ISTORIE

Nicu Steinhardt, omul și sfântul

Născut pe 29 iulie 1912, într-o familie de evrei din Pantelimon (județul Ilfov) și călugărit sub numele de Nicolae la Mănăstirea Rohia (a cărei bibliotecă a organizat-o), Nicu-Aurelian Steinhardt a fost un spirit rebel, luminos și rar, exemplar în tinerețe ca evreu român (comentator al iudaismului), apoi ca deținut politic în Procesul Noica-Pillat (când n-a făcut niciun compromis) și, în fine, ca monah ortodox sub ceaușism. A arătat de fapt cum poți să fii liber în toate captivitățile.

Legenda sa, chintesență de erudiție și curățenie morală, e unică în cultura noastră.

Convertirea lui Nicu Steinhardt la ortodoxie (având drept „naș de botez” un colaborator al lui Ion Antonescu), dar și iertarea acordată abrupt persecutorilor săi din anii ’40 i-a contrariat pe unii coetnici. „Eseist sclipitor, cu o cultură enciclopedică, acest C.S. Lewis ortodox era un intelectual chestertonian, combinație de Father Brown și Francisc din Assisi. Admirator al lui Nabokov și al operei rock Jesus Christ Superstar, comentator expert al romanului polițist și al cinematografiei moderne, tobă de filosofie, literatură, teologie, drept, istorie, Nicu Steinhardt a fost, pentru cine nu știe, și primul nostru comentator al lui Tolkien”, evidenția criticul și istoricul literar Paul Cernat într-un portret-altfel închinat luminatului de la Rohia. „«Jurnalul fericirii» – opina profesorul Cernat – rămâne una dintre marile cărți ale memorialisticii românești și est-europene – operă spirituală inclasabilă, îngropată în pământ și rescrisă pentru a fi salvată de Securitate. După ce și-a descoperit «curajul fizic în fața morții», autorul ei nu s-a sinchisit de zecile de informatori aflați pe urmele lui”.

În răspăr cu poncifele și spiritul de turmă

În continuare: „Om de drept constituțional, conservator burghez de sorginte junimistă în tinerețe, Steinhardt făcea figură insolită într-o generație în care devenise o formă de conformism al nonconformismului să fii antiburghez. A fost de fapt insolit și printre criticii literari, și printre călugări – peste tot”, apecia Paul Cernat. Mai mult: „Dandy frivol în tinerețe, era mereu în răspăr cu poncifele și spiritul de turmă. După ce a parodiat în anii ’30 «Poemul invectivă» al lui Geo Bogza, Steinhardt a scris la bătrânețe o carte în care, în plină prohibiție ceaușistă, reușea performanța să-i citeze aproape tot volumul”. Alunecos și subtil, conu’ Steinhardt!

Primul între creștini
Dar să facem loc mai departe crochiului lui Paul Cernat: „Interpret – sub «acoperire» – al lui Caragiale în cheie ortodoxă, acest moralist deloc banal era capabil să vibreze și în fața scrierilor tradiționaliste, și în fața celor avangardiste sau postmoderne. A lăsat în urmă și un delectabil roman ludic al adolescenței (scris în anii ’30, apărut postum), «Călătoria unui fiu risipitor», unde-l anticipează pe Radu Cosașu”. Ultimele acuarele: „Autorul «Catarilor de la Păltiniș» a fost și un spirit de elită care a respins orice dispreț elitist față de «vulg». A sfidat, cu grație, orice bigotism. Puțini creștini sunt capabili să se ridice la înălțimea (inclusiv intelectuală) a creștinismului său, pe care l-a considerat întotdeauna la antipodul ignoranței și inculturii. Creștini sau necreștini, credincioși sau necredincioși, dacă nu reușim să-i înțelegem bunătatea tolerantă și deschiderea minții, mă tem că nu-i din vina lui”.

Icoane cu părinți
Oscar Steinhardt, veteran al Primului Război Mondial (rănit la Mărășești; decorat cu Virtutea Militară), inginer, arhitect și director al unei fabrici de mobilă și cherestea în Pantelimon, a studiat în Elveția, la Politehnica din Zürich, unde l-a avut coleg pe Albert Einstein. Pe linie maternă, tatăl lui Nicu se înrudea cu Sigmund Freud, om de știință pe care l-a vizitat în tinerețe la Viena. Autorul „Jurnalului” se mândrea – și pe bună dreptate – cu un asemenea părinte: „Fără el, toate celelalte se diluează, pier, nu fac doi bani. Purtarea lui și cuvintele pe care mi le-a spus în momentul plecării mele la Securitate spre a fi arestat (avea optzeci și doi de ani) m-au însoțit (tonic) pe toată durata detenției și le consider nu mai puțin vrednice de respect ori mai puțin frumoase decât faimosul «Merde!» al lui Cambourne la Waterloo. Tata: «Vezi să nu mă faci de râs, să nu fii jidan fricos, să nu te caci în pantaloni». Pentru el orice om lipsit de curaj fie acela român, evreu sau de orice altă naționalitate, se bucură de calificativul «jidan fricos». La puțini am văzut atâta dispreț pentru lașitate”.

Doamna „Bunătate”
Și mama era descrisă în tușe calde: „Maică-mea era poreclită «Bunătate». Mi-o amintesc dând bucățele de zahăr cailor înhămați la trăsurile care, pe vremuri, își așteptau mușteriii de-a lungul trotuarelor. Model i-am avut pe amândoi părinții. Dar, vai, n-am nici curajul tatei, nici bunătatea mamei! Cum de pot fi atât de altul decât ei? Ce minunat lucru ar fi fost să port împreună calitățile amândurora! N-a fost să fie. Apoi, maică-mea a fost o femeie frumoasă. Tata n-a fost un bărbat frumos. Ca și anecdota cu G.B. Shaw și frumoasa actriță, în mine nu s-au împlinit calitățile celor două părți”.

Antisthius, maestrul parodiei
Nicu Steinhardt a debutat editorial cu volumul parodic „În genul… tinerilor” (1934), sub pseudonimul Antisthius. „De pe pozițiile unui «liberalism conservator», sunt persiflate necruțător atât manifestările noii drepte, cât și cele de stânga din literatura română interbelică. Printre parodiați se numără Emil Cioran, Constantin Noica, Mircea Eliade, Petru Comarnescu și Geo Bogza. Este, de fapt, unica istorie parodică a literaturii române tinere, contemporană autorului”, considera biograful Virgil Bulat.

De la condei, la mătură
În 1940, în cadrul unei „acțiuni de purificare etnică”, Nicu Steinhardt era înlăturat brutal dintre colaboratorii de la „Revista Fundațiilor Regale”. Până în 1944 a trăit un timp al umilinței, al privațiunilor și al nedreptății, fiind obligat să presteze munci în folosul comunității (măturat, curățat zăpada etc.). „După cum reiese din confesiunile de mai târziu, n-a părut prea afectat de această etapă dificilă a vieții”, mai consemna Virgil Bulat. Nici după ce rușii i-au instalat la putere în România pe comuniști, Steinhardt n-a dus-o mai bine. Dimpotrivă! Pentru că a refuzat să participe la „revoluția roșie” din cultură îndreptată, prin internaționalismul proletar, împotriva valorilor naționale, Nicu Steinhardt s-a pomenit din nou pus la index, batjocorit, forțat să revină la munca de jos pentru a se întreține. A fost și perioada în care s-a apropiat din ce în ce mai mult de creștinismul ortodox.

Prestator la „Stăruința”
Arestat de Securitate pe 4 ianuarie 1960, Nicu Steinhardt a refuzat calitatea de martor al acuzării în procesul „mistico-legionar” Constantin Noica – Dinu Pillat. Urmarea? A fost reținut și condamnat la 12 de ani de muncă silnică, alături de alți oameni de cultură precum Păstorel Teodoreanu, Vladimir Streinu, Marietta Sadova ori Alexandru Paleologu. În închisoarea Jilava, ieromonahul Mina Dobzeu l-a botezat pe Nicu Steinhardt întru ortodoxie. Eliberat din pușcărie în 1964, eruditul și mândrul fiu al Pantelimonului a respins din nou orice tentativă a Securității de a-l transforma în informator, fiind nevoit să se angajeze ca muncitor necalificat la fabrica „Stăruința” de pe Calea Vitan pentru a putea supraviețui. A lucrat aici patru ani, până când un grav accident de muncă a pus capăt carierei de salahor a lui Steinhardt.

Oaza de pace
În 1973, Nicu Steinhardt descoperea, prin prietenii Constantin Noica și Iordan Chimet, oaza de liniște și pace a Mănăstirii Rohia. Șapte ani mai târziu era acceptat în cinul monahal de părintele stareț Serafim Man, iar de atunci înainte Steinhardt și-a semnat toate predicile și eseurile teologale cu pseudonimul „Monahul Nicolae Delarohia” (pentru a evita vigilența cenzurii). Nicu Steinhardt avea să se stingă din viață pe 30 martie 1989, la aproape 77 de ani.

110 ani s-au împlinit pe 29 iulie 2022 de la nașterea lui Nicu Steinhardt

„Dandy frivol în tinerețe, era mereu în răspăr cu poncifele și spiritul de turmă”, Paul Cernat, critic literar

„Vezi să nu mă faci de râs, să nu fii jidan fricos, să nu te caci în pantaloni!”, Oscar Steinhardt către fiul său, în momentul în care Nicu a fost arestat de Securitate

„Puțini creștini sunt capabili să se ridice la înălțimea (inclusiv intelectuală) a creștinismului său, pe care l-a considerat întotdeauna la antipodul ignoranței și inculturii”, Paul Cernat, critic literar

N. Steinhardt și-a luat licența în Drept și Litere în 1934, pentru ca doi ani mai târziu să obțină la București titlul de doctor în drept constituțional

Comentează

Back to top button