EXTERNE

Butoiul cu pulbere din Balcani, pe cale să explodeze: La granița între Serbia și Kosovo sirenele aeriene sună neîntrerupt în orașe, iar oamenii baricadează drumuri

În mai multe orașe din Kosovo se înregistrează tensiuni extreme duminică, 31 iulie. Se aud sirenele anti-aeriene începând de la ora 17.00, iar cetățenii au început să se adune în centrele orașelor și să facă baricade pe drumuri, notează ziare.com.

În Mitrovica de Nord, un oraș din nordul Kosovo, situația este foarte tensionată pentru că de la ora 17.40 s-au auzit sirene de raid aerian. Cetățenii au început să se adune în centrul orașului și au început să creeze blocaje rutiere.

Baricade au fost amplasate, iar drumul principal a fost blocat de un camion. De asemenea, se știe neoficial că și cetățenii se adună în centrul orașului, arată publicația Mondo.rs.

Se adună cetățeni, nemulțumiți de introducerea măsurilor de reciprocitate, care includ nerecunoașterea cărților de identitate ale kosovarilor care încearcă să traverseze frontiera cu Serbia.

În această seară, exact la miezul nopții, a fost anunțat începutul acțiunii.

Reciprocitatea privește o acțiune anunțată acum câteva zile de la Pristina, capitala Kosovo.

Potrivit acesteia, începând din 1 august, cetățenilor care dețin documente ale Republicii Serbia la intrarea în Republica Kosovo li se vor elibera certificate înlocuitoare pentru documente. Președintele Serbiei, Aleksandar Vučić, a declarat duminică, 31 iulie, că „nu va permite un nou pogrom împotriva poporului sârb din Kosovo și Metohija”.

Presa de stat sârbă raportează acum că forțele speciale din Kosovo sunt desfășurate la punctele de trecere administrative din Brnjak și Jarinje.

Un videoclip înregistrat din vecinătatea podului care leagă Kosovska Mitrovica de Serbia arată vehiculele poliției kosovare blocând trecerea rutieră, iar pe fundal se aude sunetul sirenelor antiaeriene.

Au fost raportate chiar ciocniri armate în diferite puncte din nordul Kosovo, care au inclus și civili sârbi care locuiesc în orașul de graniță Jarinje.

Până acum toate rapoartele sunt presupuneri, pentru că nu există nicio confirmare oficială.

Comentează

Back to top button