EXTERNE

Submarinul rusesc „torpila Apocalipsei” folosit pentru o lovitură nucleară demonstrativă

Submarinul nuclear rusesc Belgorod, înarmat cu „torpila Apocalipsei”, a fost semnalat în Marea Barents. Experții avertizează că torpilele lansate de pe acest submarin ar putea provoca unde radioactive care ar face ca zonele de coastă țintite să fie nelocuibile timp de decenii. 

Potrivit presei britanice, această navă ar putea fi folosită de Moscova pentru o lovitură nucleară demonstrativă în Marea Neagră. În urmă cu câteva săptămâni, Belgorod a părăsit portul unui oraș rusesc situat la Marea Albă. Acesta se afla aici încă din epoca sovietică, zona fiind un șantier naval militar specializat în construcția de submarine.

Belgorod este cel mai mare submarin din lume: are aproximativ 178 de metri lungime, 15 metri lățime și 30.000 de tone. Este dotat cu torpila atomică Poseidon, pe care Marina militară americană o descrie drept o „torpilă autonomă intercontinentală cu propulsie și încărcătură nucleare”. 

Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!

Comentează

Back to top button