SOCIAL

Cum reuşeau evreii să scoată din ţară cocoşei de aur. Povestea monedelor „Ardealul nostru“ care au făcut înconjurul lumii pe un portavion SUA

În fiecare familie de evrei care a părăsit România după cel de-al Doilea Război Mondial şi până la căderea comunismului există o poveste legată de averile pe care urmaşii lui David au reuşit să le ducă în Ţara Sfântă sau în Occident.

În decursul istoriei, statul român nu a avut o politică consecventă faţă de evrei, fiindu-le permis să emigreze doar în anumite perioade. Dacă iniţial evreii fugeau din România pentru a-şi salva viaţa, în contextul politicii antisemite din perioada războiului, în perioada comunistă urmaşilor lui David li se permitea să emigreze în Israel sau în Europa Occidentală, însă cererile se aprobau individual şi numai după ani de aşteptări.

Regimul lui Nicolae Ceauşescu s-a gândit că poate câştiga valută forte şi astfel pe capul fiecărui evreu era pusă o sumă de bani, în funcţie de statutul social pe care cel care dorea să emigreze îl avea în România şi de anii de studiu făcuţi aici. Preţul era de 3.000 de dolari pentru un om cu diplomă universitară şi 1.000 de dolari pentru o persoană fără studii sau pentru un copil.

Pe de altă parte, evreii care părăseau definitiv ţara nu aveau voie să plece cu averi, ci cu un bagaj de 50 de kilograme şi câteva grame de aur maximum. Vânzarea operelor de artă era aproape imposibilă, la fel şi a cărţilor, muzeele şi librăriile neavând fonduri pentru achiziţionarea lor. Dar, de fiecare dată, evreii reuşeau să păcălească Securitatea şi vameşii. Aşa se face că unii au trecut graniţa cu veselă din cristal de Murano, care era din sticlă transparentă, iar vameşii nu s-au prins, iar alţii au reuşit să ascundă în bagaje dolari şi vestiţii „cocoşei“ de aur.

COCOŞEI DE AUR ÎNTR-O CUTIE DE CACAO
Adrian Irvin Rozei (75 de ani), nepotul inginerului Aurel Rozei, şeful planificării de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, care a fost împuşcat în „procesul sabotorilor“, a povestit pentru „Adevărul“ cum a reuşit familia sa, care a emigrat în Franţa în 1967, să păcălească statul român şi să fugă cu o mică avere. În valiza unei rude au fost scoase din ţară o cutie de cacao Van Hutten, de dinaintea războiului, în care erau ascunşi câţiva cocoşei de aur, bijuterii şi medalii de aur cu efigia domnitorilor Mihai Viteazul, Ferdinand I şi Mihai I de România.

„Sally Robinson, nepoata unei surori a bunicii mele, care a părăsit România în 1907 şi s-a stabilit în SUA, era atunci în trecere prin Bucureşti, revenind dintr-un voiaj la Moscova, unde se dusese să cumpere o balalaikă pentru soţul ei. Atunci, părinţii mei au întrebat-o dacă nu ne poate trece mica avere peste graniţă. Când ea a fost de acord cu cererea noastră, tata a împins dulapul care era de zeci de ani în camera lor, a scos un fierăstrău, a tăiat o bucată din care a apărut un mic sertar, care conţinea o cutie de cacao Van Hutten, dinainte de război. Înăuntru, învelite într-un ciorap de lână groasă, ca să nu facă zgomot, am descoperit zestrea mamei mele: cocoşeii şi medaliile, pe care le-a dat lui Sally“, povesteşte Irvin Rozei.

După ce familia lui s-a instalat în Franţa, el i-a scris lui Sally dându-i adresa pentru a primi cutia de cacao şi conţinutul ei. Aceasta le-a răspuns că a ajuns în Texas, dar că nu a mai găsit şi cutia cu mica avere: „Am sosit cu bine în Texas! Ajunsă acasă, am constatat că faimoasa cutie Van Hutten nu se găsea în valiza mea! Probabil că mi-a fost furată la Napoli, de către femeia de menaj din hotel. Ce pot face? Ca despăgubire, vă trimit o bancnotă de 100 USD. Regret!“

Când nimeni nu se mai gândea la cocoşeii de aur, povesteşte Irvin Rozei, Sally le-a trimis o nouă scrisoare în care le-a spus că fiul său, care fusese în stagiu militar, a anunţat-o că a lăsat pe măsuţa din sufragerie cutia de cacao. Sally i-o făcuse fiului cadou şi uitase – a explicat ea rudelor. „V-o voi trimite prin World Currier. Puteţi păstra cei 100 USD!“, încheia ea epistola. Deci, cutia lor a făcut înconjurul lumii pe un portavion american, a intrat ilegal în SUA şi urma să sosească în Franţa prin poştă.

Mica avere din cutia de cacao este păstrată de jumătate de veac la bancă, în Franţa, iar medaliile «Întregitorii României – Ardealul Nostru», Irvin le-a oferit soţiei cu ocazia căsătoriei şi băieţilor, la botez. „Cum însă nu se pot plimba cu ele în jurul gâtului, au revenit în cutia de cacao“, râde el. Este însă sigur de un lucru: „Chiar dacă mâine voi ajunge la sapă de lemn, ultimul lucru pe care l-aş vinde, înainte de a muri de foame, ar fi medaliile comemorative «Ardealul nostru»“, spune Rozei.

Irvin Rozei a absolvit Şcoala de mine de la Saint-Étienne, ducând astfel mai departe tradiţia familiei: a tatălui şi unchiului său. Din prima leafă de inginer, în anul 1970 a cumpărat un „Napoleon“, simbolic. „Era mai interesant să cumperi cocoşei. Am plătit, ţin minte, 50 franci francezi, adică 7,6 euro. Astăzi, un Napoleon valorează 350 de euro“, arată el.

VACA LA GÂT CU COCOŞEI DE AUR
Alţi evrei au plătit cu libertatea încercare de a fugi din ţară cu averile pe care le acumulaseră. O astfel de poveste cu final nefericit îi are ca personaje pe Wili Gruenberg, Marcu Zoltan, doctorul Miklos Weismann şi Marcu Weismann, patru evrei care au încercat să scoată un kilogram de cocoşei de aur legându-i la gâtul unei vaci. În anul 1953, povesteşte Irvin Rozei, cei patru obţinuseră aprobarea să emigreze în Israel şi au inventat un truc pentru a lua cu ei economiile. Au vândut tot ce aveau şi cu banii obţinuţi au cumpărat la negru un kilogram de cocoşei de aur. „Cum primiseră aprobarea, cu şpagă mare, să transporte şi o vacă, ei au operat-o şi i-au instalat în punga gâtului cocoşeii. Animalul urma să fie îmbarcat pe vasul Transilvania – care, alături de sora sa Basarabia erau supranumite „Lebedele Mării Negre“ – şi exportat via Constanţa spre Haifa. Nenorocirea s-a abătut peste ei din momentul în care, în ultima clipă, docherii din Portul Constanţa au uitat să îmbarce şi vaca. Dusă la abator, s-a găsit în pielea gâtului vacii, punga cu monezi de aur“, povesteşte Rozei. Cei patru evrei au fost arestaţi, supuşi unei anchete groaznice şi au înfundat închisoarea.

COCOŞELUL ROMÂNESC, TRAFICAT LA BURSA NEAGRĂ DIN TEL AVIV
Cum era de aşteptat, mulţi din cocoşeii de aur pe care evreii au reuşit să-i ducă în Ţara Sfântă au fost vânduţi. Irvin Rozei povesteşte că se ajunsese ca aceştia să fie traficaţi la bursa neagră din Tel Aviv cu numele de „Hatarnegol haromani“ („Cocoşelul românesc“) şi era foarte căutat pentru concentraţia de aur pur din care era realizat.

Şi în România s-au organizat mai multe serii de licitaţii. Astfel, în octombrie 2021, Casa de licitaţii Artmark a scos pe piaţă o colecţie de numismatică intitulată „Din tată în fiu“. Lot format din trei medalii jubiliare din aur «Ardealul Nostru», 1945“. Bunurile au fost adjudecate în schimbul sumei de 1.400 euro.

CE ESTE COCOŞELUL DE AUR
Nu doar evreii au deţinut cocoşei de aur. Foarte mulţi români, de o anumită condiţie, au acumulat după 1945 monezi de aur, mai ales «napoleoni», pe care era imprimată efigia Împăratului Napoleon al III-lea, şi ulterior «cocoşei», cu efigia unui cocoş galic, încercând să se pună la adăpost de inflaţia monedei naţionale. Şi Banca Naţională a României a emis, în 1945, medalia «Ardealul nostru», cu un tiraj de un milion de exemplare. Pe de o parte a medaliei erau gravate figurile lui Mihai Viteazu, Regele Ferdinand şi Regele Mihai, iar pe spate se aflau stemele celor 11 judeţe din Transilvania pierdute de România în urma Dictatului de la Viena din 1940. În centru era gravat vulturul regal cu o cruce în cioc, iar pe muche se putea citi deviza Casei Regale româneşti «Nihil sine Deo» (Nimic fără Dumnezeu). Guvernul condus de liderul comunist Petru Groza a interzis însă comerţul şi deţinerea de cocoşei.

RABIN: „PE VREMEA ACEEA NU AVEAM O ŢARĂ. ACUM AVEM“
După sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, evreii au avut permisiunea de a emigra aproape fără restricţii. În doar patru ani, spun studiile, peste o treime din populaţia evreiască din România a emigrat în Israel, apoi fluxul a încetat aproape complet.

Al doilea mare val de emigrări a început când România a recunoscut oficial statul Israel, pe vremea Anei Pauker, în anul 1958, când evreii au depus un număr impresionant de cereri. După cum povestea rabinul Moses Rosen: „În 1958, de Yom Kippur, când evreii români au aflat că se puteau înscrie pentru a emigra în Israel, efectul veştii a fost electrizant. În fiecare zi, mii de evrei se adunau în Bucureşti, în faţa sediului central al Miliţiei. Cozile se întindeau pe kilometri întregi. Era o privelişte impresionantă. Scenele aminteau de timpurile mesianice“.

Arhivele vorbesc de nu mai puţin de 130.000 de cereri de emigrare. În memoriile sale, rabinul redă şi discuţia pe care a avut-o cu liderul comunist Ion Gheorghe Maurer. Acesta şi-a exprimat consternarea în faţa numărului mari de cereri: „Nu am ştiut câţi evrei vor să emigreze. Ne-am aşteptat la zece, douăzeci de mii! Dar am primit 130.000 de cereri Ce rău am făcut noi poporului evreu, pentru ca atât de mulţi să vrea să plece? V-am salvat vieţile, v-am acordat drepturi egale. De ce acest val de plecări, mai rău decât pe vremea fasciştilor?“. La această întrebare, rabinul a răspuns: „Pe vremea aceea nu aveam o ţară. Acum avem“, conform volumului „Primejdii, încercări, miracole. Povestea vieţii şef-rabinului dr. Moses Rosen“.

Comentează

Back to top button