Într-una din cărțile sale, Ilie Bădescu (sociolog, istoric și profesor de Geopolitică la Academia Națională de Informații ”Mihai Vitezul”), făcea următoarea afirmație: „Prin trecerea de la monarhie la republică se rupe ultimul fir care leagă statul, de Dumnezeu“.
Personal, îi dau dreptate, această idee a magistrului spunând în sinteză aproape totul despre diferențele dintre sistemul republican și cel monarhic. În fapt, așa este! Ca uns al lui Dumnezeu pe pământ, un rege, indiferent cât de samavolnic ar fi, trăiește zi de zi conștiința faptului că are pe cineva mai sus, are de dat socoteală într-un final, o socoteală mai presus de justificările lumești din
fața electoratului ori, mai rău, din fața procurorilor.
Deciziile monarhului sunt cenzurate, așadar, de Dumnezeu, monarhul având principala obligativitate de a-și conduce supușii, dar și de a-i apăra, în funcție de prerogativele constituționale din țara sa, în fața agresiunilor venite din partea politicienilor care, prin statutul lor limitat, nu se supun (și) rigorilor divine.
Desigur, istoria e plină de nenorociri comise, atât în numele Domnului, cât și în numele monarhilor. Dar chiar și asa, permanent, monarhul trăiește teama de Dumnezeu, actul său de conducere fiind supus judecății Lui. În opoziție, republica nu are nimic sfânt. Neraportându-se la divin, actul de conducere în republică se va raporta la ce poate, în special la rapt continuu, fără teama unei judecăți ulterioare. De fapt, și în mod real, un președinte nu va avea de dat socoteală nimănui pentru ceea ce face, sistemul „democratic“ al unei republici având grijă să rezolve neplăceri trecătoare precum „electorat“, sau „anchetă penală“.
În plus, un parlament al unei republici trăieste cu efervescență libertatea de a nu fi cenzurat de nimeni și de nimic.
Într-o republică, orice este posibil; mai bine spus, orice lucru rău este posibil!!!
Într-o monarhie, foarte multe lucruri rele sunt posibile, dar nu de puține ori intervin atât cenzura și autocenzura monarhului (cenzurat, la rându-i, de Dumnezeu, să ne reamintim), dar și autocenzura supușilor! De aici se desprind două postulate:
1-Ca instituție fără de Dumnezeu, republica este calea spre autodistrugerea neamurilor.
2-Ca instituție fără de Dumnezeu, republica de tip naționalist este calea perfectă spre distrugerea conștientă, intenționată și rapidă a propriului neam.
Ilie Stoian
Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!
