SOCIAL

Constanța. Patru oameni au fost răniți după ce ambulanţa în care se aflau s-a răsturnat într-un șanț de pe marginea unui drumu aflat în reabilitare

Patru persoane au fost rănite după ce ambulanţa în care se aflau s-a răsturnat, în noaptea de joi spre vineri, într-un şanţ de pe marginea unui bulevard din municipiul Constanţa, în zonă efectuându-se lucrări de reabilitare a infrastructurii.

Printre victime este şi un minor, pacient care se găsea în autospeciala Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ) împreună cu mama sa.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Dobrogea”, în accidentul rutier petrecut pe bulevardul Alexandru Lăpuşneanu, în zona Dacia din municipiul Constanţa, a fost implicat şi un taxi.

„În accident a fost implicat şi un taxi şi au rezultat patru victime: asistenta, şoferul (membri ai echipajului SAJ) şi pacientul, un minor, împreună cu mama. Victimele, conştiente, au fost preluate de echipaje SAJ şi transportate la spital”, a informat ISU.

Conform SAJ Constanţa, ambulanţa se deplasa către spitalul judeţean, cu semnalele acustice şi luminoase pornite, având o urgenţă.

Patru persoane care se aflau în ambulanţă au fost rănite şi transportate la spitalul judeţean, iar ulterior a decis şi taximetristul implicat în accident să meargă la unitatea medicală, acesta suferind un atac de panică.

„În urma accidentului au rezultat cinci victime, asistenta medicală care prezintă traumatism cranio-facial şi traumatism de membru superior, ambulanţierul cu traumatism toracic, un minor cu traumatism toracic, o pacientă cu traumatism cranian şi traumatism de membru inferior şi a cincea victimă, cu un atac de panică, fără urmă traumatică. Cele cinci victime, conştiente, au fost transportate la spitalul judeţean pentru supraveghere şi investigaţii suplimentare”, a transmis SAJ.

Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!

Albu Mihaela

Albu Mihaela lucrează în presă din 2011 și a învăţat să facă ştiri la o televiziune locală unde s-a specializat pe politică, justiției și economie.

Comentează

Back to top button