ROMÂNIA

Accident pe DN1, la Otopeni; o persoană rănită; s-a format o coloană lungă de autovehicule

Centrul Infotrafic informează că, joi dimineaţă, pe DN 1, în localitatea Otopeni, judeţul Ilfov, s-a produs un accident rutier între două autoturisme, pe fondul neacordării de prioritate.

În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a unei persoane.

Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului de mers către Bucureşti. Valorile de trafic sunt foarte ridicate, fiind formată o coloană lungă de autovehicule, până în localitatea Baloteşti, precizează sursa citată.

Poliţiştii le recomandă şoferilor să conducă cu atenţie în aceste condiţii de aglomeraţie, să păstreze distanţa de siguranţă între vehicule, să se asigure foarte bine şi să semnalizeze din timp intenţia de schimbare a benzii de circulaţie, evitând depăşirile periculoase ale coloanelor. 

Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!

Comentează

Back to top button