POLITICĂ

Deputații PSD, PNL și UDMR au hotărât astăzi să-și mărească salariile în plină criză

Senatorii au hotărât să mărească lefurile parlamentarilor cu aproximativ 10%, nefiind uitate nici alte categorii bugetare, cum ar fi miniștrii, aleșii locali sau șefii unor instituții centrale.

Cu 91 de voturi pentru (PSD, PNL și UDMR) senatorii au dat undă verde majorărilor chiar în ziua în care Curtea Constituțional a declarat neconstituționale două proiecte de legi care aveau același scop și anume creșterea salariile bugetarilor și a aleșilor locali.

Senatorii au votat în ședință de plen un proiect de lege pentru aprobarea ordonanței 115/2022. Astfel, senatorii din Coaliția PSD-PNL-UDMR au modificat ordonanța în care erau exceptați demnitarii și aleșii locali, introducând un amendament prin care majorează indmenizațiile acestora.

Mai exact, la propunerea senatorilor UDMR, Turos Lorand și Fejer Laszlo-Odon, prin legea de aprobare a OUG 115/2022 indemnizațiile lunare pentru cei care ocupă funcții de demnitate publică, alese și numite) vor crește de la 1 noiembrie 2022. Concret, cuantumul brut al indemnizațiilor va fi stabilit prin înmulțirea coeficientului prevăzut de Legea salarizării unitare cu salariul minim pe țară pentru anul 2021. Așadar, raportarea se va face la salariul minim de 2.300 de lei, nu la cel de 2.080, ca până acum.

În această categorie intră deputații, senatorii, președintele României, miniștrii, aleșii locali, secretarii și subsecretarii de stat, dar și șefii unor instituții, cum ar fi: Curtea de Conturi, Autoritatea Electorală Permanentă, Avocatul Poporului și așa mai departe. Votul decisiv va fi dat de Camera Deputaților.

Cseke Attila a subliniat că ar fi corect să primească și aleșii unele măriri. „Așa cum toți bugetarii au primit, este punctul de vedere al UDMR, este corect ca administrația locală să beneficieze de același principiu. Nu cunosc amendamentul pe care îl inocați”, a completat Cseke Attila.

Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!

Albu Mihaela

Albu Mihaela lucrează în presă din 2011 și a învăţat să facă ştiri la o televiziune locală unde s-a specializat pe politică, justiției și economie.

Comentează

Back to top button