Elena Udrea (fostă șefă a Ministerului Turismului) și Dan Andronic (patronul EVZ) află joi, 12 ianuarie, decizia pe fond în Dosarul Hidroelectrica, în care prima este acuzată de trafic de influență și spălare de bani, iar al doilea de mărturie mincinoasă. Cea mai „grea” probă din dosar este mărturia afaceristului Bogdan Buzăianu, care a recunoscut că în 2010-2011 i-a dat bani lui Radu Budeanu (patronul Gândul) pentru a-i duce la sediul PDL pentru Elena Udrea. „Mă duc să duc mortu’”, spunea Budeanu.
Elena Udrea a cerut, pe 12 decembrie 2022, la ultimul termen al Dosarului Hidroelectrica, constatarea intervenției prescripţiei și încetarea procesului penal, în timp ce procurorii DNA au solicitat instanței condamnarea fostei șefe a Ministerului Turismului la pedeapsa maximă pentru trafic de influență și spălare de bani.
Judecătoarea Corina Ciobanu de la Curtea de Apel București, magistratul care judecă pe fond Dosarul Hidroelectrica, a amânat pronunțarea pe data de 12 ianuarie 2023.
Ziare.com prezintă „radiografia” dosarului Hidroelectrica și principalele probe care au fost administrate în ultimul an.
La ultimul termen de judecată, Elena Udrea a apărut în fața instanței prin videoconferință, de la Penitenciarul de Femei Târgșor, acolo unde execută pedeapsa de 6 ani din Dosarul Gala Bute.
Procuroarea de ședință a DNA a cerut judecătoarei Corina Ciobanu să nu aplice decizia CCR din 26 mai 2022 cu privire la prescripția specială, citând din decizia CJUE pronunțată în Dosarul Gala Bute.
În respectiva hotărâre judecătorii europeni au scris că magistrații români pot lăsa neaplicată legislația națională atunci când aceasta intră în conflict cu cea a Uniunii Europene și crează „un risc sistemic de impunitate” în cauzele de corupţie și fraude cu fonduri europene.
Deși reprezentanta DNA nu a solicitat o condamnare anume, traficul de influență se pedepsește de la un minim de 2 ani de închisoare la un maxim de 7 ani, la care s-ar adăuga și o treime din pedeapsa pentru spălare de bani, așa că Udrea s-ar putea uita la condamnare cu două cifre.
La final i-a venit rândul și Elenei Udrea să vorbească, în ceea ce la proces se cheamă „ultimul cuvânt”.
Elena Udrea: „Este prejudiciat cel mult buzunarul lui Buzăianu!”
În esență, Elena Udrea a punctat câteva aspecte importante pe care le-a mai spus și pe parcursul proceselor ei, de fiecare dată în care a avut ocazia:
- „Din păcate, tot ce mi s-a întâmplat atât la urmărirea penală, cât și pe rolul instanțelor mă face să n-am încredere în Justiție. Justiția funcționează doar atunci când vine vorba de Udrea. Doar atunci când e vorba de mine nu se aplică deciziile CCR. Stau în pușcărie pentru că s-a aplicat greșit o decizie a CJUE.
- Acum, Parchetul vine și invocă drept practică judiciară un abuz în urma căruia am fost condamnată. Este cineva care vine și spune ce să se întâmple cu Elena Udrea?! Pot să îmi imaginez. Oficial, nu am primit o explicație din partea CSM.
- (Cu privire la prescripție – n.r.) ce s-ar fi întâmplat dacă eram la începutul cercetării judecătorești și solicitam încetarea procesului penal?
- Aș fi solicitat să vedem ce s-a întâmplat cu acțiunile lui Buzăianu pe care, după ce a fost audiat, le-a vândut lui Maricel Păcuraru.
- Referitor la pagubă, nu numai că nu este vorba despre o fraudă cu fonduri europene sau din România. Este prejudiciat cel mult buzunarul lui Buzăianu! În cauza pentru care stau în pușcărie am fost obligată să restitui niște bani martorului-denunțător, nu statului român.
- Eu solicit constatarea intervenției prescripției pentru că, da, vreau să mi se aplice și mie o decizie a CCR în țara asta! Au trecut 12 ani de la presupusa faptă. Respingeți cererea de confiscare specială”, a declarat Elena Udrea în ultimul cuvânt.
Mărturia lui Buzăianu o „îngroapă” pe Elena Udrea
Pe data de 7 decembrie 2021, omul de afaceri Bogdan Buzăianu – fost patron al Energy Holding, unul dintre așa-zișii „băieți deștepți din energie” – a relatat în fața instanței cum i-a dat peste 2,5 milioane de euro Elenei Udrea, pe vremea când aceasta era „vioara 2 din PDL”, pentru ca atacurile Puterii asupra companiei sale să se oprească.
Bogdan Buzăianu a explicat cu lux de amănunte cum a dat banii la sugestia omului de afaceri Radu Budeanu (patronul Gândul și Cancan), care în mod personal a ridicat 2,5 milioane de euro din seif și i-a dus „în Modrogan” – adică la adresa unde se afla sediul PDL.
Detaliul-cheie a întregii depoziții a lui Bogdan Buzăianu e ca acesta a dat banii către Elena Udrea pentru ca atacurile PDL împotiva lui să se oprească. În schimb, procurorii DNA spun că banii au fost luați de Udrea în scopul de a-I prelugi lui Buzăianu contractele cu Hidroelectrica – lucru pe care omul de afaceri îl neagă, spunând că acele contracte erau deja prelungite când el a dat banii.
Momentele inedite din ampla declaraţie a lui Bogdan Buzăianu sunt cele în care acesta relatează cum i-a dat dispoziție contabilei să îi dea banii lui Radu Budeanu: „dă-i banii lu’ Chioru’!”.
Un alt moment este cel în care Radu Budeanu duce banii la PDL: „Mă duc să duc mortu’”.
În sfârșit, o confuzie în declarația dată la urmărire penală de Ana Maria Topoliceanu (prietena Elenei Udrea) cu privire la sume (3,8 milioane de dolari sau 2,5 milioane de de euro) a generat alt moment savuros:
„Păi, știu eu ce confuzie a făcut ea cu gențile!”.
Aluzia făcută de Bogdan Buzăianu se referă la „geanta” cu 1 milion de euro care ar fi ajuns la Elena Udrea în dosarul Gala Bute.
Sursa: Ziare
Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!