Liderul Finlandei, Sanna Marin, a declarat că țara sa ar trebui să acorde mai mult sprijin Ucrainei pentru a asigura victoria acesteia în războiul împotriva Rusiei.
Ea a făcut aceste declarații la Auckland, în timpul primei vizite a premierului finlandez în Noua Zeelandă și Australia, relatează AP.
„Avem nevoie de putere dură când vine vorba de Ucraina”, a declarat Marin reporterilor când a fost întrebat ce influență ar putea avea asupra Ucrainei țări mici precum Finlanda și Noua Zeelandă.
„Ei au nevoie de arme, au nevoie de sprijin financiar, au nevoie de sprijin umanitar și trebuie, de asemenea, să ne asigurăm că toți refugiații care fug din Ucraina sunt primiți în Europa”, a spus Marin.
Marin a precizat că pentru Finlanda, războiul este foarte concret din cauza graniței de 1.300 de kilometri cu Rusia. Ea a spus că Finlanda a predat deja Ucrainei zece loturi de arme.
„Trebuie să fim siguri că vor câștiga”, a spus Marin.
Liderul finlandez a adăugat că țările occidentale ar trebui, de asemenea, să asigure „sancțiuni din ce în ce mai dure împotriva Rusiei”, deoarece războiul afectează pe toată lumea, nu numai pe civilii nevinovați care mor în Ucraina, ci și pe oamenii din întreaga lume, crescând prețurile la energie.
Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!