Şefa Secţiei de Oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava a fost arestată preventiv pentru 30 de zile pentru luare de mită. Decizia a fost luată vineri seară de magistrații de la Tribunalul Suceava.
Magistraţii suceveni au emis, vineri seară, mandat de arestare pentru 30 de zile în cazul şefei Secţiei de Oncologie de la Spitalul Judeţean care a fost reţinută pentru luare de mită în formă continuată. Aceasta a fost prinsă în flagrant de polițiști. Doctorița, care conform declarației sale de avere ar câștiga aproape 5.000 de euro pe lună, este acuzată că ar fi primit mită de peste 60 de ori de la pacienți și aparținătorii acestora – sume cuprinse între 50 de lei și 50 de euro.
Decizia nu este definitivă. Medicul poate contesta decizia de arestare la Curtea de Apel Suceava, dar până la judecarea contestației rămâne după gratii.
”Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi a stabilirii răspunderii penale. Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, a mai transmis Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, potrivit monitorulsv.ro.
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au transmis că în ziua de 19 ianuarie au constatat săvârșirea infracțiunilor flagrante de luare de mită și de dare de mită în cadrul Secției de Oncologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență ”Sfântul Ioan cel Nou” Suceava.
Este vorba de medicul Anca Ababneh Dumitrovici, acuzată oficial că a luat șpagă de la 64 de pacienți și aparținători ai acestora. Pentu aceste fapte există probe, în perioada în care în cabinetul medicului au fost puse mijloace de ascultare. Joi, 19 ianuarie, echipele mixte de la Serviciul Anticorupție au acționat în spital, anterior făcând monitorizări în cabinetul șefei de secție.
Puteţi urmări ştirile 10TV.RO şi pe Facebook!