SĂNĂTATE

Soluții naturiste care te ajută la întărirea oaselor

Mierea de rapiță, sursă de calciu și bor
Conţine oligoelemente, mai ales calciu şi bor, de aceea e bună în cazurile de osteoporoză și de fragilitate osoasă. Indicele glicemic mare o recomandă copiilor, persoanelor active și celor aflate în convalescență. Are conținut mare de glucoză, de aceea se zaharisește ușor. Consumă zilnic 1-2 linguri de miere, la micul dejun, notează timpul.md.

Coada-calului ajută remineralizarea osoasă
Remediile pe bază de coada-calului au acțiune remineralizantă, diuretică, antimicrobiană. Siliciul din compoziția plantei stimulează producerea de colagen, răspunzător de vigoarea țesuturilor musculare şi de mobilitatea articulaţiilor. Coada-calului mai conține calciu și magneziu, care permit sudarea mai rapidă a oaselor fracturate și întărirea oaselor fragile. Maceratul de coada-calului se asimilează cu ușurință în organism și îi furnizează oaselor și articulațiilor compușii necesari pentru buna lor funcționare. Maceratul se prepară astfel: mărunțește 200 g de plantă proaspătă sau 250 g de plantă uscată, acoperă cu 200 ml alcool alimentar dublu rafinat. Lasă 10 zile, după care strecoară şi depozitează lichidul în sticluţe închise la culoare. Ia zilnic, într-o cură de 3 săptămâni, 50 ml de lichid diluat în 50 ml de apă plată.

Semințele de dovleac previn osteoporoza
Consumate în stare crudă, semințele de dovleac sunt o sursă excelentă de vitamine, minerale, antioxidanți, acizi grași nesaturați și fitosteroli – compuși vegetali cu structură asemănătoare colesterolului. Combat anemia, întăresc sistemul imunitar și țin la distanță bolile cardiovasculare. Conțin, printre altele, zinc, care este important pentru sănătatea sistemului osos, prevenind osteoporoza. Au în compoziție și magneziu, care combate crampele musculare. Consumă zilnic o mână de semințe crude de dovleac sau fă o cură cu capsule de ulei de dovleac – 1-3 capsule pe zi, între mese, în cură de 20 de zile.

Cătina fortifică oasele
Bogată în vitamine, minerale, acizi grași esențiali, fitosteroli, cătina întărește sistemul imunitar și are efect întăritor asupra sistemului osos. Terapiile cu sirop de cătină duc la fortificarea organismului. Obții siropul astfel: într-un litru de apă pune 800 g zahăr, 3 cuișoare, un baton de scorțișoară, apoi lasă totul la fiert. Când zahărul se dizolvă, adaugă câteva felii de lămâie bio și 1 kg de boabe de cătină. Lasă să mai fiarbă 10 minute. Varsă într-un borcan mare mai întâi boabele de cătină fierte, până umpli recipientul. Apoi, îndeasă-le ușor cu lingura de lemn și adaugă lichidul. Închide borcanul ermetic, sterilizează-l. Bea zilnic câte o ceașcă de sirop, pe stomacul gol.

Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!

Comentează

Back to top button