OPINIIPOLITICĂ

Horia-Roman Patapievici: Despre credința unora dintre noi în adevărul marxismului

Nu există argument pozitiv1 în favoarea marxismului. De fapt, toate argumentele pozitive în favoarea sa fie sunt dovedibil false, fie s-au dovedit în timp false. Nu doar istoria le-a infirmat, prin catastrofele umanitare deduse din marxism ori produse în numele lui, ci și știința: ca știință a naturii, conținutul științific al materialismului dialectic este nul; ca știință a istoriei, materialismul dialectic și istoric este la fel de adevărat (sau de fals) ca teoria ciclurilor Yuga (din cosmologia hindusă), mitul Vîrstei de Aur (din mitologia greacă și din Hesiod) sau morfologia civilizațiilor care se nasc și mor (din Spengler); ca știință economică, marxismul e pur și simplu o teorie greșită.2

Așa stînd lucrurile, singurele argumente în favoarea marxismului sunt cele negative: el pare adevărat numai în lumina capacității sale de a critica: pare cu atît mai plauzibil, cu cît îi e mai feroce critica — în fond, singurul său adevăr e dedus din capacitatea sa de exterminare. Raționamentul e acesta: lumea reală e rea, deci marxismul este adevărat. Marxismul trebuie să fie adevărat, deoarece numai marxismul diagnostichează răul pornind de la chiar datele de existență ale lumii reale și deoarece numai critica sa e nimicitoare. Premisa, de fapt, nu este că lumea rea poate fi îndreptată, ci că lumea reală trebuie nimicită. În asta constă marea atracție a marxismului: în promisiunea nimicirii.

Marxismul le apare oamenilor ca adevărat deoarece ei sunt dinainte convinși de două lucruri: că lumea reală nu merită să trăiască și că răul lumii trebuie nimicit odată cu ea; or, între atîtea doctrine ale salvării sociale, numai marxismul3 promite să distrugă, odată cu răul lumii, și lumea reală. Dacă premisa celor care sunt convinși de adevărul marxismului nu ar fi că lumea reală trebuie nimicită, falsitatea marxismului n-ar mai trebui dovedită nici măcar lor: ar sări în ochi. Marxismul stă sau cade cu promisiunea sa de a nimici lumea. În această promisiune de nimicire stă singurul său adevăr. De aceea, marxismul le apare ca fiind non-falsificabil adevărat numai celor care, în imaginația lor morală, condiționează realizarea binelui de extirparea răului, iar extirparea răului de distrugerea lumii reale.4

E limpede, deci, că nu marxismul în sine este adevărat: adevărate sunt relele lumii, iar el este creditat cu acest devăr, pentru că le critică — ca și cînd adecvarea sa la realitate ar fi echivalentă cu faptul că există răutate în lume, iar adevărul său pozitiv ar decurge din inflexibilitatea criticii sale negative. La rigoare, am putea spune că dacă lumea ar fi integral bună, atunci toată lumea, dacă n-ar mai fi orbită de existența răului, ar putea vedea că marxismul e fals: dar lumea nefiind integral bună, iar oamenii fiind întărîtați de existența răului, atunci critica făcută de marxism lumii, deoarece e și nimicitoare și complet lipsită de scrupule, pare să fie măcar parțial adevărată.

Însă, în mod evident, cel puțin din punctul de vedere al logicii, nu există nicio legătură între capacitatea marxismului de a critica și adevărul său pozitiv. Capacitatea de a nega sau nimici nu dovedește vreo capacitate pozitivă de afirmare sau construcție.
Spinoza spunea că așa cum lumina se manifestă pe ea însăși și în același timp pune în evidență întunericul, tot așa și adevărul este standard atât pentru el, cât și pentru fals (veritas norma sui et falsi est).5 Or, deoarece falsul nu poate fi niciodată standard pentru adevăr,6 capacitatea marxismului de a denunța falsul7 nu poate constitui o dovadă a adevărului său. Singura dovadă pozitivă în favoarea marxismului, adică una dedusă din adevărul doctrinei sale, este capacitatea sa de a distruge lumea. Pe aceasta, a dovedit-o;
tot restul, l-a infirmat.


  1. Prin argument pozitiv în favoarea unei doctrine critice (cum este marxismul) înțeleg o dovadă dedusă din adevărul doctrinei; cînd dovada este dedusă din adevărul criticii, și nu în mod pozitiv din conținutul doctrinei (presupusă ca adevărată), atunci argumentul în favoarea doctrinei este negativ.
  2. Așa cum, imediat după publicarea ultimelor texte care încheiau expunerea sistemului economic marxist (volumul 3 din Capitalul, publicat de Engels în 1894), economiștii au arătat cu argumente imposibil de refutat (Eugen von Böhm-Bawerk, Zum Abschluß des Marxschen Systems, 1896); imposibilitatea pozitivă a unei economii marxiste (etatizarea mijloacelor de producție și planificarea centralizată) a fost și ea demonstrată, la fel de irefutabil, doar puțin mai tîrziu (Ludwig von Mises, „Die Wirtschaftsrechnung im sozialistischen Gemeinwesen”,1920).
  3. Întocmai ca doctrinele gnostice.
  4. O trăsătură morală, și aceasta, comună tuturor doctrinelor gnostice.
  5. Originalul: Sane sicut lux se ipsam et tenebras manifestat, sic veritas norma sui et falsi est (Ethica, II, 43).
  6. Inversul afirmației lui Spinoza spune că nu lumina e primă, ci întunericul, iar falsul e norma și standardul adevărului. Dar falsul nu poate fi standard pentru adevăr, deoarece, dacă ar fi, atunci tabelul de adevăr al implicației materiale ar fi inversat, adică adevărul ar conducenu numai la adevăr, ci și la fals, iar din fals ar decurge întotdeauna numai adevărul (cît desprefigurile de raționament, ar fi inversate: modus ponens ar deveni modus tollens, iar modus tollensar deveni modus ponens).
  7. Și încă: această capacitate, care e doar morală, este ea însăși falsă, deoarece relele denunțate, deși reale, sunt denunțate prin identificări de cauze eronate și cu explicații fie greșit orientate,
  8. fie somme toute greșite.

Horia Roman-Patapievici, sursa: Revista Orizont

Comentează

Back to top button