intenţionează să închirieze optează pentru această variantă în detrimentul achiziţiei fiind motivaţi cumulat de următorii factori: constrângeri financiare sau legate de contractarea unui credit bancar (81%), dorinţa unei flexibilităţi cât mai mari în privinţa domiciliului (72%), disponibilitatea la închiriere a unor locuinţe corespunzătoare standardului lor de confort (60%), dar şi decizia de a investi economiile în alte scopuri decât o achiziţie imobiliară (56%). Totodată, jumătate dintre respondenţi susţin că nu găsesc la vânzare proprietăţi care să li se potrivească.

Pe de altă parte, pentru 88% dintre respondenţi, decizia de cumpărare este motivată, în primul rând, de dorinţa de stabilitate locativă, care nu este garantată pe piaţa volatilă a chiriilor. Un alt motiv invocat este şi acumularea sumei necesare cumpărării, indicator al faptului că, în multe cazuri, statutul de chiriaş nu este o alegere personală asumată, ci un provizorat condiţionat de lipsa bugetului pentru achiziţie imobiliară. Acest motiv este urmat de o altă motivaţie de natură financiară: similaritatea dintre valoarea ratei bancare pentru creditul imobiliar şi cea a chiriei (61%), ceea ce justifică financiar angajamentul de cumpărare. Semnificativ este şi procentul celor care spun că sunt motivaţi să achiziţioneze în scop investiţional (54%).

„Principalul factor care orientează clienţii fie spre achiziţie, fie spre închiriere este venitul lunar al gospodăriei. Astfel, cu cât venitul gospodăriei este mai ridicat, cu atât intenţia de a cumpăra în defavoarea închirierii este mai ridicată. Aproape două treimi (63%) dintre persoanele care trăiesc în gospodării cu venituri între 4.000 şi 8.000 de lei sunt mai degrabă interesate să cumpere, în timp ce pentru 69% dintre persoanele cu venituri lunare pe gospodărie sub 4.000 de lei soluţia cea mai la îndemăna este închirierea”, subliniază analiza citată.

Un alt factor important în procesul de decizie este vârsta, care este direct corelată cu venitul lunar şi statutul civil. Mai mult de jumătate dintre respondenţii care au sub 34 de ani planifică mai degrabă să închirieze, în timp ce, dintre persoanele cu vârsta peste 34 de ani, doar un sfert planifică să închirieze o locuinţă.

Potrivit consultanţilor imobiliari, există o corelaţie semnificativă şi între numărul de membri din gospodărie şi intenţia de a cumpăra sau închiria o locuinţă în următorul an. Cu cât numărul de membri din gospodărie este mai mare, cu atât intenţia de a cumpăra o locuinţă este şi ea crescută. Peste 90% dintre cuplurile cu copii îşi doresc să achiziţioneze o locuinţă, la fel şi 60% dintre cuplurile căsătorite sau necăsătorite care locuiesc împreună, dar nu au copii. Prin comparaţie, persoanele care locuiesc singure preferă în proporţie de peste 60% să caute o locuinţă de închiriat.

Studiul a fost realizat în perioada aprilie-iunie 2022, pe un eşantion de peste 1.470 de persoane care prospectează piaţa, preponderent sub 55 de ani. Cea mai mare parte a respondenţilor (67%) sunt absolvenţi de studii superioare şi peste jumătate (54%) activează în sectorul privat.

Comentează

Back to top button